„Monumentul Salariului Minim”, ridicat la Slănic Moldova FOTO

default

Dimensiune font:

| 01-08-2017 13:08

La invitaţia Alexandrei Nechita, o pictoriţă originară din Vaslui şi stabilită în SUA de mulţi ani, şase artişti brazilieni au realizat în staţiune mai multe lucrări de lemn, piatră şi din sare, inspiraţi de geografia şi istoria zonei. Creaţiile, finalizate în cadrul primei ediţii a taberei de artă contemporană «In Context», vor rămâne în staţiune. Alexandra Nechita va primi în toamnă şi titlul de cetăţean de onoare al aşezării montane.  

Alexandra Nechita, cunoscută în vremea copilăriei drept „Micuţa Picasso” datorită talentului ei, a fost oaspetele oraşului-staţiune Slănic Moldova. Originară din Vaslui, ea este stabilită de mulţi ani în SUA, unde a deveni un artist cunoscut şi respectat. „Alexandra a fost oaspetele nostru la prima ediţie a taberei de artă contemporană «InContext» organizată în Slănic Moldova. Ne-a onorat prezenţa ei şi plăcerea cu care a primit invitaţia noastră, dar ne onorează şi acceptul ei la propunerea de a i se înmâna titlul de cetăţean de onoare al oraşului. La începutul toamnei voi face această propunere şi în Consiliul Local”, a spus primarul Gheorghe Baciu.
Alexandra Nechita, acum în vârstă de 31 de ani, a venit la Slănic Moldova şi a adus în tabără şase tineri artişti plastici din Brazilia, care au făcut în staţiune mai multe lucrări de lemn şi piatră, dar şi din sare, inspiraţi de geografia şi istoria zonei. „Iniţiativa este populară în comunitatea artiştilor. Dar faptul că are loc în staţiunea Slănic Moldova, că artiştii sunt din alt loc şi lucrează cu comunitatea şi resursele mi s-a părut genial. Pur şi simplu faptul că se aduce o energie şi un spirit nou alături de oamenii de aici. Nu am fost de opt ani în România şi venind aici mă ajută să mă regăsesc. Avem o ţară frumoasă şi e păcat să nu atragem atenţia”, spune artista. Potrivit viceprimarului Mihaela Elena Anton, tema principală a rezidenţei din acest an a fost apa, ca sursă şi resursă esenţială a vieţii, a biodiversităţii planetei, a culturii, memoriei şi spiritualităţii umane.
Lucrări inedite - „Monumentul Salariului Minim”
„Sonda Magică” este una dintre cele 16 opere de artă contemporană. Un artist brazilian a construit-o din pietrele culese din zonă şi-i invită pe trecători să urce până la ultima treaptă, să privească orizontul şi să se descarce de energia negativă adunată peste zi. Una dintre cele mai remarcabile lucrări din proiectul „In Context” este intitulată „Monumentul Salariului Minim”, realizată de Renato Maretti, lucrare care este amplasată chiar în parcul din Slănic Moldova. Lucrarea este compusă dintr-o structură din lemn pe care sunt gravate instrucţiunile şi din monede realizate manual din sare. „Doritorii pot lua o monedă, îşi pun o dorinţă în gând şi aruncă moneda într-un bazin cu apă din imediata vecinătate. Se spune că atunci când moneda se va topi, dorinţa se va îndeplini”, am aflat şi de viceprimarul Mihaela Elena Anton. „Este absolut minunat ce s-a întâmplat aici. Nu pot decât să felicit iniţiatorii acestui proiect şi să îndemn pe toată lumea să susţină astfel de acţiuni pentru că arta ne arată ne arată aşa cum suntem noi”, a fost de părere Alexandra Nechita.
Proiectul a fost organizat de Asociaţia de Artă „In Context” Slănic Moldova şi coordonat de Alina Georgiana Teodorescu, o artistă renumită care trăieşte la Londra, originară din oraşul-staţiune. „I-am încurajat să lucreze cu materialele de aici, cu oamenii. Vrem să aducem artişti din toată lumea pentru a facilita schimbul de experienţă. Pentru noi în general, pentru România, este esenţial să îmbrăţişăm astfel de acţiuni, pentru că putem învăţa şi putem înţelege că prin creativitate se poate dezvolta foarte mult ţara, iar în cazul de faţă, staţiunea Slănic Moldova”, am aflat de la Alina Georgiana Teodorescu.
„Este un loc calm şi plin de pace în care poţi să lucrezi”
Artiştii au lucrat timp de o lună şi au fost susţinuţi financiar de o asociaţie non-profit din străinătate. „A fost începutul unui vis şi nu-mi vine să cred că se termină. Este un loc calm şi plin de pace în care poţi să lucrezi. Oamenii sunt calzi. A fost o experienţă intensă. E un proiect deosebit pentru că nu doar am lucrat, am petrecut mult timp cunoscând oamenii, locul, cultură”, au mai spus şi Gabriela Gusmao şi Ricardo Castro, artişti din Brazilia. Proiectul a ajuns la final, astfel că artiştii vor pleca spre casele lor. Alexandra Nechita promite că va reveni la toamnă, când va primi înalta distincţie a oraşului. Deşi a plecat de mică din România, îşi iubeşte ţară şi îşi doreşte să o promoveze. Anul viitor, în tabăra de creaţie din Slănic Moldova vor veni să îşi arate măiestria artişti din India.
„Micuţa Picasso”, aşa cum a fost supranumită încă din copilărie pentru talentul şi stilul ei în pictură, s-a născut la Vaslui, dar din 1987 locuieşte în Statele Unite. A revenit de multe ori în ţară, unde a fost admirată pentru talentul ei. Florin CRĂCIUN


Artiştii brazilieni Felippe Moraes, Gabriela Gusmão, Ricardo Càstro, Renato Maretti, Liana Nigri, Patricia Francisco şi curatorul invitat Daniel Kraichete au lucrat în ateliere amenajate în clădirea istorică a cazinoului, construit în 1894 după planurile arhitectului ieşean George Sterian.
 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

05:08

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
FOTO-VIDEO: Reportaj la
02/08/2022 14:54

Într-un colţ de rai, pe ţinuturile Bucovinei, este situat varful Dadu. Pentru a ajunge la el, am ajuns pană in Iacobeni, iar de acolo am virat la dreapta pană la Carlibaba. Într-o zi de iulie, ...

Liberalii, ținta atacurilor unui deputat PSD
18/12/2019 10:54

    Deputatul social-democrat Răzvan Rotaru are o sumă de reprosuri pentru liberalii din Botosani care in urmă cu un an au votat impotriva bugetului de stat, iar acum se laudă cu alocările fina ...

Marea grijă a şoferului beat: să nu-i agite poliţistul petul cu bere
25/11/2019 18:53

 O nouă culme a impertinenţei manifestată de un conducător auto depistat la volan sub influenţă bahică a fost atinsă cu ocazia turului doi al alegerilor prezidenţiale. I.C., in varstă de 28 de an ...

„ZooMonetar - Fauna lumii pe bancnote şi monede”, la BNR Iaşi
22/11/2019 00:00

  * Sucursala Regională Iaşi şi Muzeul Băncii Naţionale a Romaniei au inaugurat, ieri, expoziţia „ZooMonetar - Fauna lumii pe bancnote şi monede” * proiectul este iniţiat in parteneria ...

Mecanica, marele pariu al învăţământului profesional ieşean
21/11/2019 00:00

  * domeniile cu cele mai mari solicitări din partea operatorilor economici pentru includerea in planul de şcolarizare 2019-2020 au fost cele de mecanică - 910 locuri * totodată, s-au format 5 noi cla ...

Puterea şi opoziţia din CJ se pun la aceeaşi masă, pentru a soluţiona soarta a 46 de proiecte
19/11/2019 00:00

  Consilierii judeţeni se vor intruni din nou maine, avand in dezbatere 46 de proiecte de hotărare. Printre acestea se află şi proiectul privind solicitarea de trecere din administrarea Consiliului Lo ...

Începe Postul Crăciunului
15/11/2019 11:11

      După Lăsatul Secului, petrecut ieri, in seara de Sfantul Filip, astăzi incepe Postul Crăciunului, una dintre cele patru mari perioade de ajunare randuite de Biserica Ortodoxă. Post ...

Un tânăr din Iași, beat și fără permis, nu a oprit la semnalul politistilor. Oamenii legii l-au urmarit 1km
10/11/2019 12:51

În jurul orei 01.00, in timp ce patrulau in zona Horlesti, politistii din Letcani au observat o masină cu un comportament destul de suspect in trafic. Oamenii legii au facut semn de oprire autoturismulu ...

Poliţiştii din Popricani, cei mai iscusiţi vânători de şoferi băuţi
09/11/2019 20:04

Datele statistice arată fără dubiu faptul că poliţiştii din Popricani sunt foarte dibaci in depistarea şi prinderea şoferilor ce conduc sub influenţa alcoolului. Numai in primele 10 luni din 2019, pe r ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei