Fost director al Vămii Bacău trimis în judecată

default

Dimensiune font:

| 21-12-2014 06:00

El este acuzat de trafic de influenţă * în acelaşi dosar a fost trimis în judecată şi deputatul Dorinel Ursărescu, fost preşedinte al filialei PNL Neamţ, acuzat de favorizarea unei grupări evazioniste * alături de ei au mai fost deferite justiţiei încă două persoane

 Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) au decis trimiterea în judecată a fostului director al Direcţiei Judeţene pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Bacău (DJAOV), Valentin Grosu, în sarcina căruia s-a reţinut infracţiunea de trafic de influenţă. Alături de el au mai fost trimişi în judecată Ursărescu Dorinel, deputat în Parlamentul României, Andrei Răzvan, la data faptelor inspector în cadrul Serviciului coordonare echipe mobile şi supraveghere produse accizabile — Direcţia supraveghere accize şi operaţiuni vamale din Autoritatea Naţională a Vămilor, şi Marius Crăciun (arestat în altă cauză), în sarcina căruia s-a reţinut săvârşirea infracţiunilor de cumpărare de influenţă, instigare la folosire a influenţei sau autorităţii în scopul obţinerii pentru sine ori pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite de către o persoană care îndeplineşte o funcţie de conducere într-un partid.
Mafia combustibililor
În perioada octombrie 2011-aprilie 2013, Marius Crăciun a iniţiat un grup infracţional organizat cu scopul de a săvârşi infracţiuni de evaziune fiscală prin derularea unor ample operaţiuni de achiziţii intracomunitare de combustibili şi comercializarea acestora pe piaţa internă, fără plata TVA şi a accizelor datorate bugetului de stat. Faptele au avut drept consecinţă prejudicierea bugetului de stat cu suma totală de 4.520.880,43 lei (echivalentul a 1.033.495 euro), făcând obiectul unui dosar penal care a fost deja trimis în judecată. Mecanismul viza achiziţia intracomunitară (din Bulgaria) de produse petroliere (motorină) scutite de plata TVA şi comercializarea pe piaţa internă, colectând TVA aferentă livrărilor.
Planul iniţial al decidenţilor grupării, între care figura Marius Crăciun, a fost de a comercializa întreaga cantitate de motorină într-un timp foarte scurt (aproximativ o lună), însă acest termen a fost depăşit din cauza lipsei resurselor financiare şi a procedurilor necesar a fi parcurse pentru a efectua achiziţiile intracomunitare de produse accizabile. Prin urmare, pentru atingerea scopului infracţional erau esenţiale obţinerea autorizaţiei într-un timp scurt, desfăşurarea cu operativitate a operaţiunilor comerciale, evitarea oricăror controale din partea organelor fiscale până la data scadenţei TVA şi abandonarea agentului economic (decidenţii grupării aveau deja înfiinţată o altă societate, prin interpunerea căreia intenţionau să continue activitatea evazionistă după abandonarea primei societăţi). În aceste condiţii, bunăvoinţa unor funcţionari, protejarea afacerii de către persoane influente politic şi sprijinul acordat de funcţionarii din cadrul Autorităţii Naţionale a Vămilor (ANV) erau esenţiale pentru Crăciun şi gruparea condusă de el.
Cum funcţiona gruparea
P
robatoriul arată că Marius Crăciun a avut şi ajutoare. Prin influenţa lui Ursărescu Dorinel, preşedintele filialei Neamţ a PNL, a fost numită o persoană agreată de Crăciun. Cisternele erau desigilate de către angajaţii DJAOV Neamţ imediat după sosirea lor, iar fluxul de aprovizionare era supervizat de Valentin Grosu, director al DJAOV Bacău. Funcţionarii vamali, deşi cunoşteau toate şmenurile, nu au făcut nimic ca să evite situaţiile. În schimbul acestei protecţii, asigurată pe diferite paliere de către Ursărescu, Grosu şi Andrei Răzvan, Marius Crăciun a promis şi a oferit sume de bani.

Ionuţ ŞERBAN

În cauză s-a dispus instituirea măsurii asiguratorii a sechestrului asupra sumei de 5.000 euro, aparţinând inculpatului Grosu Valentin şi asupra sumei de 4.500 lei, aparţinând inculpatului Andrei Răzvan. Dosarul a fost trimis spre judecare la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

04:53

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
FOTO-VIDEO: Reportaj la
02/08/2022 14:54

Într-un colţ de rai, pe ţinuturile Bucovinei, este situat varful Dadu. Pentru a ajunge la el, am ajuns pană in Iacobeni, iar de acolo am virat la dreapta pană la Carlibaba. Într-o zi de iulie, ...

Liberalii, ținta atacurilor unui deputat PSD
18/12/2019 10:54

    Deputatul social-democrat Răzvan Rotaru are o sumă de reprosuri pentru liberalii din Botosani care in urmă cu un an au votat impotriva bugetului de stat, iar acum se laudă cu alocările fina ...

Marea grijă a şoferului beat: să nu-i agite poliţistul petul cu bere
25/11/2019 18:53

 O nouă culme a impertinenţei manifestată de un conducător auto depistat la volan sub influenţă bahică a fost atinsă cu ocazia turului doi al alegerilor prezidenţiale. I.C., in varstă de 28 de an ...

„ZooMonetar - Fauna lumii pe bancnote şi monede”, la BNR Iaşi
22/11/2019 00:00

  * Sucursala Regională Iaşi şi Muzeul Băncii Naţionale a Romaniei au inaugurat, ieri, expoziţia „ZooMonetar - Fauna lumii pe bancnote şi monede” * proiectul este iniţiat in parteneria ...

Mecanica, marele pariu al învăţământului profesional ieşean
21/11/2019 00:00

  * domeniile cu cele mai mari solicitări din partea operatorilor economici pentru includerea in planul de şcolarizare 2019-2020 au fost cele de mecanică - 910 locuri * totodată, s-au format 5 noi cla ...

Puterea şi opoziţia din CJ se pun la aceeaşi masă, pentru a soluţiona soarta a 46 de proiecte
19/11/2019 00:00

  Consilierii judeţeni se vor intruni din nou maine, avand in dezbatere 46 de proiecte de hotărare. Printre acestea se află şi proiectul privind solicitarea de trecere din administrarea Consiliului Lo ...

Începe Postul Crăciunului
15/11/2019 11:11

      După Lăsatul Secului, petrecut ieri, in seara de Sfantul Filip, astăzi incepe Postul Crăciunului, una dintre cele patru mari perioade de ajunare randuite de Biserica Ortodoxă. Post ...

Un tânăr din Iași, beat și fără permis, nu a oprit la semnalul politistilor. Oamenii legii l-au urmarit 1km
10/11/2019 12:51

În jurul orei 01.00, in timp ce patrulau in zona Horlesti, politistii din Letcani au observat o masină cu un comportament destul de suspect in trafic. Oamenii legii au facut semn de oprire autoturismulu ...

Poliţiştii din Popricani, cei mai iscusiţi vânători de şoferi băuţi
09/11/2019 20:04

Datele statistice arată fără dubiu faptul că poliţiştii din Popricani sunt foarte dibaci in depistarea şi prinderea şoferilor ce conduc sub influenţa alcoolului. Numai in primele 10 luni din 2019, pe r ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei