Deschidere de an universitar cu reproşuri la Suceava
Dimensiune font:
Rectorul instituţiei academice din Suceava, Valentin Popa, şi-a arătat nemulţumirea faţă de colaborarea cu autorităţile locale şi judeţene * instituţia de învăţământ ceruse un spaţiu pentru Casa de Cultură a Studenţilor şi internatul de la Colegiul Tehnic de Industrie Alimentară, dar nu a primit niciun răspuns
Ceremonia de deschidere a noului an academic s-a desfăşurat ieri, în sala „Joseph Smith” a Universităţii „Ştefan cel Mare”. Alături de profesori şi studenţi, la eveniment au luat parte primarul Ion Lungu, prefectul Constantin Harasim şi preşedintele Consiliului Judeţean (CJ), Cătălin Nechifor.
Primul care a luat cuvântul a fost rectorul Valentin Popa care a amintit, printre altele, că USV are peste 9.000 de studenţi, dintre care aproape 2.400 sunt boboci, ultimii fiind „cu 10% mai mulţi faţă de anul trecut”. Rectorul a mai explicat că numărul studenţilor care au ocupat locurile cu taxă este aproape egal cu cel al învăţăceilor de la buget. Aspectul contribuie la stabilizarea financiară a universităţii. Instituţia a fost destabilizată în urmă cu trei ani, după ce a intrat în vigoare clasamentul fostului ministru Daniel Funeriu, clasament care a stat la baza finanţării instituţiilor academice din România.
„Suceava nu are sală polivalentă”
Preşedintele Consiliului Judeţean, Cătălin Nechifor, a spus că este absolvent al USV şi că sprijină instituţia academică. El a precizat că studenţii pot face practică la CJ, în baza unui protocol încheiat între cele două instituţii. Şeful CJ a spus că are toată disponibilitatea în ceea ce priveşte colaborarea cu USV şi, ca să întărească ideea, a precizat că atunci când vine vorba despre universitate nici nu mai are uşă la birou. În replică, Valentin Popa a confirmat că poartă discuţii cu conducerea CJ, însă a precizat că nu a reuşit să identifice soluţiile necesare pentru dezvoltarea unor programe comune.
Pe de altă parte, primarul Ion Lungu a spus că instituţia pe care o conduce sprijină USV şi că a demonstrat lucrul acesta asfaltând strada Universităţii şi reabilitând parcul cu acelaşi nume, din vecinătatea instituţiei academice. Chiar şi aşa, nici primarul nu a scăpat de reproşurile fine ale rectorului. Valentin Popa i-a amintit lui Lungu că universitatea are nevoie de de un spaţiu pentru Casa de Cultură a Studenţilor. Rectorul a mai precizat că Primăria nu a pus nici până acum la dispoziţia USV internatul de la Colegiul Tehnic de Industrie Alimentară. Rectorul a recunoscut că nu poate să treacă peste anumite neajunsuri, cum ar fi faptul că Suceava nu are o sală polivalentă. „După 25 de ani nu avem o sală polivalentă. Vorbim despre handbal, dar nu avem o sală în care să jucăm şi se pune problema să investim într-o echipă de handbal, care dacă ajunge să facă performanţă trebuie să se deplaseze în alt oraş ca să joace”, a spus Popa.
Citeşte şi: 1% din studenţii din România au început cursurile în Bacău
Oana ȘLEMCO
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau