Succesul şi stabilirea ţelurilor clare
Dimensiune font:
A avea succes înseamnă a face un efort conştient de stabilire a ţelurilor * obiectivele puternice descătuşează energia creatoare şi dau naştere forţei necesare pentru atingerea lor
Noi toţi avem modalităţi variate de a ne orienta în realitatea în care trăim. Avem acces la resurse nelimitate pentru care avem nevoie de „privirea” potrivită, dată tocmai de ţelurile noastre. Vedeam doar ceea ce suntem pregătiţi şi avem nevoie să vedem, la un moment dat.
Gândirea conştientă este „şeful de birou” al vieţii noastre. Rolul ei este de a decela informaţiile provenite din mediul înconjurător, de a le identifica, analiza şi compara cu alte informaţii, iar apoi de a decide care sunt acţiunile ce trebuie întreprinse. Gândirea subconştientă este cea care deţine forţe uriaşe pentru a realiza mai mult decât am crezut că suntem în stare să realizăm vreodată. Gândirea subconştientă funcţionează cel mai bine atunci când ne stabilim ţeluri clare, sarcini specifice, acţiuni deliberate şi limite ferme pentru atingerea obiectivelor.
Dacă pe faţa monedei succesului este abilitatea de a stabili ţeluri clare, pe reversul ei este abilitatea de a ne organiza şi de a lucra la cele mai importante sarcini în fiecare clipă. Trebuie să ne fie absolut clar ce este important pentru noi înşine fie ca este vorba de un plan de carieră, de afacere sau relaţional.
Realizarea unui plan, atingerea unui ţel înseamnă autodisciplina, autocontrol şi autoperfecţionare. Cea mai valoroasă întrebuinţare a timpului înseamnă să devenim tot mai buni în îndeplinirea celor câteva sarcini de care depinde majoritatea rezultatelor. Tot ce e mai puţin decât un angajament conştient faţă de un lucru important este un angajament inconştient faţă de un lucru neimportant.
Psihoterapeut Cătălina Ioana DASCĂLU
Suntem un ocean de resurse care aşteaptă să fie explorat şi cucerit. Diferenţa între cei care folosesc resursele cu care au fost înzestraţi şi cei care stau pe margine şi se lamentează de dificultatea vieţii este dată de direcţia spre care fiecare priveşte. Ce vezi dincolo de linia orizontului? Ce lume minunată te animă să mergi mai departe, zi după zi, pas cu pas? Care este cea mai bună versiune a ta la a cărei devenire contribui în fiecare zi, cu fiecare alegere?
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau