EXCLUSIV Grajd pe post de şcoală la Țâmpoceni FOTO

default

Dimensiune font:

| 20-09-2015 12:02

În comuna Păltinoasa problemele curg gârlă * primăria funcţionează într-o sală de sport, iar şcoala din centrul comunei stă nefolosită de ani de zile, chiar dacă s-au cheltuit bani pentru renovare * Şcoala cu clasele I-VIII din cătunul Țâmpoceni seamănă cu un grajd - nu este împrejmuită, nu are nicio sursă de apă, nici măcar o fântână sau un WC pentru elevi * copiii merg la toaletă sub cerul liber, pe unde apucă * la sesizarea reporterilor cotidianului Evenimentul Regional al Moldovei, Direcţia de Sănătate Publică a deschis o anchetă

La Țâmpoceni se ajunge greu. Cătunul se află pe vârful unui deal, la circa doi kilometri de vatra comunei Păltinoasa de care aparţine administrativ. Drumurile de acces spre cătun sunt pietruite, dar foarte înguste. Şcoala cu clasele I-VIII este înconjurată de case mici şi înghesuite, în care trăiesc chiar şi câte trei generaţii. În sătuc sărăcia este la ea acasă. Oamenii, cei mai mulţi de etnie rromă, trăiesc doar din ajutor social. Din acest motiv le este teamă să-şi spună păsul, ca nu cumva să-i lase primarul fără puţinii bani de pâine. „Oamenilor le este frică pentru că le taie ajutorul social, dar să ştiţi că la noi este sărăcie. Au făcut drumul spre Țâmpoceni, dar au pus nişte bolovane de nu poţi să treci peste ele cu căruţa. Iarna, după ce ninge, la noi nu mai ajunge ambulanţa”, am aflat de la Costel Solomon, unul dintre localnici.


În atâta sărăcie, şcoala pare să fie cea mai răsărită clădire din cătun. Este mai mare decât casele care o înconjoară. Totuşi, condiţiile în care învaţă copiii de la Ţâmpoceni sunt dezastroase, dacă ne raportăm la normal. Şcoala nu este împrejmuită, iar în aşa-zisa curte pasc porcii şi caii şi se plimbă nestingheriţi câinii. Clădirea cu două încăperi a fost construită în urmă cu 25 de ani, iar acum este plină de găuri. Tencuiala a căzut pe la colţuri, iar acoperişul, spun oamenii, este o sită. „Primarul ştie, dar nu face nimic ca să îndrepte situaţia. S-ar putea folosi de fondurile destinate rromilor, ca să ne facă şcoala. Nu are fântână, nu are gard”, ne-a spus Paraschiva Solomon.


În acest an, la Țâmpoceni învaţă aproape 40 de copii. Jumătate sunt de clasă pregătitoare şi cealaltă jumătate vin la grădiniţă. Educatoarea şi învăţătoarea se străduiesc să-i ajute să citească, să socotească şi să scrie, însă drumul spre cunoaştere este greu. Cei mici ajung în sala de clasă când şi când, uneori doar pentru lapte şi corn. Alteori nu vin deloc pentru că nu au haine, încălţăminte sau merg cu părinţii la cerşit. „Avem câteva familii care trăiesc din cerşit. Altele vând fier vechi. Alţii merg cu ziua. Nu avem ce să facem”, a mai spus bunica Paraschiva în timp ce-şi legăna nepotul în braţe.


Cele mai mizerabile clase din judeţ
Fără îndoială, şcoala din cătunul Ţâmpoceni este cea mai insalubră din judeţ. Unitatea are un grup sanitar pe care cei mici nu au voie să-l folosească şi ajung să-şi facă nevoile pe unde apucă, sub cerul liber. „WC-ul nu este sigur. Părinţii au dreptate, copiii se duc acasă la baie sau...”, ne-a spus învăţătoarea Alina Buta. Unitatea nu are nici sursă de apă, iar riscul de îmbolnăvire este uriaş. În urma vizitei la Ţâmpoceni, reporterii cotidianului „Evenimentul Regional al Moldovei” au sesizat Direcţia de Sănătate Publică (DSP). „Vom trimite imediat inspectorii la faţa locului”, ne-a declarat Andrei Ianovici, şeful DSP Suceava.


Una peste alta, lipsurile la Țâmpoceni sunt mari şi sărăcia lucie, însă chiar şi aşa şcoala, spun localnicii, nu trebuie închisă. Nu toţi părinţii îşi permit să-i lase pe copii să înveţe carte la unitatea din centru comunei. Problemele ar trebui soluţionate de către administraţia locală, care nu a avut nicio reacţie. Primarul Dumitru Carpiuc nu a fost găsit nici la birou şi nici nu a răspuns la telefon.

Citeşte şi: Radiografia dezastrului din grădiniţele Moldovei

Oana ŞLEMCO

„Nu le dăm voie copiilor la baie, pentru că ne este frică să nu păţească ceva” – învăţătoarea Alina Buta

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
FOTO-VIDEO: Reportaj la
02/08/2022 14:54

Într-un colţ de rai, pe ţinuturile Bucovinei, este situat varful Dadu. Pentru a ajunge la el, am ajuns pană in Iacobeni, iar de acolo am virat la dreapta pană la Carlibaba. Într-o zi de iulie, ...

Liberalii, ținta atacurilor unui deputat PSD
18/12/2019 10:54

    Deputatul social-democrat Răzvan Rotaru are o sumă de reprosuri pentru liberalii din Botosani care in urmă cu un an au votat impotriva bugetului de stat, iar acum se laudă cu alocările fina ...

Marea grijă a şoferului beat: să nu-i agite poliţistul petul cu bere
25/11/2019 18:53

 O nouă culme a impertinenţei manifestată de un conducător auto depistat la volan sub influenţă bahică a fost atinsă cu ocazia turului doi al alegerilor prezidenţiale. I.C., in varstă de 28 de an ...

„ZooMonetar - Fauna lumii pe bancnote şi monede”, la BNR Iaşi
22/11/2019 00:00

  * Sucursala Regională Iaşi şi Muzeul Băncii Naţionale a Romaniei au inaugurat, ieri, expoziţia „ZooMonetar - Fauna lumii pe bancnote şi monede” * proiectul este iniţiat in parteneria ...

Mecanica, marele pariu al învăţământului profesional ieşean
21/11/2019 00:00

  * domeniile cu cele mai mari solicitări din partea operatorilor economici pentru includerea in planul de şcolarizare 2019-2020 au fost cele de mecanică - 910 locuri * totodată, s-au format 5 noi cla ...

Puterea şi opoziţia din CJ se pun la aceeaşi masă, pentru a soluţiona soarta a 46 de proiecte
19/11/2019 00:00

  Consilierii judeţeni se vor intruni din nou maine, avand in dezbatere 46 de proiecte de hotărare. Printre acestea se află şi proiectul privind solicitarea de trecere din administrarea Consiliului Lo ...

Începe Postul Crăciunului
15/11/2019 11:11

      După Lăsatul Secului, petrecut ieri, in seara de Sfantul Filip, astăzi incepe Postul Crăciunului, una dintre cele patru mari perioade de ajunare randuite de Biserica Ortodoxă. Post ...

Un tânăr din Iași, beat și fără permis, nu a oprit la semnalul politistilor. Oamenii legii l-au urmarit 1km
10/11/2019 12:51

În jurul orei 01.00, in timp ce patrulau in zona Horlesti, politistii din Letcani au observat o masină cu un comportament destul de suspect in trafic. Oamenii legii au facut semn de oprire autoturismulu ...

Poliţiştii din Popricani, cei mai iscusiţi vânători de şoferi băuţi
09/11/2019 20:04

Datele statistice arată fără dubiu faptul că poliţiştii din Popricani sunt foarte dibaci in depistarea şi prinderea şoferilor ce conduc sub influenţa alcoolului. Numai in primele 10 luni din 2019, pe r ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei