Un nou scandal la Universitatea de Medicină din Iaşi

default

Dimensiune font:

| 05-02-2016 06:00

UMF Iaşi a intrat din nou în vizorul ANI. După fostul rector, Vasile Astărăstoae, sub lupa inspectorilor de integritate a intrat şi Daniela Druguş, directorul general administrativ al instituţiei. Aceasta nu poate explica o diferenţă de mai mult de jumătate de milion de lei. În replică, Daniela Druguş spune că, după calculele sale, nu ar trebui să existe diferenţe. Cazul a ajuns pe masa Curţii de Apel Iaşi şi reprezintă o nouă pată pentru imaginea UMF Iaşi, instituţie implicată în numeroase scandaluri de corupţie, în ultima perioadă.

Agenţia Naţională de Integritate (ANI) sesizează noi nereguli în ceea ce priveşte averile angajaţilor Universităţii de Medicină şi Farmacie „Gr.T. Popa” (UMF) Iaşi. De data aceasta, în vizorul ANI a intrat directorul general administrativ al instituţiei, Daniela Druguş, din cauza unei diferenţe nejustificate în cuantum de 523.462 lei (aproximativ 142.140 Euro), „între averea dobândită şi veniturile realizate în cursul anului 2008”. „Având în vedere cele de mai sus, Agenţia Naţională de Integritate a sesizat Comisia de cercetare a averilor din cadrul Curţii de Apel Iaşi, în vederea începerii acţiunii de control cu privire la modificările patrimoniale intervenite şi veniturile realizate de către Druguş Daniela, în cursul anului 2008”, transmite ANI. De asemenea, agenţia precizează faptul că Daniela Druguş a depus la dosarul de evaluare un punct de vedere.

Directorul general administrativ se apără
N urma anunţului ANI, Daniela Druguş arată că demararea procedurii de verificare i-a fost adusă la cunoştinţă în urmă cu patru ani, pe 7 februarie 2012, şi a înaintat către ANI documentele justificative privind veniturile şi cheltuielile din perioada 2006 – 2010. Noi clarificări au fost cerute pe 2 februarie 2015, neexistând nicio altă comunicare până ieri, 4 februarie, potrivit declaraţiei Danielei Druguş. „Menţionez că pe durata exercitării funcţiei de director general administrativ al Universităţii de Medicina şi Farmacie Grigore T. Popa Iaşi am depus anual, la angajator, toate declaraţiile de avere şi interese, iar Universitatea a transmis, conform legii, toate aceste documente Agenţiei Naţionale de Integritate. De asemenea, menţionez că în cursul dimineţii de astăzi, 4 februarie, am refăcut calculele de venituri şi cheltuieli din declaraţiile de avere, iar rezultatul arată că nu există nicio diferenţă, cu atât mai puţin o diferenţa de amploarea celei reclamate de ANI. Am convingerea că aritmetica funcţionează la fel pentru toţi, motiv pentru care am toată încrederea că această problemă va fi tranşată definitiv în justiţie”, a precizat Daniela Druguş.

Citiți și Ion Dafinoiu, psihoterapeut: „Cererea de psihoterapie este în creştere” (INTERVIU II)

Ce avere deţine Daniela Druguş
Conform declaraţiei de avere din anul 2008 (pentru anul fiscal 2007), directorul general administrativ deţinea la vremea respectivă trei terenuri, dintre care două intravilane, cumpărate în anii 2005, 2006 şi 2007, dar nicio clădire. În 2004 şi 2005 şi-a achiziţionat trei autoturisme, iar pe declaraţie mai apare unul, tăiat însă, care ar fi fost cumpărat în 2003, prin leasing. La capitolul active financiare, avea două „fonduri de investiţii sau echivalente, inclusiv fonduri private de pensii sau alte sisteme cu acumulare” din 2002 (30.000 lei) şi 2007 (nu ştie valoarea!). Nu lipsesc datoriile, având atunci trei credite, în total de 28.500 lei şi 59.000 euro. Daniela Druguş este nesigură şi la veniturile realizate, iniţial trecând că a încasat de la UMF Iaşi suma de 89.520 lei, ca apoi să revină şi să noteze 124.763 lei. În plus, a primit 17.454 lei din activitatea de cercetare ştiinţifică şi 696 lei de la Fundaţia „Gr.T. Popa”.

Cea mai recentă declaraţie de avere a Danielei Druguş, publicată pe site-ul ANI datează din anul 2011, deşi astfel de documente se completează anual şi există obligaţia de a fi făcute publice. Conform acesteia, averea Danielei Druguş a crescut, în 2011 având două terenuri intravilane şi unul din categoria celor extravilane, cumpărate în anii 2006, 2007 şi 2008, dar şi două case de locuit în Iaşi, din anii 2008 şi 2009. La capitolul autoturisme, spaţiul a rămas necompletat. Activele financiare sunt mai multe, având un fond privat de pensii (2.880 lei, deschis în 2007), o asigurare (6.520 lei, din 2008), dar şi un cont curent (32.733 lei, din 2010) şi un depozit bancar (4.545 euro, din 2010). Are, pe de altă parte, datorii de 28.500 lei (din 2004), respectiv 17.000 euro (din 2004) şi 277.863 (din 2008). De la UMF Iaşi a încasat 106.032 lei, pentru activitatea de la direcţia administrativă, 142.799 lei – din proiecte cu finanţare europeană şi 596 lei – dintr-un proiect Erasmus, precum şi 50.665 lei din închirierea unui imobil. În plus, în anul 2011 apare ca director executiv al Fundaţiei „Gr.T. Popa”.

Citiți și La mulţi ani, domnule profesor! (Interviu acordat de prof.univ.dr. Dr. H.c. Constantin Vasilică cu ocazia aniversării a 90 de ani de viață și 66 de ani de activitate universitară)

Şir interminabil de scandaluri
Medicina ieşeană a trecut, în ultimii ani, prin numeroase scandaluri în care au fost implicate cadrele didactice. Un exemplu elocvent este fostul rector al instituţiei, din perioada 2008 – 2015, Vasile Astărăstoae. Acesta a fost nevoit să renunţe la funcţie în urmă cu un an, pe 6 februarie, deşi mandatul se încheia abia anul acesta, tot din cauza problemelor cu ANI. De altfel, 2015 pare a fi fost un an negru pentru imaginea UMF, iar DNA a descins la instituţie de mai multe ori. Soţii Carmen şi Gheorghe Dorobăţ, profesori la Facultatea de Medicină Generală, respectiv la cea de Medicină Dentară, care au fost acuzaţi de luare de mită. Aceeaşi acuzaţie există şi pentru profesorul Dumitru Păduraru, alături de cele de tentativă de viol şi şantaj, în baza denunţului uneia dintre studente. Cea mai mare amploare însă a avut-o scandalul cu privire la admiterea studenţilor străini la formele de studiu cu plata în valută. Atunci, reacţii nu au fost doar la nivel naţională, ci au venit şi din partea Marocului şi a Franţei. Andreea IGNEA

523.462 LEI
Aceasta este diferenţa nejustificată constatată de ANI, între averea dobândită şi veniturile realizate în cursul anului 2008 de Daniela Druguş  

Citiți și Misoginismul şi violenţa se învaţă din clasa a patra

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

05:12

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Gura Vaii, cu sediul social in comuna Gura Vaii, satul Gura Vaii, Str. Primariei nr. 2, judetul Bacau, cod postal 607220, telefon 0371/407.500, fax 0372/002.112, e-mail: primariaguravaii@yahoo.com, cod fiscal 4278108. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie vandut: - teren in suprafata de 316 mp, situat in intravilanul comunei Gura Vaii, satului Rotunda, nr. Cadastral 62185, CF 62185, apartinand domeniului privat al Comunei Gura Vaii, conform H.C.L. Comunei Gura Vaii nr. 09/22.01.2024, caietului de sarcini si temeiului legal: O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul institutiei, Compartimentul Achizitii Publice sau se poate consulta pe site-ul: www.uatcomuna guravaii.ro, sectiunea -Anunturi. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul vanzatorului, de la care pot obtine un exemplar din documentatia de atribuire: de la Compartimentul Achizitii Publice, din cadrul Comunei Gura Vaii, comuna Gura Vaii, sat Gura Vaii, Str. Primariei nr. 2, judetul Bacau. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei/exemplar, ce se achita numerar la Casieria institutiei, sau in contul de trezorerie RO17 TREZ 0625 006X XX00 0079, deschis la Trezoreria Onesti, cod fiscal: 4278108. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 27.03.2024, ora 12.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 04.04.2024, ora 14.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Registratura Comunei Gura Vaii, comuna Gura Vaii, sat Gura Vaii, Str. Primariei nr. 2, judetul Bacau. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa oferta: intr-un singur exemplar, intr-un plic sigilat. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 05.04.2024, ora 09.00, Comuna Gura Vaii, comuna Gura Vaii, sat Gura Vaii, Str. Primariei nr. 2, judetul Bacau. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Judecatoria Onesti, cu sediul in municipiul Onesti, Str. Tineretului nr. 1, judetul Bacau, telefon 0234/311.913, fax 0234/326.170, e-mail: jud-onesti-reg@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 08.03.2024.
ANUNȚ DE LICITAȚIE. Primăria Comunei Valea Lupului, jud. Iași, cu sediul în Com. Valea Lupului, Aleea Irisului nr. 8, CUI 16384625, tel 0232/272590, e-mail: primaria_valealupului@yahoo.com, patrimoniu@comuna-valealupului.ro, organizează în data de 29.03.2024, licitație în vederea vânzării terenului intravilan în suprafață de 16.000,00 mp, nr. cadastral 96128, CF nr. 96128, zona Dedeman. 1. Informaţii generale privind concedentul, în special denumirea, codul fiscal, adresa, numărul de telefon, telefax şi/sau adresa de e-mail a persoanei de contact etc: UAT Comuna Valea Lupului, jud. Iași, cu sediul în Com. Valea Lupului, Aleea Irisului nr. 8, CIF 16384625, tel 0232/272590, e-mail: primaria_valealupului@yahoo.com, patrimoniu@comuna-valealupului.ro 2. Informații generale privind obiectul procedurii de licitație publică, în special descrierea și identificarea bunului care urmează să fie vândut: teren intravilan în suprafață de 16.000 mp, situat în Sat Uricani, Comuna Miroslava, județul Iași, zona Dedeman, nr. cadastral 96128, CF nr. 96128, teren proprietate privată a Comunei Valea Lupului 3. Informații privind documentația de atribuire: se regăsesc în caietul de sarcini 3.1 Modalitatea sau modalitățile prin care persoanele interesate pot intra în posesia unui exemplar al documentației de atribuire: la cerere, de la sediul autorității sau de pe site-ul autorității wwww.comuna-valealupului.ro 3.2 Denumirea și datele de contact ale serviciului/compartimentului din cadrul vânzătorului, de la care pot obține un exemplar din documentația de atribuire: de la Registratura primăriei, Aleea Irisului nr. 8, sat Valea Lupului, Comuna Valea Lupului, județul Iași sau de pe site-ul autorității: www.comuna-valealupului.ro 3.3 Costul și condițiile de plată pentru obținerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: gratuit 3.4 Data-limită pentru solicitarea clarificărilor: 20.03.2024, orele 16.00 4. Informații privind ofertele: se regasesc în caietul de sarcini 4.1 Data-limită de depunere a ofertelor: 29.03.2024, orele 09.00 4.2 Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Valea Lupului, Aleea Irisului nr. 8, Județul Iași 4.3 Numărul de exemplare în care trebuie depusă oferta: un singur exemplar original 5. Data și locul la care se va desfașura ședința publică de deschidere a ofertelor: 29.03.2024, orele 11.00, Primăria Comunei Valea Lupului - Sala de consiliu, Aleea Irisului nr. 8, Comuna Valea Lupului, Județul Iași 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon și/sau adresa de e-mail ale instanței competente în soluționarea litigiilor apărute și termenele pentru sesizarea instanței: Tribunalul Iași, Strada Elena Doamna nr. 1A, telefon: 0232.260.600, 0232.248.000, 0332.403.666, Fax: 0332.435.700, e-mail: tr-iasi-reg@just.ro PRIMAR, Florin-Liviu DULGHERU
Trei zile de foc pentru candidaţii la „examenul maturităţii”
11/06/2019 00:00

