Tabără socială pentru elevii premianţi
Dimensiune font:
Elevii cu rezultate bune la învăţătură, dar cu o situaţie precară în familie au beneficiat, săptămâna aceasta, de o tabără socială la Muncel * timp de şase zile, copiii au participat la diferite activităţi şi au petrecut clipe frumoase
În perioada 24-29 iunie, 47 de elevi din judeţul Iaşi de la şcolile din Podu Iloaiei, Glodenii Gândului, Crucea, Ţigănaşi, Horleşti, Satu Nou-Belceşti şi Colegiul Naţional Iaşi au participat la tabăra socială de la Muncel, localitate situată în apropiere de Paşcani. Elevii selectaţi au avut rezultate şcolare foarte bune în anul şcolar anterior şi provin din familii cu situaţie financiară precară. Condiţiile din tabără au fost foarte bune, copiii apreciind mai ales activităţile educative la care au participat.
Citeşte şi Proiect de succes al elevilor de la „Pedagogic”
Şase zile de vis
Astfel, au fost organizate campionate sportive, un atelier de socializare cu tema dezvoltării stimei de sine, precum şi o drumeţie în satul Muncelul de Sus, care a inclus şi vizitarea bisericii de lemn din localitate, veche de la începutul secolului XIX. De asemenea, elevii au participat la un instructaj realizat în colaborare cu Poliţia Municipiului Paşcani, în cadrul căruia s-au discutat teme precum: circulaţia rutieră, protecţia bunurilor personale sau regulile de siguranţă în mediul online. „Le recomand tuturor copiilor să vină în această tabără, la Muncel, deoarece este foarte frumos, este linişte, îţi poţi face mulţi prieteni noi. Eu în aceasta tabără m-am simţit excelent, am râs, am glumit, am jucat diferite jocuri, m-am înţeles bine cu toţi copiii, am împărţit dormitorul cu prietenele mele şi m-am simţit foarte bine alături de ele. Ne-am împrietenit şi cu copiii din alte zone ale ţării”, a declarat Raluca, una dintre elevele care au participat la tabără.
O altă activitate foarte apreciată a fost „căutarea de comori”, încheiată cu întrebări de cultură generală. În zilele care au urmat, s-a organizat un concurs de talente şi un foc de tabără. „Tabăra Muncel pur şi simplu m-a impresionat! Un loc liniştit,cu aer curat şi cu oameni minunaţi. Mi-am făcut prieteni noi, am jucat jocuri distractive, am organizat un spectacol de talente şi am jucat fotbal pe teren. Am făcut şi activităţi în cadrul Clubului Impact, care au fost foarte interesante! Mi-a plăcut cel mai mult faptul că, la început, fiecare s-a prezentat şi a spus ce pasiune are. Căutarea bileţelelor a fost cea mai distractivă activitate! Ne-a făcut să devenim mai uniţi”, a explicat Alexandra, o altă participantă.
Elevi participanţi s-au declarat foarte încântaţi de timpul petrecut în tabără, manifestându-şi interesul de a participa şi în anii următori. „În fiecare dimineaţă ne trezeam auzind Imnul României. Ne-am jucat în parc. Am participat şi la un instructaj, în care Poliţia ne-a prezentat cum se circulă corect, de la ce vârstă ai voie să faci anumite lucruri şi mi-a plăcut că ne răspundeau la orice întrebare! În ultima seară a avut loc şi focul de tabără. N-am strâns în jurul lui şi am povestit despre zilele petrecute împreună. Ne priveam unii pe alţii ca nişte copii de grădiniţă, cu lacrimi în ochi, regretând că se termină tabăra”, a mărturisit un alt participant.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau