Sărbătoare mare marţi: Întâmpinarea Domnului. Ce nu ai voie să faci în această zi

 Întâmpinarea Domnului este prăznuită la 40 de zile de la naşterea lui Hristos, pe 2 februarie. Mântuitorul este dus la Templu de Fecioara Maria şi dreptul Iosif pentru împlinirea Legii, care prevedea că orice întâi născut de parte bărbătească să fie afierosit lui Dumnezeu în a 40 a zi de la naştere. În acest moment se făcea şi curăţirea mamei. În Templu sunt întâmpinaţi de dreptul Simeon şi prorocita Ana. Potrivit Tradiţiei, dreptul Simeon a făcut parte din traducătorii Pentateuhului din limba ebraică în greacă. În momentul în care a ajuns la textul "Iată Fecioara va lua în pântece şi va naşte fiu“, a înlocuit termenul "fecioara” cu "femeie”. Pentru necredinţa sa, Dumnezeu i-a făgăduit că nu o să moară până nu va vedea pe Mesia născut din Fecioara (Luca 2, 25-26).

Întâmpinarea Domnului. Simeon, om al rugăciunii, reprezintă aşteptarea împlinirii profeţiilor. În momentul în care acesta Îl ia în braţe pe Hristos, rosteşte: "Acum slobozeşte (eliberează) pe robul Tău, Stăpâne, după cuvântul Tău, în pace, că văzură ochi mei mântuirea Ta, pe care ai gătit-o înaintea fetei tuturor popoarelor, lumina spre descoperirea neamurilor şi slavă poporului Tău, Israel“ (Luca 2, 29-32). Simeon cere a fi eliberat nu pentru că era plictisit sau obosit, ci pentru că era împlinit. Din cântările specifice acestei sărbători aflăm că el pleacă spre a veşti şi morţilor că Fiul lui Dumnezeu S-a întrupat.

Întâmpinarea Domnului. Părintele Teofil Părăian spune că "noi suntem mai avantajaţi decât dreptul Simeon, pentru că putem să-L primim pe Hristos în fiinţă noastră şi să-L purtăm în noi nu numai câteva clipe, ci o viaţă întreagă şi chiar o veşnicie întreagă”.

Prorocită Ana simbolizează Legea şi Proorocii, cele care se vor împlini în persoană lui Hristos.

Întâmpinarea Domnului - date istorice
Sărbătoarea Întâmpinării Domnului a fost introdusă la Roma de papa Gelasiu în anul 494. Astfel, a fost înlocuită străvechea sărbătoare păgână a Lupercaliilor, de la începutul lui februarie, când aveau loc şi procesiuni în jurul oraşului cu făclii aprinse, în onoarea zeului Pan, supranumit şi Lupercus, adică ucigătorul lupilor sau ocrotitorul turmelor împotriva lupilor.

În Răsărit această sărbătoare s-a introdus în penultimul an al domniei împăratului Justin I (526), iar generalizarea ei s-a făcut în cursul secolului VI, începând din anul 534, când împăratul Justinian a schimbat dată sărbătorii de la 14 februarie la 2 februarie (40 de zile socotite de la 25 decembrie, nouă dată a sărbătorii Naşterii Domnului).

Întâmpinarea Domnului - pildă de a aduce pruncii la biserica, la 40 de zile după naştere
Întâmpinarea Domnului sau aducerea Lui spre închinare a rămas că pildă şi la noi, că îndatorire a mamelor de a aduce pruncii la biserica, la patruzeci de zile după naştere, pentru molifta de curăţirea lor şi închinarea pruncilor la sfintele icoane. Mama care a născut vine în biserica şi în numele familiei aduce pe noul-născut ofrandă lui Dumnezeu, închinându-l la altar.

Întâmpinarea Domnului. Preotul însemnează cu semnul sfintei cruci pe mama şi pe prunc, apoi punând epitrahilul şi mâna dreapta pe capul mamei, după rostirea introducerii liturgice formată din binecuvântare, rugăciuni începătoare şi tropar (al zilei sau al întâmpinării Domnului), citeşte cele cinci molitfe din Aghiazmatar. Mama şi pruncul închipuie în acest moment pe Maică Domnului cu Iisus în braţe în templul din Ierusalim. În rugăciunile rostite de preot se aminteşte despre împlinirea zilelor "curăţirii" femeii lăuze, fapt pentru care se cere dezlegare, dar se face şi cuvenită referire la împărtăşirea mamei cu Sfintele Taine. În ce priveşte pruncul, preotul se roagă că Dumnezeu să-l crească, să-l binecuvînteze şi să-l sfinţească, randuindu-i după această pregătire lumînarea botezului. Despre Mântuitorul adus de Maică Domnului la templu ne spune Sfânta Evanghelie că a fost purtat în braţe de către dreptul Simeon (cf. Luca ÎI, 28). Prin analogie cu cele petrecute în Ierusalim în aceste clipe, se săvârseste întreagă procesiune a intrării în biserica, până la aşezarea pruncului în faţă uşilor împărăteşti.

Întâmpinarea Domnului. Rostind formulă de îmbisericire, preotul ia pruncul din faţă uşilor şi intră cu el în biserica, zicând mai departe : "Intră-voi în casa Ta, închină-mă-voi în biserica Ta cea sfânta !". Cu aceste cuvinte, pruncul este primit între aleşii lui Dumnezeu, în calitate de catehumen. În interiorul naosului, preotul iarăşi rosteşte: În mijlocul bisericii Te voi laudă!", amintind astfel de prezenţa cetelor îngereşti. În cele din urmă, apropiind pruncul de altar şi închinându-l la icoanele împărăteşti, preotul arată că acesta a dobândit dreptul de a fi primit în el, în sensul de a deveni pe viitor "jertfă vie, sfânta, bine plăcută lui Dumnezeu" (Rom. XII, 1). Pruncul de parte bărbătească se introduce spre închinare şi în interiorul sfântului altar. Ritul imbisericirii se încheie cu imnul eshatologic al dreptului Simeon: "Acum slobozeşte pe robul Tău, Stăpâne...". Preotul aşează pruncul jos pe solee, în faţă uşilor împărăteşti, de unde este luat de către mama după ce această a făcut trei închinăciuni.

Întâmpinarea Domnului - obiceiuri
Întâmpinarea Domnului. În credinţa populară ziua de 2 februarie este cunoascută sub denumirea de Ziua Ursului. Copiii erau unşi cu grăsime de urs. Prin această practică se credea că puterea acestui animal era transferată asupra copiilor. Bolnavii de „sperietoare” erau trataţi în această zi prin afumare cu par de urs.

Se credea că, dacă în această zi este soare, ursul iese din bârlog şi, văzându-şi umbră, se sperie şi se retrage, prevestind astfel, prelungirea iernii cu încă 6 săptămâni. Dimpotrivă, dacă în această zi cerul este înnorat, ursul nu-şi poate vedea umbră şi rămâne afară, prevestind slăbirea frigului şi apropierea primăverii.

realitatea.net