  * calendarul de Bacalaureat 2019 prevede că absolventii de liceu sustin pană astăzi, 11 iunie, competentele digitale, iar pe 12-13 iunie sunt examenele orale de limbă străină * probele scrise ince ...

„Dacă nu poți vedea punctele tari ale copilului, nu te atinge de slăbiciunile lui”
18/05/2019 00:00

  * in primăvara acestui an s-a organizat, pentru prima dată in Romania, un curs de formare in evaluarea dinamică a potentialului de invătare la copil - LPAD (Dispozitiv de evaluare a tendintei de inv ...

Fiecare şcolar va primi, din toamnă, câte o tabletă!
11/05/2019 00:25

  * Guvernul doreşte modernizarea sistemului de invăţămant cu ajutorul noilor tehnologii, urmand a investi cateva sute de milioane de lei pentru a instala sisteme wi-fi in 4.500 de şcoli * asta in co ...

Drama de la Buda l-a scandalizat pe şeful statului
16/04/2019 18:45

  * după ce luni, un copil de trei ani din satul Buda, comuna Brăeşti - Iaşi, a decedat, inecat in fosa septică din curtea şcolii, directorul respectivei unităţi de invăţămant a fost destituit ...

Elevii, educaţi în spiritul practicilor sustenabile de consum
11/04/2019 00:00

  În perioada 1- 6 aprilie 2019, un grup de elevi şi cadre didactice din Şcoala Gimnazială „Otilia Cazimir” Iaşi au participat la cea de-a patra activitate de predare- invăţare din ...

Înscrierea în clasa pregătitoare, etapa a doua
03/04/2019 00:00

  * a inceput cea de-a doua etapă rezervată completării/depunerii/validării cererilor de inscriere in invăţămantul primar pentru anul şcolar 2019-2020 * se adresează copiilor care nu au fost insc ...

Au rămas neocupate 954 locuri la „clasa zero”
27/03/2019 10:37

  * in judetul Iaşi au fost depuse 6.735 de cereri de inscriere pentru clasa pregătitoare * şcolile care au depăşit numărul stabilit prin planul de şcolarizare sunt Colegiul National „Garabet ...

„Sărbătorim oamenii, nu celebrăm zidurile care ne înconjoară”
17/11/2017 05:04

Gheorghe Asachi este promotorul infiinţării primei linii de educaţie in inginerie, care s-a concretizat in naşterea unei ,,clase de ingineri hoţarnici”, la data de 15 noiembrie 1813. Evenimentul care ...

Munţi de bani pentru angajaţii din învăţământ
10/11/2017 16:00

Luna trecută a fost marcată de apariţia in spaţiul public a unuia dintre cele mai aşteptate, dar şi controversate documente. Este vorba despre proiectul Legii salarizării unitare, proiect promis de alian ...

Cercetarea şi inovarea, susţinute prin Universitatea Tehnică
03/11/2017 04:06

La Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iaşi (UTI) invită doritorii la o Sesiune de informare privind oportunităţile de finanţare din cadrul acţiunilor „Marie Skłodowska-Curie&r ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei