INCHIDE

Focare de hepatită A în Neamț

În total au fost semnalate 18 cazuri, cel mai recent fiind diagnosticat săptămâna trecută. Afectați de boală au fost în special copiii și tinerii cu vârste până în 17 ani. „În zona Piatra Neamț au apărut mici focare de 2-3 cazuri, dar în acest moment s-au constituit două focare importante la Roznov și Piatra Șoimului, fiecare având câte 9 cazuri, cu debut al focarelor la sfârșitul lunii aprilie. Hepatita virală tip A are o perioadă de incubație lungă de aproximativ 6 săptămâni, de aceea și focarele se întind pe o perioadă mai mare de timp”, a spus Roxana Pipirigeanu, șef Serviciul Epidemiologic din cadrul Direcţiei de Sănătate Publică Neamț. Cazurile semnalate sunt monitorizate de medicii de familie, dar se iau și măsuri la nivelul colectivității în care a apărut virusul, pentru că boala poate fi transmisă de la om la om, dar și prin intermediul obiectelor care au intrat în contact cu persoana afectată. „În afară de supravegherea clinică epidemiologică și de laborator pe care o efectuează medicii de familie, s-a intervenit cu dezinfecție atât în familie cât și în colectivitățile afectate și cu recomandări pentru primării pentru a putea respecta și îmbunătăți situații legate de igiena localităților”, a explicat Roxana Pipirigeanu. Hepatita A este o boală contagioasă produsă de virusul hepatitic A. În România vaccinarea împotriva acestui virus nu face parte din vaccinările obligatorii, dar se poate face contracost la recomandarea medicului, în focar sau când boala se semnalează într-o anumită zonă.
Alina FERENŢ

Cele mai frecvente simptome sunt greață, vărsături, piele sau ochi îngălbeniți, dureri abdominale 

Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari stiri, direct pe telefon!

Esti mereu pe fuga? Noi îti trimitem zilnic cele mai importante 3 stiri din Iasi, Moldova si tara – scurt, clar, fara spam.

Plus: alerte locale de urgenta, noutati exclusive si acces rapid la anunturi importante.

Intra pe canalul nostru oficial: WhatsApp Ziarul Evenimentul

⇒ Încearca 3 zile. Daca nu-ti place, poti iesi oricând.

Esti martorul unui eveniment care poate fi o stire de interes pentru comunitate?

Trimite-ne detalii si imagini la numarul de WhatsApp    0752 266 264  si noi le facem cunoscute!