Student pentru o zi la Agronomie
Zeci de elevi de la colegiile „V. Adamachi”, Economic Administrativ nr. 1 şi „E. Racoviţă” sunt aşteptaţi astăzi, 8 aprilie, la cursuri în sălile Universităţii de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară „I. Ionescu de la Brad” (USAMV) Iaşi. Lecţiile vor fi susţinute de studenţi şi cursanţi, în cadrul practicii pedagogice. Cu toţii vor face o incursiune în mediul afacerilor, vor afla tainele unei amenajări peisagistice sau ale artei culinare, vor afla câteva dintre tradiţiile şi meşteşugurile din Vatra Dornei sau vor descoperi tehnologia de obţinere a produselor din ciocolată. Acestea sunt o parte dintre lecţiile propuse de Departamentul de Pregătire a Personalului Didactic (DPPD) al USAMV în cadrul proiectului „Student pentru o zi la USAMV Iaşi”, ediţia a II-a.
Lecţii de gătit de la Chefs renumiţi
Seria de activităţi va debuta în Aula Magna „H. Vasiliu” la ora 10.00, programul conţinând şi prezentarea ofertei educaţionale a Universităţii, dar şi activităţi sportive desfăşurate în complexul sportiv al instituţiei şi la demonstraţiile de prim ajutor premedical. „Porţi deschise permanent, concept implementat de către USAMV Iaşi, se dovedeşte a fi din ce în ce mai util elevilor. Doar pe parcursul a două zile, în cadrul programului Şcoala Altfel, elevi din judeţele Moldovei şi nu numai au vizitat facultăţile, Aula Magna, biblioteca, laboratoarele 3D, biobaza, baza sportivă şi cantina USAMV Iaşi. Elevii şi-au manifestat interesul pentru consultaţiile demonstrative din clinicile de medicină veterinară, dar şi pentru laboratoarele performante de cercetare şi utilajele agricole, alături de care s-au fotografiat”, au amintit oficialii USAMV. Andreea IGNEA
Agresiune fizică, psihică sau verbală: Un fenomen distrugător pune stăpânire pe şcoli
Subiecte asemanatoare
Fostul ministru al Educației Mircea Miclea cere o resetare a programei la Limba Română: „Profesorii trebuie să predea pentru elevii de azi, nu ca acum 20 de ani”
A început amenajarea rutei ocolitoare de la Pasajul Socola – VIDEO
Cât costă liceele private cu programă românească? Ce variante ai în București și care sunt taxele în 2026
Maraton de matematică la Iași: aproape 1.000 de elevi au participat la patru competiții în două zile