Un medic rupe tăcerea! Traumele româncelor care îngrijesc bătrâni

Puțini cunosc drama prin care trec româncele infirmiere ”de ocazie” în Spania sau Italia. Multe dintre ele au propriile povești de viață, cutremurătoare, pleacă să muncească în străinătate împinse de greutățile familiei și se sacrifică pentru un viitor mai bun. Își pun în pericol, însă, sănătatea și unele dintre ele rămân marcate pe viață.

Situațiile la care se expun fără a avea pregătire de specialitate sunt extrem de periculoase și ajung fără a-și da seama în pragul depresiei. Nu doar dorul de familie și copii sau sentimentul de dezrădăcinare sunt cele care le marchează ci chiar bătrânii pe care îi au în grijă, unii dintre ei imobilizați sau cu boli psihice. În cazurile fericite, femeile care realizează că au o problemă și trec peste prejudecăți cer ajutor specializat.În exclusivitate, pentru stiridiaspora.com, Dr. Anamaria Ciubară, medic psihiatru la Institutul de Psihiatrie Socola din Iași și Editor al American Journal of Psychiatry and Neuroscience trage un semnal de alarmă și explică traumele prin care trec aceste femei.

”Depresia, în cazul acestor persoane, se manifestă în primul rând printr-un sentiment profund de tristețe. În cazul persoanelor care muncesc în străinătate aceste simptome pot trece neobservate o lungă perioadă și pot fi în același timp agravate de sentimentul de dezrădăcinare. Totodată empatizarea cu persoanele pe care le au în îngrijire pot accentua simptomele depresiei.

Trauma cea mai mare prin care trec toate persoanele care pleacă la muncă în străinătate este în primul rând dorul de casă, despărțirea de familie și prieteni. În același timp, intervin și alți factori care pot agrava sentimentul de tristețe, cum ar fi: stresul și lipsa de adaptare la un mediu nou, lipsurile financiare, problemele de la noul loc de muncă, faptul că sunt considerați “venetici”. Un ajutor posibil și facil este integrarea cât mai rapidă în diaspora și reîntregirea într-un mod sau altul al familiei.” spune medicul Anamaria Ciubară.

Specialiștii sunt de părere că persoanele care îngrijesc bătrâni cu probleme grave, fără a avea nicio pregătire de specialitate se expun unor riscuri și nu pot rezista mult timp.

”Probabilitatea de a lucra pentru o perioadă lungă fără o pregătire minimă este destul de mică. Totuși dacă sunt persoane care ajung într-o asemenea situație cred că cele mai mari probleme sunt generate de cerințele de la locul de muncă. Practic o femeie care lucrează într-un asemenea post are atribuții de infirmieră cât și o parte din atribuțiile unei asistente medicale. De aici rezultă cele mai mari dificultăți, mai ales în primele zile, când cerințele și pretențiile pot părea exagerate și devin copleșitoare.

Din nefericire, am avut un caz care a rămas cu o manifestare psihotică, care impune internări repetate, tratament îndelungat, supraveghere permanentă. Toate acestea ar fi putut fi prevenite dacă persoana în cauză ar fi beneficiat în timp util de ajutor de specialitate.

Am mai avut o pacientă care încerca să creeze un echilibru în viața ei deși nevoile financiare nu-i permiteau să se întoarcă definitiv în țară. Făcea eforturi considerabile pentru copiii ei și pentru soț, venind în țară periodic să-I viziteze și în același timp să-și urmeze tratamentul.” ne-a precizat Anamaria Ciubară, impresionată de unele dintre pacientele pe care le-a îngrijit.

Ea spune că sunt destul de frecvente aceste cazuri și se multiplică în perioada sărbătorilor și a lunilor de vară, atunci când persoanele plecate se întorc temporar în țară și atrage atenția că: ” Prezența familiei rămasă în țară este un factor care poate accentua manifestarea depresivă. Probleme mult mai mari apar în rândul copiilor care au unul sau ambii părinți plecați în străinătate. S-a remarcat că în ultimii ani a crescut alarmant numărul cazurilor de depresie în rândul copiilor și adolescenților care au părinți plecați în străinătate. De asemenea, sunt remarcate probleme și în rândul cuplurilor, cu sau fără copii, în care unul dintre soți este plecat în străinătate, prin creșterea ratei divorțurilor în rândul acestor familii.”

Sfatul specialistului este ca: ”decizia de a pleca să fie analizată atent și nu tratată ca pe lansarea într-o aventură. Așteptările lor trebuie să fie bine corelate cu realitatea. Dacă decizia a fost luată, atunci când persoana afectata considera că ceva nu este în regulă, să treacă peste prejudecățile specifice adresării către un psihiatru sau psiholog.”