Dispozitivul care revoluţionează experienţa TV
Dimensiune font:
Unul dintre cei mai îndrăgiţi prezentatori TV s-a aflat ieri în mijlocul ieşenilor * acesta a prezentat un sistem capabil să reia programele televizate chiar şi după o săptămână
Cea mai populară vedetă TV care aduce vremea, Florin Busuioc, cunoscut publicului larg după apelativul „Busu”, a prezentat ieri ieşenilor un dispozitiv modern care îmbunătăţeşte radical televiziunea din România. Este vorba despre „Horizont”, platforma video de ultimă generaţie, lansată de compania de telecomunicaţii UPC, în toamna anului trecut. „Este o bucurie să mă aflu la Iaşi pentru a vă prezenta acest dispozitiv. Mi se întâmplă foarte des să mi se spună că vremea este altfel decât am zis că va fi, cu acest dispozitiv nou aveţi ocazia de a relua spusele mele şi de a verifica dacă am avut dreptate sau nu”, a declarat Florin Busuioc.
Reia ce a fost difuzat în urmă cu o săptămână
Marele beneficiu al acestui dispozitiv este funcţia „replay”, cu ajutorul căreia pot fi reluate programele canalelor TV chiar şi după 7 zile de la difuzare. „Ne mândrim că, în sfârşit, am reuşit să ataşăm acestui dispozitiv funcţia replay, care permite clienţilor noştri să vizualizeze conţinutul canalelor favorite până la 7 zile în spate. Totodată, avem disponibil cam 70% din totalul de audienţă principală, asta înseamnă că peste 65 de canale din grilă sunt disponibile pentru funcţia replay”, a declarat Cezar Siriteanu, trainer regional UPC.
Mai mult decât atât, interfaţa noului „Horizont” permite o navigare uşoară şi prietenoasă atât cu cei mai tineri, cât şi cu cei trecuţi de prima tinereţe. „Un alt avantaj al acestui dispozitiv este acela că are o interfaţă foarte uşor de folosit. Eu nu sunt prieten cu tehnologia, dar noul dispozitiv reuşesc să-l folosesc cu uşurinţă”, a completat vedeta TV.
Potrivit reprezentanţilor UPC, dispozitivul suplineşte beneficiile televizoarelor inteligente şi dispune de un portal în care se regăsesc cele mai populare aplicaţii.„Dispozitivul poate fi folosit chiar şi pe televizoarele care nu au capacităţi smart. Acest dispozitiv aduce în casele utilizatorilor şi experienţa Smart tv, oferindu-le multiple aplicaţii la care ei se pot conecta cu ajutorul liniei de internet”, a completat Cezar Siriteanu.
Costurile acestui dispozitiv sunt reduse, aparatul putând fi închiriat contra sumei de 5 lei pe lună.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau