Cetatea lui Ştefan cel Mare a fost deschisă şi pentru public
După incidentul de sâmbăta trecută, când Cetatea de Scaun a fost deschisă doar pentru VIP-uri, conducerea Consiliului Judeţean (CJ) şi-a schimbat abordarea. Invitat la deschidere, Corina Creţu, comisar european pentru Politici Regionale, a găsit curtea interioară a fortăreţei închisă. Ea a vizitat cetatea la invitaţia lui Cătălin Nechifor chiar în perioada Festivalului de Artă Medievală. Când a ajuns în faţa uşii care ducea spre cea mai spectaculoasă parte a cetăţii, a constat că-i închisă cu lacăte şi a aşteptat câteva minute bune până a venit un angajat al Muzeului Bucovinei (administratorul monumentului – n.r.) cu cheia.
Totuşi, Corina Creţu a fost norocoasă pentru că uşile s-au deschis pentru ea şi delegaţia care o însoţea. Vizitatorii Festivalului Medieval, peste 13.000 la număr nu au avut voie să viziteze paraclisul, încăperile restaurate şi punctele de belvedere ale fortăreţei recent restaurată. Vizitatorii au avut acces doar în curtea exterioară a cetăţii. Ioan Mareş, directorul adjunct al Muzeului Bucovinei, a declarat că a limitat accesul în cetate, pentru că instituţia nu are suficienţi paznici.
Angajaţii muzeului vor lucra în două schimburi
Între timp, lucrurile s-au schimbat. Nechifor a declarat că angajaţii muzeului vor lucra în două schimburi, ca să asigure ghidajul la cetate, zilnic între orele 8 şi 24. „Regulamentul de vizitare a cetăţii este aproape finalizat”, a spus Nechifor. Problema lipsei de personal va fi rezolvată parţial în toamnă, când muzeul va mai angaja încă şapte oameni. Totuşi cetatea nu va fi deschisă în totalitate la evenimentele de anvergură pe care le găzduieşte anul acesta. Este vorba în primul rând de Bucovina Rock Castel, care a început ieri şi se va termina sâmbătă.
Zdob şi Zdub, Alternosfera şi Toy Machines
La cea de-a V-a ediţie a Festivalului Internaţional „Bucovina Rock Castel” sunt aşteptaţi să participe mii de oameni. Pe scena evenimentului vor urca trupe de rock din Republica Moldova, România, Bosnia, Polonia şi Olanda. Concertele vor fi susţinute în şanţul de apărare a cetăţii, la fel ca anul trecut. Vineri seară vor concerta la Suceava Dubioza Kolektiv, Zdob şi Zdub, Basska, Travka, Toy Machines, iar sâmbătă Alternosfera, Jan Akkerman, Luna Amară, Grimus, Pinholes. Accesul la concerte nu este gratuit. Preţul unui bilet pentru elevi şi studenţi este 5 lei, iar pentru adulţi 15 lei.
Citeşte şi: Inaugurare doar pentru şmecheri la Suceava
Oana ŞLEMCO
Cetatea domnitorului Ştefan cel Mare se află în administrarea Muzeului Bucovinei, instituţie aflată în subordinea Consiliului Judeţean. A fost restaurată printr-un proiect european, cu o finanţare de 46,9 milioane de lei.
Subiecte asemanatoare
Alertă aeriană! O nouă dronă a intrat dinspre Republica Moldova. Au decolat avioane F-16
Iașul interzice păcănelele, dar adolescenții joacă online
Muzica lui Eugen Doga răsună din nou la Iași, într-un concert-eveniment
Război pe asfaltul Iașului. Bolt, Uber și taxi, la cuțite pentru bani
Halloween a cucerit Iașul. Sărbătoarea străină care a prins rădăcini
Luni sună din nou clopoțelul pentru 140.000 de copii din Iași
Iașul trimite cărți la sate. Un tramvai pentru bibliotecile uitate
Iașul, sub restricții de circulație. Zeci de străzi afectate duminică de „Run Iași”
La Iași, Crăciunul a luat-o razna. Moșul vine din octombrie, la ofertă
Muncitorii din Asia schimbă piața muncii din Iași. Mii de angajări
Cultura independentă din Iași pierde teren. Teatre dispărute, galerii care rezistă
Horoscopul zilei de duminică, 1 noiembrie 2026
„Anatomia unei femei”. O lecție despre curajul de a fi imperfect
Alertă aeriană! O nouă dronă a intrat dinspre Republica Moldova. Au decolat avioane F-16
Iașul interzice păcănelele, dar adolescenții joacă online
Muzica lui Eugen Doga răsună din nou la Iași, într-un concert-eveniment
Război pe asfaltul Iașului. Bolt, Uber și taxi, la cuțite pentru bani
Rețeta zilei. Platou de aperitive spectaculoase, pentru o masă de sărbătoare
Ce înseamnă osmoza inversă și ce problemă rezolvă pentru apa de la robinet
Halloween a cucerit Iașul. Sărbătoarea străină care a prins rădăcini
Schimbări neașteptate la factura de electricitate în România și ce ascund cifrele europene
RomâniaFilm ajunge într-un moment decisiv care schimbă soarta cinematografelor
Date noi despre șomaj dezvăluie o schimbare neașteptată în piața muncii
Cum ajung banii din cont la familie după un deces și ce detaliu face diferența
Reforma administrativă aduce beneficii neașteptate pentru unele localități
Luni sună din nou clopoțelul pentru 140.000 de copii din Iași
Iașul trimite cărți la sate. Un tramvai pentru bibliotecile uitate
Pensii și calculele nevăzute care pot schimba totul
Calendar Ortodox 31 octombrie și povestea unor vieți care au schimbat credința
Horoscopul zilei de sâmbătă, 31 octombrie 2026
Cum alegi mai ușor cina
A apărut primul candidat respins la interviurile pentru funcțiile de director de școli!
Note uriașe la concursul pentru directorii școlilor din Iași!
Halloween cu mistere și legende în Iași! Tramvaiul Cafenea se transformă într-o atracție înfricoșătoare
Un liceu din Iași își schimbă programa după cerințele angajatorilor
43 de școli din Iași, mobilizate pentru integrarea elevilor ucraineni
ISU Iași caută un service unde să-și repare cele 162 de vehicule și este dispus se ofere peste 1 milion de euro!
PSD aruncă bomba cifrelor și acuză austeritatea lui Bolojan
Rezultate finale la evaluarea planului managerial – concurs director școli. Vezi cele 227 de note!
Scoruri de coșmar în județeană!
Ora de iarnă, o schimbare care ar putea dispărea în toată Europa
Bolojan, avertisment dur pentru noul guvern: „Dacă se ratează și 2027, tabloul nu va fi bun!”
Împrumut de aproape 149 milioane de lei, la CJ! Centura ușoară înghite grosul banilor
Două echipe, zero milă! Valea Lupului și Siretul Hălăucești domină Liga a V-a ieșeană
Spitalul „Sf.Maria” primește trei etaje de la o școală specială
Cortizolul, hormonul pe care toată lumea vrea să-l scadă. Ce trebuie să știm
Iașul de după blocuri, la aproape 7 milioane de euro. Șase cartiere se schimbă
IKEA cotește spre Cluj. Iașul rămâne cu așteptarea!
SC DOMIGHIAN’S PARK SRL anunta demararea implementarii proiectului cu titlul: “ HALĂ RECICLARE ȘI PRODUCȚIE PRODUSE DIN PLASTIC”
Pelerinajul Sfintei Parascheva 2026: cum se descurcă Iașul cu peste 168.000 de oameni într-o singură săptămână