INCHIDE
Rector nou la UMF Iaşi
Cunoscutul chirurg ieşean Ştefan Georgescu a fost propus să preia cu titlu interimar conducerea rectoratului Universităţii de Medicină şi Farmacie (UMF) „Gr. T. Popa” Iaşi. Decizia a fost luată cu puţin timp în urmă de către senatul UMF Iaşi, în urma scandalului de corupţie soldat cu demisia de onoare a fostului rector interimar Dragoş Pieptu. Amănunte, în ediţia tipărită.
Subiecte asemanatoare
Testul profesorului: cum folosești AI ca să gândești mai bine
Criza profesorilor de matematică, fizică și chimie explodează
Mai mult decât săli de curs: cum dezvoltă UAIC campusul în care studenții învață, colaborează și creează
Educația atenției, cea mai importantă lecție pentru copii
Fostul ministru al Educației Mircea Miclea cere o resetare a programei la Limba Română: „Profesorii trebuie să predea pentru elevii de azi, nu ca acum 20 de ani”
A început amenajarea rutei ocolitoare de la Pasajul Socola – VIDEO
Cât costă liceele private cu programă românească? Ce variante ai în București și care sunt taxele în 2026
Maraton de matematică la Iași: aproape 1.000 de elevi au participat la patru competiții în două zile
Schimbare majoră în școli. Elevii ar putea începe cursurile mai târziu
Polemică între rectorii ieşeni şi premier
Educația iese în stradă! Studenții și profesorii pornesc spre Cotroceni
Horoscopul zilei de duminică, 25 octombrie 2026
Duminică nu vine cu promisiuni dulci pentru toată lumea! Unele zodii ...
Penalitățile pentru întreținere pot ascunde reguli pe care puțini le cunosc
Asociatiile de proprietari pot aplica penalităti pentru restantele la ...
Clădirile comuniste din Iași, între patrimoniu și demolare. Tur ghidat
* Casa Pătrată, Hotelul Unirea si Casa de Cultură a Studentilo ...
Rețeta zilei: Cartofi gratinați cu ciuperci, smântână și cașcaval
Un preparat cu gust de toamnă, crustă aurie si interior cremos, care ...
Laboratoarele spitalelor din Iași, sub presiune. Milioane de lei pentru analize
* spitalele iesene caută angajati pentru laboratoarele medicale, in t ...
Termoficarea din București trece printr-un moment critic care ar putea schimba iarna pentru mulți locuitori
Primarul general Ciprian Ciucu avertizează că reteaua veche de termo ...
Anvelopele de iarnă și detaliul care schimbă totul la începutul sezonului rece
Montarea anvelopelor de iarnă nu este obligatorie de la 1 noiembrie. ...
Cortizolul, hormonul pe care toată lumea vrea să-l scadă. Ce trebuie să știm
* cortizolul a devenit unul dintre cei mai discutati hormoni pe retele ...
Pensii 2027 Ce schimbări se pregătesc pentru majorările viitoare
O crestere medie de aproximativ 190 de lei pe lună este luată in cal ...
Examene în vacanță la Liceul UAIC din Iași
* elevii care vor să se transfere la Liceul Universitătii „Ale ...
Inteligența artificială schimbă regulile angajării pentru economiști
* Inteligenta artificială schimbă profesiile economice * la Ias ...
Profesorii de mâine, între vocație, salarii și dezamăgire
* patru din zece profesori se gandesc să renunte la catedră * presiu ...
Specialiștii în executare silită se reunesc la Iași
* aproape 120.000 de popriri bancare au fost infiintate in 2025 in reg ...
Holistic Woman aduce la Iași patru specialiști în sănătatea femeilor
* Holistic Woman ajunge la Iasi pe 24 octombrie * patru specialisti di ...
Iașul revine la eleganța Belle Époque. Bal mascat, muzică și vals
* pe 5 noiembrie, Restaurantul TRAI din Iasi găzduieste un bal mascat ...
Spitalele Europei recrutează la Iași. Salarii de 10.000 de euro
* medicii si asistentii medicali din Iasi sunt curtati de angajatori e ...
Ce poți face în Iași în weekendul 24–25 octombrie. Unde ieșim
Iasul incheie luna octombrie cu un weekend plin de evenimente: intalni ...
Ziua Armatei la Iași: defilare militară și retragere cu torțe
Iasul marchează Ziua Armatei Romaniei prin trei zile de manifestări, ...
Bancul Zilei
Despre bani
— Iubitule, banii nu aduc fericirea!
— S ...
Povestea nespusă a credinței Sfântului Mare Mucenic Areta și încercarea grea din Negran
Calendarul ortodox din 24 octombrie il pomeneste pe Sfantul Mare Mucen ...