Abandonaţi între două puteri oarbe

Cotidianul „Evenimentul regional al Moldovei” continuă campania împotriva desfiinţării şcolilor speciale, dictată de legislaţia naţională * în această ediţie vă prezentăm crunta realitate, în cifre, a sistemului de învăţământ special de la Iaşi, câte posturi sunt pe cale de a dispărea prin ordin de ministru, blocajele şi ignoranţa de la nivelul Consiliului Judeţean şi adevăruri sumbre ale muncii celor din sistemul special

Liceul Tehnologic Special „Trinitas”, din Târgu Frumos, numără 290 de elevi cu cerinţe educative speciale, copii cu deficienţe mintale şi tulburări de comportament, aici fiind şcolarizaţi şi copii predelicvenţi, cu grave tulburări de comportament, veniţi din învăţământul de masă, pentru care sistemul public de învăţământ nu mai putea face nimic. În aceeaşi curte a şcolii se întâlnesc două lumi paralele - copii cu autism, aflaţi în grija Ministerului Educaţiei, prin Inspectoratul Şcolar Judeţean (ISJ), şi copii predelicvenţi aflaţi în „administrarea” Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC). Potrivit specialiştilor, introducerea în învăţământul de masă a acestei categorii de copii cu probleme, prin voinţa câtorva parlamentari şi afacerişti din sfera ONG-urilor, ar fi un dezastru. „Această lege doreşte desfiinţarea şcolilor speciale. Or, este un curent total împotriva a ceea ce încercăm noi să demonstrăm de prin secolul XVIII, când au fost scoşi din lanţuri nebunii, cu ajutorul lui Philippe Pinel, părintele psihiatriei. Chiar şi în ţările cu tradiţie, nu s-au desfiinţat şcolile speciale pentru o anumită categorie de deficienţă”, a declarat Iosif Judeanu, directorul şcolii din Târgu Frumos. Potrivit acestuia, şcoala publică poate prelua anumite servicii, cum se încearcă şi la şcolile speciale, prin profesorii de sprijin, dar şcoala, societatea în ansamblu, nu este pregătită încă pentru a asimila integral copiii cu deficienţe, pentru nu are servicii necesare şi nici personal, dincolo de atitudinea refractară a părinţilor. „Nu există, în învăţământul de masă, resurse pentru a şcolariza această gamă de copii. Aceşti copii ajung la noi tocmai pentru că sunt respinşi, segregaţi în învăţământul de masă. Într-o variantă utopică, o şcoală de masă ar trebui să fie şi şcoală publică şi şcoală specială, să aibă toate resursele. Or, în stadiul nostru, este o aberaţie. Abia avem câţiva profesori de sprijin în învăţământul de masă, în vreme ce în exterior se vorbeşte de lucrul unu la unu, adică un copil cu dizabilităţi - un profesor”, a completat Iosif Judeanu. Dacă în sistemul de învăţământ special din Anglia există un profesor de predare şi un asistent la un singur copil cu dizabilităţi, la Iaşi, în speţă la Liceul Special Trinitas, sunt 35 de clase şi un număr de doar 13 educatori. „Integrarea în şcoala de masă a acestor copii ar însemna să schimbi tot ce înseamnă sistem de educaţie în general, tot ce înseamnă legislaţie, de la normare până la curriculă, evaluare, absolut tot. Este un model care, probabil, s-ar aplica doar la noi şi prin Uzbekistan, acolo unde se experimentează bombe. Am putea experimenta pe berze, dar nu pe copii cu dizabilităţi”, a mai spus, revoltat, Iosif Judeanu.

Personalul din învăţământ special, ciuntit de la an la an
Numărul copiilor cu deficienţe, în special cu deficienţe asociate şi cei din spectrul autist, creşte de la an la an. Specialiştii din sistemul de învăţământ special susţin că această problematică este dublată şi de faptul că nu mai sunt clase îndeajuns de multe încât să-i cuprindă pe toi aceşti copii, iar ca să faci noi clase cu cererile existente trebuiesc şi spaţii, dar şi oameni, în condiţiile în care nimeni nu aprobă dimensionarea unei scheme de personal sau noi investiţii. Numai în acest an, Ministerul Educaţiei a cerut o tăiere de 259 de posturi dintre cele existente în învăţământul special existent la nivelul judeţului Iaşi. „Eu stau cu o cerere pentru un post de magaziner de când l-am preluat de la DGASPC, de la 1 ianuarie 2013, post unic la nivelul şcolii. Am făcut materialul prin domnul Ionel Spălăţelu, (şeful de Resurse Umane de la Consiliul Judeţean Iaşi, n.r.), via Ministerul Muncii, şi se fac acum 8 luni de când l-am depus, fără să-mi spună cineva dacă şi când se va aproba organizarea concursului”, a declarat Margareta Pristavu, directorul Şcolii Speciale „Moldova” Târgu Frumos. Nemulţumiri vizavi de aceste cerinţe ale ministerului, tratate pur statistic într-un raport financiar, şi-au exprimat şi reprezentanţii sindicatelor din învăţământul ieşean. Potrivit lui Mirel Pristavu, liderul sindicatului „Spiru Haret”, cerinţa de tăiere a 259 de posturi din învăţământul special este aberantă, drept pentru care a fost înaintat Ministerului Educaţiei un document semnat de conducerea celor 6 şcoli speciale din Iaşi. „În februarie, am cerut de la minister să nu se reducă nici un post, pentru că nu este de unde. Răspunsul a fost că o să se reducă tot, pe motiv că o să dispară un număr de copii, prin scăderea populaţiei şcolare. Da, dar acel număr de copii nu se află tot într-o locaţie pe care o rad de pe suprafaţa judeţului Iaşi. ISJ a analizat la rece şi putem să reducem doar 40 de posturi. În momentul de faţă, în judeţul Iaşi sunt 74 de posturi blocate pe personal nedidactic, pe considerentul că învăţământul poate fi făcut şi fără această categorie de salariaţi”, a completat liderul sindical.

Integrare imposibilă
La Şcoala specială „Moldova” sunt grupe de câte 4 copii cu deficienţe asociate, cu care ar trebui lucrat deoarece toţi sunt diferiţi. Or, integrarea lor în învăţământul de masă nu e posibilă, cu atât mai mult cu cât, copiii cu tulburări din spectrul autist şi cei care au deficienţă mintală nu-şi controlează impulsurile, fiind hiperactivi motrici. „Nu este vina lor, aşa sunt ei. Fără să vrea, ei pot să lovească, şi au o forţă incredibilă. La orice oră din zi şi din noapte, un astfel de copil este plin de echimoze. Noi am avut un copil venit la evaluare, de tip autist, nevăzător. Eram doi adulţi care îl ţineam, să nu se lovească şi să nu lovească pe alţii. A reuşit să se smulgă din mâinile noastre şi să-şi tragă doi pumni, pentru că se manifesta prin autoagresivitate. Avem o colegă însărcinată în şcoală, profesor de engleză şi care vine şi spune: „Cum mă duc să fac ore, pentru că eu am pierdut deja o sarcină? Ce fac dacă sunt lovită de copil şi îmi pierd şi această sarcină? Pe mine cine mă protejează?”, spune, la rândul său, Brânduşa Ghiţă, specialist în lucru cu copii cu deficienţe asociate. Problematica protejării personalului specializat din învăţământul special de reacţiile acestor copii dar, înainte de toate, cea a protejării acestor copii într-un sistem adaptat la nevoile lor, ar trebui să facă obiectul unei analize pertinente la nivelul decizional al ministerului de resort. Acelaşi minister care diminuează de la an la schema de personal, în detrimentul interesului copilului cu nevoi speciale şi, mai mult, rămâne pasiv la interesele meschine ale iniţiatorilor unei iniţiative legislative de desfiinţare a şcolilor speciale, aşa cum sunt ele structurate astăzi.
Nelu PĂUNESCU

* * *
259
Acesta este numărul de posturi din învăţământul special din judeţul Iaşi propuse spre tăiere de către Ministerul Educaţiei; aceasta în condiţiile în care numărul copiilor cu deficienţe, în special cu deficienţe asociate şi cei din spectrul autist, creşte de la an la an

* * *

O lege fără infrastructură
În judeţul Iaşi există peste 1.000 de copii integraţi în învăţământul special. Dacă aceştia ar fi în aceiaşi locaţie, în clase de câte 10 copii, judeţul Iaşi ar trebui să aibă 100 de profesori de sprijin. În momentul de faţă, în judeţul Iaşi există 33 de profesori de sprijin, care trebuie să alerge de la o şcoală la alta. Mai mult decât atât, aceşti peste o mie de copii sunt împrăştiaţi pe toată suprafaţa judeţului. Specialiştii din învăţământul special avertizează că până şi aceşti 33 de profesori sunt în pericol de a dispărea, în condiţiile în care ministerul solicită an de an reduceri de norme şi de posturi. Totodată, un copil cu deficienţe nu mai beneficiază de câte ore ar avea la dispoziţie în învăţământul de masă. „Pe hârtie e roz bombon, dar atunci când coborâm la nivelul copilului, situaţia e alta. Luăm un nevăzător din clasa întâi şi îl integrăm în învăţământul de masă. El are nevoie de un specialist care ştie Braille, de profesor preparator nevăzător care să-l ajute la învăţarea acestui limbaj, de un profesor psihopedagog care să-l înveţe începând de la schema corporală, dezvoltarea simţului tactil, auditiv, finisarea şi antrenarea lor… La nevăzători, toate acestea capătă o altă nuanţă şi trebuie exersate şi învăţate de un profesor care trebuie să facă orientare spaţială cu el, pentru a-l învăţa să meargă şi cu baston, şi fără. Unde există această infrastructură în această lege, unde sunt toţi aceşti profesori?”, se întreabă psihopedagogul Marcela Benea.