Angajaţii de la permise fac eforturi supraomeneşti
Dimensiune font:
Volumul de muncă a angajaţilor SPCRPCÎV este cu mult mai mare faţă de anii precedenţi. Asta o arată raportul de activitate pe anul 2015. Iaşul se situează pe primul loc pe ţară în ceea ce privesc înmatriculările şi numărul persoanelor examinate în vederea obţinerii permisului auto.
Raportul de activitate al Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor (SPCRPCÎV) arată că atât înmatriculările cât şi numărul celor care susţin examenul pentru obţinerea permisului de conducere au crescut considerabil faţă de anii precedenţi. În urma analizei făcute la nivel național, SPCRPCÎV Iași se clasează pe primul loc în țară în ceea ce privește creșterea procentuală a activității, comparativ cu anul 2014. Chiar dacă din ce în ce mai multe persoane apelează la acest serviciu, se fac eforturi considerabile pentru ca activitatea să se desfășoare normal. Anul 2015 a însemnat o majorare a volumului de muncă al angajaților din cadrul SPCRPCÎV. Astfel, în ceea ce privește dosarele primite în vederea înmatriculării, anul trecut s-au înregistrat 23.464 dosare, cu 13,41% mai multe decât în anul precedent. Tot în 2015 au fost depuse 1.953 dosare în vederea preschimbării, cu 6,77% mai multe decât în 2014, 2.586 dosare în vederea radierii, cu 14,12 % mai multe decât în 2014 și 18.936 dosare pentru atribuirea de numere provizorii, cu 8,61% mai multe decât în 2014. Au fost examinaţi anul trecut 32.885 persoane, cu 15,03 % mai multe decât în anul precedent, fiind admise 7.143 persoane, mai multe cu 6,25 % comparativ cu anul 2014.
Slab pregătiţi
Procentul de promovabilitate a scăzut însă de la 23,24%, la 21,72%. O creștere semnificativă, comparativ cu anul 2014, s-a înregistrat în ceea ce privește preschimbarea permiselor de conducere. Astfel, în 2015 au fost preschimbate 10.173 permise, cu aproape 40 % mai multe. În total, anul trecut, la SPCRPCÎV au fost tipărite 21.431 permise de conducere, cu 31% mai multe decât în 2014. „Felicit pe toţi colegii din cadrul Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vechiculelor Iaşi, în mod special de domnul comisar şef Vasile Zacornea - șeful serviciului, pentru implicarea şi profesionalismul de care au dat dovadă în cursul anului 2015”, a susţinut Bogdan Abalaşi, prefectul judeţului Iaşi.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau