A început circul în Consiliul Local Suceava
Dimensiune font:
În loc să poarte discuţii pe marginea proiectelor de pe ordinea de zi, consilierii locali ai municipiului Suceava s-au întrecut în declaraţii populiste şi s-au acuzat reciproc de calomnie şi hoţie * după ce s-au împroşcat cu noroi, consilierii au trecut şi la treabă * la final, au fost de acord cu ieftinirea gigacaloriei
Consilierii locali s-au întrunit, ieri, într-o şedinţă extraordinară ca să dezbată trei proiecte hotărâre. Proiectul care făcea referire la scăderea preţului la gigacalorie în contextul diminuării TVA de la 24% la 20% i-a inspirat pe unii dintre consilieri.
Viceprimarul Lucian Harşovschi a spus că în contextul în care primăria a făcut un împrumut ca să plătească în avans subvenţia pentru căldură, mulţi dintre suceveni au suferit de frig în preajma sărbătorilor de iarnă, când afară se înregistrau minus 16 grade Celsius. Harşovschi a dat vina pe firma privată care oferă serviciul de termoficare. În replică, primarul Ion Lungu a spus că de fapt vina este împărţită între Consiliul Local şi firmă, deoarece fondurile au fost aprobate cu o întârziere de două săptămâni.
Discuţii redundante şi acuzaţii halucinante
Consilierul local Vasile Mocanu a dat de înţeles că în casele sucevenilor a fost frig din cauza defunctului PDL. El a precizat că firma Bioenergy, care deţine centrala termică a oraşului, este condusă de directorul Vasile Ilie, care este vicepreşedinte PNL, ex PDL. „Chiar dacă PDL a fost obişnuit în timp să facă afaceri cu banii statului, nu poate o firmă să facă afacerile aşa, aşteptând subvenţiile Consiliului Local. Trebuia să-şi facă stocurile la timp. Că nu a fost căldură în oraş, nu ni se datorează nouă, Consiliului Local, ci firmei care prestează această acţiune, care este condus de Vasile Ilie, care este vicepreşedinte al PDL”, a spus Vasile Mocanu.
Acuzaţii de dare în judecată
Pe principiul discuţiile aiurite, consilierul local din partea PNL, Viorel Seredenciuc, l-a ameninţat pe Vasile Mocanu că-l dă în judecată pentru că i-ar fi acuzat pe membri PDL de furt. „Mâine deschid acţiune împotriva domnului consilier Mocanu. M-aţi acuzat că am furat. Nu putem să facem astfel de afirmaţii. Sunt afirmaţii nefondate. Poate dumnealui o să spună că nu s-a referit la mine. Nu are nicio importanţă. E vorba despre colegii noştri. Aveţi un exemplu în care un consilier local al PDL a furat cum aţi spus dumneavoastră?”, a întrebat Seredenciuc.
În replică, Mocanu a spus: „Aţi furat în această secundă. Nu am folosit cuvintele consilier local şi nici furat. Aţi furat două vorbe din dicţionar pe care mi le-aţi pus mie în gură. Aţi făcut două fapte penale: furt de vorbe şi trafic de influenţă. Daţi-mă în judecată pentru furt de vorbe”.
Dialogul cu iz politic şi având ca scop real dobândirea capitalului electoral în contextul alegerilor din vară a durat câteva minute bune. Abia la finalul acestuia, consilierii au votat proiectul de hotărâre care îi va determina pe suceveni să scoată mai puţini bani pentru căldură.
Citeşte şi: Sute de copii bolnavi de hepatită
Oana ŞLEMCO
După o şedinţă plină de scandal s-a decis şi scăderea preţului gigacaloriei de la 185,47 de lei la 179,5 de lei.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau