SĂPTĂMÂNA PATIMILOR | Află ce slujbe se ţin în fiecare seară şi ce treburi poţi face în gospodărie
Luni se pomeneşte Patriarhul Iosif, care a fost vândut de fraţii săi în Egipt, pe 30 de arginiţi. Este o preînchipuire a lui Hristos, vândut de Iuda pentru aceeaşi sumă. Acum se face şi pomenirea smochinului neroditor, blestemat de Hristos să se usuce, pentru că nu avea rod. Este, de fapt, o pildă, din care trebuie să reţinem că Dumnezeu, la Judecata de Apoi, nu numai va răsplăti, ci îi va şi pedepsi pe cei care nu au rodit, adică nu au trăit după poruncile lui.
Marţi se pomenesc cele zece fecioare. Din această pildă, aflăm că cinci fecioare au avut candele, dar fără ulei, iar celelalte cinci au avut şi ulei. Candela fără ulei simbolizează realizarea de sine, fără să-ţi pese de ceilalţi, adică fără iubirea aproapelui. Candela cu ulei reprezintă evlavia însoţită de milostenie.
Miercuri se face pomenirea femeii păcătoase care, aflând că Mântuitorul este în casa lui Simon, fiind împovărată de păcate, a spălat cu lacrimi şi a uns cu mir picioarele Mântuitorului. Acest gest este un simbol al pocăinţei şi îndreptării omului păcătos. Miercuri este şi ziua în care Iuda l-a vândut pe Hristos fariseilor, de aceea este zi de post tot anul.
Joi este închinată amintirii a patru evenimente din viaţa Mântuitorului: spălarea picioarelor ucenicilor ca pildă de smerenie, Cina cea de Taină, la care Mântuitorul a instituit Taina Sfintei Împărtăşanii, rugăciunea arhierească (în care Iisus se roagă Tatălui pentru El însuşi, pentru ucenicii săi şi pentru toţi credincioşii) şi începutul patimilor.
Joi seara, se citesc cele 12 Evanghelii şi se scoate Sfânta Cruce în mijlocul bisericii. Există obiceiul ca bolnavii şi fetele să înnoade mătănii sau şnururi şi să îşi pună dorinţe în timpul citirii Evangheliilor. Apoi, acestea se poartă pentru a aduce sănătate şi împlinire. Tot în această zi, cei care au postit şi s-au spovedit se pot împărtăşi. Este şi o zi potrivită pentru pomenirea morţilor. Astăzi se vopsesc ouăle în roşu.
Vinerea aceasta, care se mai cheamă şi Neagră, este zi de doliu pentru toţi creştinii. În această zi se face pomenirea sfintelor şi mântuitoarelor Patimi ale Mântuitorului, fiind ziua răstignirii sale. Nu se oficiază Liturghia, dar are loc Denia Prohodului. Se trece pe sub masa împodobită cu flori şi acoperită cu un Epitaf (pânza pe care este imprimată icoana Înmormântării Domnului). Se ţine post negru.
Cei care nu pot ţine un astfel de post nu au voie să consume urzici şi oţet, fiindcă lui Iisus i s-a dat să bea oţet în loc de apă, după ce a fost biciuit cu urzici. Gospodinele nu coc pâine azi, ca să nu se ardă mâinile Maicii Domnului, care se ruga şi suferea pentru Fiul ei. Se spune că, dacă în această zi plouă, va fi un an bun pentru recoltă.
Sâmbăta se prăznuieşte îngroparea lui Hristos cu trupul şi pogorârea Sa la Iad cu sufletul, pentru izbăvirea de păcate a omenirii şi trecerea la viaţa veşnică. Sâmbătă seara începe slujba Învierii. În această zi se coc pasca şi cozonacii şi se pregătesc toate bucatele din miel.
Subiecte asemanatoare
Horoscopul zilei de marți, 10 noiembrie 2026
Horoscopul zilei de luni, 9 noiembrie 2026
Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil și taina puterilor nevăzute care veghează asupra oamenilor
Horoscopul zilei de duminică, 8 noiembrie 2026
Povestea Sfinților 33 de Mucenici din Melitina și taina unei zile de neuitat
Horoscopul zilei de sâmbătă, 7 noiembrie 2026
Destine neobișnuite în Calendarul Ortodox din 6 noiembrie
Horoscopul zilei de vineri, 6 noiembrie 2026
Destinul neștiut al lui Galaction și legătura care a schimbat totul
Horoscopul zilei de joi, 5 noiembrie 2026
Povestea nespusă a credinței Sfântului Cuvios Ioanichie cel Mare și a celor care au schimbat ziua de 4 noiembrie
Băncile comerciale, îndemnate să împrumute statul
Explozie de deținuți, la Iași! Grad de ocupare aproape dublu față de capacitatea normală
Candidați respinși cu punctaje de 1,60 și 2,66, la concursul pentru șefia școlilor din Iași!
Ursul, tot mai aproape de Iași! Animalul, semnalat la Dobrovăț, după alerta din Vaslui
Autostrada A8, uitată de noul ministru al Transporturilor!
Roșu pe harta agriculturii ieșene. Sateliții au semnalat probleme pe 757 de hectare!
Liberalii cer Guvernului să blocheze numirea lui Florin Boca în funcția de prefect de Iași
2,02 lei/kWh pentru ieșeni. Vine o iarnă cu facturi uriașe la energie electrică!
Sesizările privind gravidele minore au crescut cu 30% la Iași
Elevii Școlii „B.P. Hasdeu” din Iași au spus NU bullyingului
Comuna Lungani adună aproape 10% din șomerii județului Iași
Peste 4.300 de copii din Iași au certificat de handicap. Șase din zece sunt încadrați în grad grav
Autorizațiile rezidențiale din Iași, în picaj. Scăderea este de 66%
Mii de bărbați află anual că au cancer de prostată. Boala ucide în tăcere
„INSTALARE SISTEM FOTOVOLTAIC PENTRU AUTOCONSUM LA SC L&B TOMCARN SRL”
„INSTALARE SISTEM FOTOVOLTAIC PENTRU AUTOCONSUM LA SC L&B TOMCARN SRL”
Peste 8.300 de proiecte eliminate din listele CNI! Ce trebuie să facă primăriile pentru a le salva
Rețeta zilei: Plăcintă cu praz și brânză, rumenă și crocantă
Noul ministru al Apărării, Ștefan-Radu Oprea, face pași pentru transferul de tehnologie ucraineană în România. O schimbare de abordare față de mandatul precedent
Șoferii din Iași și din regiune, vizați de controale aeriene timp de nouă zile
Ieșenii cu apartamente scumpe și mașini de lux, în vizorul ANAF!
Autostrada A7 Bacău – Pașcani se apropie de un nou prag!
Lovitură uriașă pentru 16 comune din Iași. PSD vrea să le desființeze prin comasare
Un sucevean s-a plâns că a muncit la construirea bisericii, dar nu a primit medalie! Ce i-a transmis ÎPS Calinic
Clubul Primăriei, depunctat și cu interdicție la transferuri doi ani!
Ioan Nani pleacă de la Antibiotice!
Noi succese naţionale în gimnastica ritmică ieşeană
Moment istoric la IBCV Iași. Au fost realizate primele intervenții în noua sală hibridă
USR și-a ales echipa: Miruță, Buzoianu și Barna, în prima linie
UAIC deschide robinetul burselor! Mii de studenți primesc sprijin financiar, iar doctoranzii vor avea până la 3.700 lei lunar
Rețeta zilei. Platou de aperitive spectaculoase, pentru o masă de sărbătoare
Alertă la Chișinău! Moldovenii din Diaspora, chemați acasă în caz de război
Ploile au ruinat lucrările pe Autostrada Moldovei! Deschiderea din decembrie, incertă!
Peste 1,2 miliarde de lei pentru trenul metropolitan!
Bolojan taie punțile cu PSD și își avertizează adversarii din PNL
Miticilor, luați exemplu de la politicienii basarabeni!
România și Republica Moldova își unesc forțele militare!
SANITAS cere majorări salariale în 2027 și eliminarea restricțiilor impuse de Guvernul Bolojan
Meci de foc pentru USV CSM Iași. Deplasare decisivă la Târgu Secuiesc
Vin reformele PSD!
A apărut primul candidat respins la interviurile pentru funcțiile de director de școli!
Ieșenii cu apartamente scumpe și mașini de lux, în vizorul ANAF!
Autostrada A7 Bacău – Pașcani se apropie de un nou prag!
Lovitură uriașă pentru 16 comune din Iași. PSD vrea să le desființeze prin comasare
Note uriașe la concursul pentru directorii școlilor din Iași!
Halloween cu mistere și legende în Iași! Tramvaiul Cafenea se transformă într-o atracție înfricoșătoare
Note de 10 pe bandă rulantă, la examenul pentru funcțiile de directori de școli, la Iași!
PSD aruncă bomba cifrelor și acuză austeritatea lui Bolojan
Bolojan, avertisment dur pentru noul guvern: „Dacă se ratează și 2027, tabloul nu va fi bun!”
Un liceu din Iași își schimbă programa după cerințele angajatorilor
Lifestyle
Rețeta zilei: Plăcintă cu praz și brânză, rumenă și crocantă
Horoscopul zilei de marți, 10 noiembrie 2026
5 detalii de siguranță la care să te uiți când alegi pijamale pentru copii
5 tehnologii esențiale pentru automatizarea industrială modernă
Rețeta zilei: Pui rumenit cu gutui și sos de muștar
Blackjack pentru începători: regulile mesei explicate pe înțeles
Timp liber
Ce sunt sloturile Megaways și cum funcționează mecanica cu role variabile
Pariurile de tip Ante-post: Cum să pariezi pe termen lung pe competiții
„Don Quijote” la Opera Iași. Baletul încheie luna octombrie
Eleganța Banatului ajunge la Iași. Costume tradiționale de colecție