Cum să evităm terorismul relaţional
Dimensiune font:
Evoluţia personală depinde într-o mare măsură de curajul de a ne separa de ceilalţi în procesul afirmării propriei noastre individualităţi. Metaforic vorbind, viaţa reprezintă o succesiune de naşteri. Copii fiind, trebuie să ne diferenţiem de imaginile ideale ale părinţilor despre ceea ce înseamnă un „copil bun” – să ieşim din temerile, din dorinţele, din percepţiile şi mitologiile lor personale. Mai târziu, în viaţă, efortul nostru de a ne asuma şi de a ne trăi propria identitate continuă cu persoanele importante pentru noi.
Diferenţierea reprezintă rezultatul oricărui efort de a ne afirma ca fiinţe umane distincte, având curajul confruntării asertive a propriilor nevoi, concepţii, emoţii cu ale celorlalţi. Este nevoie de responsabilitate şi tenacitate pentru a ne asuma şi afirma alegerile; de a rezista tentativelor celuilalt de a ne defini, de a ne închide în propriile sale percepţii. Fiecare are dreptul la propriile decizii, în condiţiile asumării consecinţelor. Terorismul relaţional nu ar apărea dacă ne-am trăi viaţa după propriile alegeri şi aşteptări. Sincopele în comunicare iau naştere dintr-o sensibilitate prea mare la reacţiile celuilalt, din intoleranţa la suferinţă, la dezamăgire sau la mânia celuilalt.
Procesul de maturizare înseamnă eliberarea de nevoia de a fi iubiţi pentru ceea ce nu suntem. O modalitate sănătoasă de a dezvolta o relaţie este să rămânem fideli nouă înşine, să ne respectăm profund şi să fim autentici atunci când ne răspundem la întrebarea: „Sunt de acord cu ceea ce reprezint eu dacă procedez în acest mod?”. La un anumit nivel, cu toţii avem lecţii de viaţă pe care este necesar să le parcurgem în propriul ritm şi manieră personală.
„Libertatea mea se termina acolo unde începe libertatea celuilalt”, spunea filosoful John Stuart Mill. Un concept de bun simţ, natural şi firesc.
Multe dintre dificultăţile relaţionale apar când acceptăm să fim definiţi de celălalt şi atunci când trăim cu iluzia că deţinem adevărul despre acesta când de fapt îl privim prin lentilele propriilor noastre frici şi file de istorie personală.
Psihoterapeut Cătălina Ioana Dascălu
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau