11 în fază de proiect, doar unul în construcţie

default

Dimensiune font:

| 09-12-2014 13:30

În decursul a patru ani, la Consiliul Judeţean Iaşi au fost depuse solicitări pentru emiterea a 12 autorizaţii aferente realizării unor parcuri eoliene. Deşi autorităţile au aprobat documentaţiile, din totalul proiectelor eoliene, judeţul se poate lăuda doar cu unul singur în curs de realizare, în comuna Vânători

Dacă ar fi să ne luăm după documentaţiile depuse, parcurile eoliene sunt într-o continuă dezvoltare pe raza judeţului Iaşi. Potrivit reprezentanţilor Consiliului Judeţean Iaşi, în perioada 2010-2014, autorităţile judeţene au eliberat 12 autorizaţii unice de urbanism şi o autorizaţie de construcţii pentru realizarea unor parcuri eoliene în mai multe comune. Cu toate acestea, un singur astfel de proiect a fost implementat până la acest moment. Este vorba despre investiţia firmei braşovene Catalan Electric, care a început lucrările la noul parc, aflat la graniţa comunei Vânători şi Şireţel. Pentru implementarea acestui proiect, în noaptea de 27 noiembrie au ajuns în judeţ şi primele turbine, transportul agabaritic tranzitând localităţile Târgu Frumos, Paşcani, Mirceşti, Costeşti, Ruginoasa, Valea Seacă şi Lespezi. „Au fost aduse primele cinci turbine care vor fi montate pe dealul Chicerea, însă parcul va fi extins, urmând să fie încă patru astfel de turbine”, a declarat Constantin Lungu, primarul comunei Vânători. Potrivit autorităţilor locale, parcul eolian este o binecuvântare pentru comună, în condiţiile în care investitorul braşovean a reabilitat drumurile săteşti de acces până la terenul extravilan pe care se realizează investiţia, însă, mai sunt luate în calcul şi alte negocieri. „Cel mai avantajos pentru noi ar fi ca reprezentanţii Catalan Electric să fie de acord să ne asigure necesarul de energie electrică pentru iluminatul public comunal, care ne costă lunar aproximativ 7.000 de lei”, a conchis primarul comunei Vânători.
Proiecte cu şanse reduse de realizare
Din lista celor 12 parcuri care ar fi trebuit să răsară pe raza judeţului Iaşi, pentru patru dintre acestea mai sunt încă şanse de realizare. Spre exemplu, pentru realizarea unui parc eolian în comuna Dumeşti, CJ Iaşi a emis un aviz unic de plan urbanistic, încă din 11 aprilie 2011. „Pentru acest proiect s-au dat autorizaţiile de construcţie. Terenul pe care trebuie să fie realizat acesta parc a fost concesionat către firma SC Semnal Media SRL”, povesteşte Mihai Sabaiduc, primarul comunei Dumeşti. Potrivit acestuia, lucrările urmează să înceapă în intervalul 15-20 decembrie al acestui an. Şi în comuna Popeşti se aşteaptă ca investitorul, SC Into Energy SRL să înceapă lucrările din primăvara lui 2015. „Pentru acest proiect am eliberat la începutul acestui an autorizaţia de construcţie, aceasta având o valoare de aproximativ 50.000 de lei. Ni s-a spus că la începutul acestei toamne vor începe lucrările, dar a venit deja iarna şi nu cred că se va mai face ceva. Probabil din primăvară se vor mişca lucrurile”, a declarat Vasile Lupu, primarul comunei Popeşti. Dacă proiectul va fi implementat, Consiliul Local Popeşti va primi 0,5% din încasările de pe urma noii reţele de curent electric, dar vor fi reabilitaţi şi şase kilometri de drum. Comuna Lespezi este o altă unitate administrativ-teritorială care aşteaptă ca SC Sesam Prest SRL să înceapă lucrările la parcul eolian pentru care a fost încheiat deja un contract de concesionare a suprafeţei de 3.600 de metri de teren extravilan. „Contractul este semnat pe o perioadă de 49 de ani, valoarea redevenţei anuale fiind de 7.200 de lei”, a declarat Corina Gherman, secretarul comunei. Spre deosebire de alte situaţii, comuna nu ar beneficia de pe urma acestui parc decât prin noile locuri de muncă. Şi în comuna ieşeană Erbiceni autorităţile locale aşteaptă ca, de la anul, să se înceapă construcţia unui parc eolian.
Sătenii au primit bani fără nicio investiţie
Planuri pentru construcţia de parcuri eoliene au fost mai multe pe raza judeţului Iaşi. Numai în comuna Dobrovăţ ar fi trebui să fie realizate trei astfel de parcuri, pentru care, la sfârşitul lui 2011 CJ Iaşi a emis avize. Investitorul, SC Gamma Wind SRL, urma să atragă acţionari din străinătate pentru a pune pe roate noua reţea de energie electrică, dar proiectul a îngheţat din cauza… „legislaţiei româneşti neprietenoase”. „Au fost oameni care au tratat cu sătenii pentru concesionarea pământului. S-a hotărât ca aceştia să primească 1.000 de euro pe an şi chiar dacă nu s-au realizat lucrările, oamenii din comună tot au primit 400 de euro pe an. Este normal să fim tentaţi să credem că ar fi fost nişte oameni serioşi, păcat că au plecat”, a declarat Cătălin Mărtinuş, primarul comunei Dobrovăţ. Şi la graniţa comunei Scobinţi cu oraşul Hârlău urma să fie realizată o investiţie similară, de către firma SC ACK SRL, dar după ce a obţinut avizul de la CJ, pe data de 12 aprilie 2011, aceştia au dat bir cu fugiţii. „Ştim doar că trebuiau să fie amplasate trei turbine, dar nu s-a mai auzit nimic. În schimb, am fost contactaţi de cei de la Catalan Electric, care construiesc parcul eolian din Vânători şi care ne-au solicitat să le permitem să traverseze comuna noastră pentru a ajunge pe dealul Chicerea cu turbinele. Noul traseu urmează să fie Drumul Naţional 28-Hârlău-Târgu Frumos-Scobinţi. Au zis că în două săptămâni va mai trece un transport pe aici”, a declarat primarul comunei Scobinţi, Gheorghe Hriţcu.
Grâu cultivat în locul eolienelor
Un alt parc care a fost sugrumat din faşă este cel de la Mironeasa, unde asocierea de firme SC Celsa Team şi SC C&P Land SRL, după ce a primit avizul CJ în 29 martie 2010, a montat în zona o giruetă pentru a vedea care este viteza vântului şi atât a fost. „Ceea ce ştim noi, la nivel de Consiliu Local, este că firma s-a luptat cam 4-5 ani să obţină avizele, dar fără niciun rezultat. La ceva timp, am auzit că una din firmele care făcea parte din asocierea ce urma să construiască parcul a dat faliment. În acest moment, terenul, care este proprietate privată a unuia din investitorii care urmau să facă parcul eolian, este dat în arendă şi este folosit la lucrări agricole. Anul acesta, în zonă a fost cultivat grâu”, a povestit Elena Curcudel, primarul comunei Mironeasa.
Risipă de bani pentru un parc fantomă
Au fost totuşi şi investitori care au băgat bani în obţinerea unor autorizaţii, dar efortul acestora s-a dovedit inutil. Firma care urma să construiască în comuna Deleni a plătit către Consiliul Local suma de 28.000 de euro, pentru eliberarea autorizaţiei de construcţie, iar pentru prelungirea acesteia a mai dat încă 10.000 de euro. „Cei de la Carousel Energy păreau determinaţi, dar ştiu că au avut probleme cu noua reţea de distribuţie pe care urma să o realizeze. Practic, pentru a ajunge la Paşcani, reţeaua trebuia să traverseze satul Pârcovaci, de pe lângă Hârlău, unde mai mulţi oameni nu au fost de acord ca acesta să le tranziteze proprietăţile. Aceste probleme cu intabulările au omorât proiectul”, a povestit primarul din Deleni, Dumitru Prigoreanu.
* * *

12
Acesta este numărul parcurilor eoliene pentru care autorităţile judeţene au emis autorizaţii în perioada 2010-2014

* * *
„S-a hotărât ca oamenii să primească 1.000 de euro pe an pentru concesiune. Chiar dacă nu s-au realizat lucrările, unii tot au primit câte 400 de euro pe an” - Cătălin Mărtinuş, primarul comunei Dobrovăţ

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

10:43

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
FOTO-VIDEO: Reportaj la
02/08/2022 14:54

Într-un colţ de rai, pe ţinuturile Bucovinei, este situat varful Dadu. Pentru a ajunge la el, am ajuns pană in Iacobeni, iar de acolo am virat la dreapta pană la Carlibaba. Într-o zi de iulie, ...

Liberalii, ținta atacurilor unui deputat PSD
18/12/2019 10:54

    Deputatul social-democrat Răzvan Rotaru are o sumă de reprosuri pentru liberalii din Botosani care in urmă cu un an au votat impotriva bugetului de stat, iar acum se laudă cu alocările fina ...

Marea grijă a şoferului beat: să nu-i agite poliţistul petul cu bere
25/11/2019 18:53

 O nouă culme a impertinenţei manifestată de un conducător auto depistat la volan sub influenţă bahică a fost atinsă cu ocazia turului doi al alegerilor prezidenţiale. I.C., in varstă de 28 de an ...

„ZooMonetar - Fauna lumii pe bancnote şi monede”, la BNR Iaşi
22/11/2019 00:00

  * Sucursala Regională Iaşi şi Muzeul Băncii Naţionale a Romaniei au inaugurat, ieri, expoziţia „ZooMonetar - Fauna lumii pe bancnote şi monede” * proiectul este iniţiat in parteneria ...

Mecanica, marele pariu al învăţământului profesional ieşean
21/11/2019 00:00

  * domeniile cu cele mai mari solicitări din partea operatorilor economici pentru includerea in planul de şcolarizare 2019-2020 au fost cele de mecanică - 910 locuri * totodată, s-au format 5 noi cla ...

Puterea şi opoziţia din CJ se pun la aceeaşi masă, pentru a soluţiona soarta a 46 de proiecte
19/11/2019 00:00

  Consilierii judeţeni se vor intruni din nou maine, avand in dezbatere 46 de proiecte de hotărare. Printre acestea se află şi proiectul privind solicitarea de trecere din administrarea Consiliului Lo ...

Începe Postul Crăciunului
15/11/2019 11:11

      După Lăsatul Secului, petrecut ieri, in seara de Sfantul Filip, astăzi incepe Postul Crăciunului, una dintre cele patru mari perioade de ajunare randuite de Biserica Ortodoxă. Post ...

Un tânăr din Iași, beat și fără permis, nu a oprit la semnalul politistilor. Oamenii legii l-au urmarit 1km
10/11/2019 12:51

În jurul orei 01.00, in timp ce patrulau in zona Horlesti, politistii din Letcani au observat o masină cu un comportament destul de suspect in trafic. Oamenii legii au facut semn de oprire autoturismulu ...

Poliţiştii din Popricani, cei mai iscusiţi vânători de şoferi băuţi
09/11/2019 20:04

Datele statistice arată fără dubiu faptul că poliţiştii din Popricani sunt foarte dibaci in depistarea şi prinderea şoferilor ce conduc sub influenţa alcoolului. Numai in primele 10 luni din 2019, pe r ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei