INCHIDE
Sute de specialişti în educaţie, prezenţi la Iaşi
Acest eveniment se va bucura de participarea a 200 de invitaţi, profesori şi cercetători, din ţări precum Austria, Bulgaria, Germania, Grecia, Islanda, Italia, Letonia, Marea Britanie, Norvegia, Polonia, Republica Moldova şi România. Eco Media Europe este o reţea educaţională finanţată de Comisia Europeană şi reuneşte 30 de instituţii, din 26 de ţări europene.
Citește și Propuneri pentru un „Erasmus” românesc
Subiecte asemanatoare
Testul profesorului: cum folosești AI ca să gândești mai bine
Criza profesorilor de matematică, fizică și chimie explodează
Mai mult decât săli de curs: cum dezvoltă UAIC campusul în care studenții învață, colaborează și creează
Educația atenției, cea mai importantă lecție pentru copii
Fostul ministru al Educației Mircea Miclea cere o resetare a programei la Limba Română: „Profesorii trebuie să predea pentru elevii de azi, nu ca acum 20 de ani”
A început amenajarea rutei ocolitoare de la Pasajul Socola – VIDEO
Cât costă liceele private cu programă românească? Ce variante ai în București și care sunt taxele în 2026
Maraton de matematică la Iași: aproape 1.000 de elevi au participat la patru competiții în două zile
Schimbare majoră în școli. Elevii ar putea începe cursurile mai târziu
Polemică între rectorii ieşeni şi premier
Educația iese în stradă! Studenții și profesorii pornesc spre Cotroceni
„Anatomia unei femei”. O lecție despre curajul de a fi imperfect
Există o alarmă pe care niciun telefon nu o poate programa ...
Alertă aeriană! O nouă dronă a intrat dinspre Republica Moldova. Au decolat avioane F-16
Potrivit informatiilor transmise de autorităti, in după-amiaza zilei ...
Iașul interzice păcănelele, dar adolescenții joacă online
* in timp ce autoritătile incearcă să elimine sălile de jocuri de ...
Muzica lui Eugen Doga răsună din nou la Iași, într-un concert-eveniment
* la aproape un an si jumătate de la disparitia celebrului comp ...
Război pe asfaltul Iașului. Bolt, Uber și taxi, la cuțite pentru bani
* peste 3.300 de masini autorizate pentru transport alternativ concure ...
Rețeta zilei. Platou de aperitive spectaculoase, pentru o masă de sărbătoare
Un platou de aperitive poate deveni vedeta mesei fără ingrediente sc ...
Ce înseamnă osmoza inversă și ce problemă rezolvă pentru apa de la robinet
Pe scurt: Osmoza inversă este o metodă avansată de purificare a ape ...
Halloween a cucerit Iașul. Sărbătoarea străină care a prins rădăcini
* Halloween 2026 transformă Iasul intr-o scenă a costumelor, pe ...
Schimbări neașteptate la factura de electricitate în România și ce ascund cifrele europene
Preturile la electricitate si gaze pentru gospodării au scăzut, in m ...
RomâniaFilm ajunge într-un moment decisiv care schimbă soarta cinematografelor
Regia Autonomă a Distributiei si Exploatării Filmelor (RADEF) Romani ...
Date noi despre șomaj dezvăluie o schimbare neașteptată în piața muncii
În septembrie 2026, numărul persoanelor fără loc de muncă a ...
Cum ajung banii din cont la familie după un deces și ce detaliu face diferența
Economiile unei persoane decedate ajung in masa succesorală si nu pot ...
Reforma administrativă aduce beneficii neașteptate pentru unele localități
Ministerul Dezvoltării pregăteste un pachet de facilităti pentru lo ...
Luni sună din nou clopoțelul pentru 140.000 de copii din Iași
* scoala se reia pe 2 noiembrie 2026 * elevii ieseni intră in al doil ...
Iașul trimite cărți la sate. Un tramvai pentru bibliotecile uitate
* a opta editie a campaniei „Donează un tramvai de cărti! ...
Pensii și calculele nevăzute care pot schimba totul
Valentin Lazea, economistul-sef al Băncii Nationale a Romaniei, spune ...
Calendar Ortodox 31 octombrie și povestea unor vieți care au schimbat credința
Calendarul ortodox din 31 octombrie ii pomeneste pe sase apostoli care ...
Horoscopul zilei de sâmbătă, 31 octombrie 2026
Sambătă, 31 octombrie 2026, vine cu tensiuni, revelatii si decizii c ...
Cum alegi mai ușor cina
Decizia legată de cină poate deveni obositoare după o zi plină, ma ...
Iașul, sub restricții de circulație. Zeci de străzi afectate duminică de „Run Iași”
Soferii din Iasi trebuie să se pregătească pentru restrictii import ...