Cum a ajuns Anca Sigartău director
Dimensiune font:
Concursul pentru postul de director al Teatrului Municipal „Bacovia” a fost aranjat folosindu-se o grilă de punctaj secretă, care nu a fost prezentată nici instanţei de judecată * magistraţii au arătat că procedura de concurs a fost netransparentă şi abuzivă
Tribunalul Bacău a decis în aprilie anularea concursului şi a tuturor actelor prin Anca Sigartău a ajuns director al Teatrului Municipal „Bacovia”. Instanţa a admis plângerea lui Radu Bogdan Ghelu, care a concurat cu Sigartău pentru funcţie, dar a pierdut la o diferenţă de punctaj neverosimilă. „În cauza de faţă, autoritatea publică a decis organizarea unui concurs pentru ocuparea funcţiei de manager al Teatrului «Bacovia», concurs care iniţial a presupus doi candidaţi, unul dintre aceştia fiind reclamantul Radu Bogdan Ghelu”, se arată în dosar.
Citeşte şi
Premieră în economia Moldovei
Falimentara UTON Oneşti a fost preluată de stat
Ce nereguli au ieşit la iveală
În cadrul primului concurs organizat nu s-a parcurs decât prima etapă, respectiv aceea a analizării proiectului de management, întrucât trei dintre membrii de specialitate din comisia de concurs s-au retras, motivul acestora fiind, astfel cum rezultă din actele depuse de pârâte Primăria Bacău şi Teatrul „Bacovia“, viciile de procedură ale organizării concursului, respectiv: comunicarea numelui celor doi candidaţi, comunicarea componenţei comisiei, componenţa comisiei nu este conformă legii.
După retragerea celor trei membri din comisia de specialitate, ei au fost înlocuiţi.
Prin neîntocmirea unor grile de evaluare, care să motiveze fiecare punct acordat de comisie pentru îndeplinirea de către candidaţi a criteriilor prevăzute prin caietul de obiective, au fost prejudiciate în mod cert interesele concurenţilor care nu au putut verifica modalitatea în care s-a făcut evaluarea.
„În lipsa unor grile de evaluare a celor două probe de concurs, nu se poate proceda la verificarea respectării legalităţii concursului, iar lipsa de transparenţă în notare atrage nulitatea acestuia”, se mai arată în sentinţa Tribunalului. Concursul anulat de instanţă a fost organizat de o comisie condusă de viceprimarul de atunci Radu Ababei, dar din care făcea parte şi consilierul local Ilie Bîrzu, care a deţinut funcţia de primar interimar.
Anca Sigartău a fost instalată oficial pe 16 aprilie 2015 în fruntea Teatrului „Bacovia”. Între timp, a demisionat, iar DNA şi Parchetul de pe lângă Judecătoria Bacău au deschis două dosare penale pentru verificarea activităţii derulate la instituţia de cultură.
Eva TRANDAFIR
Consiliul Local a demarat procedura de organizare a unui nou concurs la Teatrul Municipal „Bacovia”.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau