Donaţii de aparatură medicală pentru nou-născuţii din Moldova
Organizaţia Salvaţi Copiii a donat la începutul acestei săptămâni, Spitalului de Obstetrică şi Ginecologie „Elena Doamna” din Iaşi şi Spitalului Orăşenesc Hârlău, aparatură în valoare de 23.600 de euro, respectiv un aparat de suport respirator şi un incubator pentru nou-născuţi. Acţiunea deschide seria unor dotări de peste 115.000 de euro iniţiate de Salvaţi Copiii în această săptămână, în care sunt incluse zece unităţi medicale din zona Moldovei, printre care Spitalul Judeţean de Urgenţă Botoşani: un incubator terapie intensivă, Spitalul municipal Vatra Dornei: un incubator de transport, Cabinetul medical Pătrăuţi: un ecograf portabil, Spitalul judeţean de urgenţă Neamț: 4 pulsoximetre, un monitor funcţii vitale, un cântar bebeluşi şi o cutie senzori neonatali, Spitalul Judeţean de Urgenţă Bacău: 2 monitoare funcţii vitale şi un pulsoximetru, Spitalul Municipal de Urgenţă Roman: o masă radiantă de reanimare, un monitor cardiorespirator, un aspirator secreţii, un aparat aerosoli, Spitalul Judeţean de Urgenţă Vaslui: un aparat de suport respirator, Spitalul Judeţean de Urgenţă Piatra-Neamţ: 4 pulsoximetre, un monitor funcţii vitale, 4 cutii senzori neonatali, un cântar şi Spitalul Judeţean de Urgenţă „Sfântul Pantelimon”, Focşani: un aparat de suport respirator. Reamintim că România se menţine şi anul acesta pe primul loc în clasamentul nefericit al mortalităţii infantile la nivelul întregii Uniuni Europene, cu o rată de 9 la 1.000 de nou născuţi vii, faţă de media europeană de 4,1 la mie.
Fiecare aparat reprezintă o şansă la viaţă
În regiunea Moldova, raportul este de circa 10,2 la mie, cu recorduri negative în judeţele Botoşani (12,4) şi Bacău (12). Potrivit estimărilor Salvaţi Copiii, o treime din aceste decese ar putea fi prevenite prin dezvoltarea de programe de suport pentru mame şi copii şi prin echiparea maternităţilor şi secţiilor de nou-născuţi cu echipamente medicale performante. „În spatele cifrelor se află vieţi umane, iar în maternităţile din România prea mulţi copii dispar în primele săptămâni de viaţă. Ne întoarcem astăzi în regiunea Moldovei pentru a dona două echipamente esenţiale în primele zile de viaţă ale micuţilor născuţi înainte de termen şi pentru a atrage din nou atenţia asupra sprijinului de care avem nevoie din partea oamenilor şi a companiilor pentru a putea continua eforturile de salvare a copiilor născuţi prematur”, a declarat Gabriela Alexandrescu, preşedintele executiv al Organizaţiei Salvaţi Copiii şi Andi Moisescu, preşedintele organizaţiei, a remarcat că „Salvaţi Copiii a reuşit, în ultimii doi ani, să doteze câteva zeci de secţii de nou-născuți cu echipamente specifice naşterilor premature. Acestea diferă de la spital la spital, în funcţie de specificul fiecărei maternităţi în parte: singura constantă este preţul ridicat al acestor aparate, pe care spitalele din România, adesea neprioritare pentru bugetul de stat, nu şi le pot permite, ceea ce automat se răsfrânge asupra pacientelor şi copiilor abia veniţi pe lume”. Nelu PĂUNESCU
Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari stiri, direct pe telefon!
Esti mereu pe fuga? Noi îti trimitem zilnic cele mai importante 3 stiri din Iasi, Moldova si tara – scurt, clar, fara spam.
Plus: alerte locale de urgenta, noutati exclusive si acces rapid la anunturi importante.
Intra pe canalul nostru oficial: WhatsApp Ziarul Evenimentul
⇒ Încearca 3 zile. Daca nu-ti place, poti iesi oricând.
Esti martorul unui eveniment care poate fi o stire de interes pentru comunitate?
Trimite-ne detalii si imagini la numarul de WhatsApp
0752 266 264 si noi le facem cunoscute!