Studenţii, dezamăgiţi de măsurile pentru combaterea plagiatului
Alianţa notează că, după dezvăluirea numeroaselor cazuri de teze de doctorat plagiate şi după publicarea listelor cu numeroşi universitari care şi-au scris lucrările ştiinţifice în penitenciar, reacţia şi măsurile ferme din partea universităţilor au întârziat să apară.
Studenţii mai spun că este nevoie urgentă de o clarificare a cadrului legislativ privind studiile doctorale, de transparenţă în procesul de acordare a titlurilor academice şi de crearea de mecanisme independente de decizie, apel, control şi sancţionare în caz de furt intelectual.
„ANOSR apreciază intenţia Ministerului Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice (MENCS) de a restructura sistemul studiilor doctorale prin înfiinţarea unui grup de lucru care să facă propuneri în acest sens, respectiv prin legiferarea unor acte precum OG nr. 2/2016, OUG nr. 2/2016, HG nr. 134/2016 sau OMENCS nr. 3482/2016. Totuşi, dezbaterile au fost în general sterile, termenele legale pentru consultare publică nu au fost respectate, iar Guvernul României, respectiv MENCS, au legiferat chestiuni diferite substanţial faţă de varianta iniţial propusă, fără a exista o explicaţie publică în acest sens”, se arată în comunicatul ANOSR. Diana MOLDOVANU
Subiecte asemanatoare
Fostul ministru al Educației Mircea Miclea cere o resetare a programei la Limba Română: „Profesorii trebuie să predea pentru elevii de azi, nu ca acum 20 de ani”
A început amenajarea rutei ocolitoare de la Pasajul Socola – VIDEO
Cât costă liceele private cu programă românească? Ce variante ai în București și care sunt taxele în 2026
Maraton de matematică la Iași: aproape 1.000 de elevi au participat la patru competiții în două zile