Cum să facem alegeri folosind autoreflecţia
Dimensiune font:
Calitatea vieţilor noastre este determinată, în mare parte, de deciziile pe care le luăm. Alegerile pe care le facem ne afectează stările de dispoziţie şi modul în care ne vedem pe noi înşine. Ele influenţează calitatea relaţiilor cu noi înşine, cu ceilalţi şi cu lumea. Fiecare acţiune determină apariţia unei reacţii de aceeaşi amplitudine, dar de sens opus; aceasta este legea cauzei şi a efectului. Nici o acţiune nu trece neobservată. Putem să ne păcălim, spunându-ne că acţiunile noastre nu au nici o importanţă - în special dacă ştim că nimeni nu ne vede. Dar toate alegerile noastre au o influenţă asupra viitorului.
Interogându-ne în legătură cu toate variantele de răspuns posibile, devenim conştienţi de eventualele rezultate ale acţiunilor noastre. Iată o serie de întrebări la care am putea să reflectăm atunci când ne aflăm în situaţia de a lua o decizie:
Prin această alegere, mă voi îndrepta către ceea ce doresc sa realizez sau aceasta mă va ţine blocat în trecut?
Decizia mea va conduce la o viaţă împlinită pe termen lung sau va constitui doar o satisfacţie de moment?
Care sunt nevoile, dorinţele şi aşteptările mele pe termen scurt și pe termen lung?
Această decizie reflectă dorinţele şi nevoile mele sau încerc să mulţumesc pe altcineva? Dacă da, pe cine și cum?
Care sunt emoţiile mele în legătură cu rezultatul deciziei mele – frică, ruşine, entuziasm, bucurie?
Voi folosi această decizie ca pe o modalitate de a evolua personal sau o voi folosi pentru a mă pedepsi?
Este acesta un act de iubire de sine sau un act de autosabotaj?
Răspunzând onest la aceste întrebări, pe parcursul procesului decizional, ne vom da seama dacă decizia pe care suntem pe cale să o luăm provine din speranţele şi visele voastre sau din temeri şi îndoieli. În acest mod, vom fi în măsură să facem alegeri cu toată puterea ce vine din actul de a fi pe deplin conştienţi. Frica de a lua o decizie poate proveni din ignoranţă. Atunci când avem informaţii limitate, este posibil să ne simţim tensionaţi şi nesiguri de rezultatul alegerilor noastre. Ignoranţa ne provoacă frica de schimbare, frica de necunoscut şi evitarea de a lua decizii.
Suntem liberi în măsura în care avem alternative bine definite. Într-o vreme a schimbărilor rapide, este important să ştim să facem alegeri şi să fim flexibili. Chiar dacă evenimentele nu se produc aşa cum ne-am aşteptat, este important să înaintăm cu încredere, având certitudinea că în fiecare moment putem să alegem.
Psihoterapeut Cătălina Ioana DASCĂLU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau