Securitate sporită pentru studenţii de la „Cuza”
Astfel, în căminele C6, C7 şi C8 din campusul Titu Maiorescu, respectiv C3 din Târguşor Copou, va fi implementat un sistem de securitate integrat, care prevede, printre altele, accesul pe bază de cartelă, alarmă anti-efracţie şi supraveghere video pe circuit închis. „Măsurile sunt luate în urma unui audit privind securitatea la universitate, realizat în anul 2015. Demersurile fac parte dintr-un plan mai larg, care va fi pus în aplicare treptate, în majoritatea imobilelor rezidenţiale, administrative şi academice ale universităţii”, a explicat rectorul UAIC, prof. univ. dr. Tudorel Toader.
Citește și Cum va arăta cea mai râvnită clădire din Copou!
Potrivit reprezentanţilor instituţiei de învăţământ, la începutul lunii decembrie au fost achiziţionate serviciile de instalare a dispozitivelor de securitate pentru cele patru cămine, urmând ca sistemul de securitate să fie funcţional din primăvara anului 2017. Sistemele de supraveghere includ peste 30 de camere pentru fiecare cămin, atât de interior, cât şi din exterior, cu vizualizare simultană a câte 16 camere. Sistemul de control al accesului va presupune montarea unui interfon la intrarea din cămin şi intrarea doar pe bază de cartelă. Sistemele de alarmă şi anti-efracţie vor permite, totodată, semnalizarea rapidă a unor pericole de incendiu sau a unor urgenţe medicale.
Citește și Marea intabulare, la o instituţie publică de prestigiu
Proiectul de securitate este realizat de o firmă specializată şi avizată de către Inspectoratul de Poliţie Judeţean Iaşi. Universitatea are în lucru alte 14 astfel de proiecte în curs de finalizare, astfel încât, până la finalul anului 2017 să fie sporită securitatea în toate căminele şi corpurile de clădire principale ale Universităţii.
Subiecte asemanatoare
Fostul ministru al Educației Mircea Miclea cere o resetare a programei la Limba Română: „Profesorii trebuie să predea pentru elevii de azi, nu ca acum 20 de ani”
A început amenajarea rutei ocolitoare de la Pasajul Socola – VIDEO
Cât costă liceele private cu programă românească? Ce variante ai în București și care sunt taxele în 2026
Maraton de matematică la Iași: aproape 1.000 de elevi au participat la patru competiții în două zile