Investiţii inutile în Cetatea lui Ştefan cel Mare FOTO
Dimensiune font:
La nici jumătate de an de la inaugurarea lucrărilor de restaurare a cetăţii domnitorului Ştefan cel Mare, o parte din aparatura de proiectare a luminii şi sunetului a devenit nefuncţională * aspectul a fost constatat de un grup de tineri, la sfârşitul săptămânii trecute * ei au mers la Cetate ca să vadă spectacolul de sunet şi lumini, dar au aflat că aparatura nu funcţionează * vinovat ar fi fost Internetul, care nu a permis conectarea softului special
Un grup de tineri care a dorit să vadă spectacolul de sunet şi lumini de la Cetatea de Scaun a constatat că nimic nu funcţionează. Ei au mers la monumentul istoric recent renovat şi au plecat total dezamăgiţi. Mai mulţi angajaţi ai firmei care asigură service-ul aparaturii au coborât în curtea interioară a Cetăţii şi au demontat proiectoarele ca să identifice defecţiunea. Surse neoficiale ne-au transmis că angajaţii nu au reuşit să-şi dea seama de ce nu funcţionează proiectoarele. Contactat telefonic, directorul Muzeului Bucovinei, Emil Ursu, ne-a declarat că aparatura nu s-a defectat. Ursu a recunoscut că aparatele nu au putut fi puse în funcţiune la sfârşitul săptămânii trecute, dar a explicat că de vină a fost un soft care nu a putut fi upgradad, din cauza conexiunii slabe la internet. Directorul a mai spus că firma care se ocupă de mentenanţă îşi trimite periodic reprezentanţii să actualizeze soft-ul cu ajutorul unui stick.
Fisuri în zidurile restaurate
În plus, în luna septembrie a acestui an, la o lună de la inaugurare, cetatea de scaun a domnitorului Ştefan cel Mare a început să capete fisuri. Crăpăturile şi-au făcut loc în tencuiala din unele ziduri, proaspăt înălţate, aflate în curtea interioară a fortăreţei. Aspectul este cunoscut de conducerea Muzeului Bucovinei, instituţie care se află în subordinea Consiliului Judeţean şi care administrează Cetatea. Întrebat de ce apar fisuri în zidurile cetăţii restaurate, directorul a spus: „Lucrarea a fost extrem de complexă. Au fost executate inclusiv lucrări de stabilizare a terenului. Încă se mai aşează pământul. Constructorul ne-a spus că va acoperi fisurile cu tencuială elastică, vor lăsa se se agraveze, după care vor reabilita definitiv”.
Restaurarea Cetăţii, 53 de milioane de lei
Cetatea de la Suceava a domnitorului Ştefan cel Mare a fost restaurată de firmele General Construct, Loial şi Restaco. Lucrările au costat aproape 53 de milioane de lei, iar banii au fost alocaţi, în mare parte, de Uniunea Europeană. Lucrările au demarat în urmă cu aproape patru ani şi înainte să se apuce de înălţarea zidurilor, constructorul a stabilizat terenul pe care a fost construită Cetatea, existând un real risc de alunecare. Cu betonul folosit pentru stabilizarea versantului se puteau construi patru sau cinci blocuri, de dimensiune medie, adică un mic cartier.
În subsolul Cetăţii au fost restaurate numeroase încăperi care vor deveni spaţii expoziţionale.
Singurul element acoperit din Cetate este Capela. Pentru celelalte nu există izvoare istorice certe. Aşa că, în mare parte, Cetatea nu va avea acoperiş.
Citeşte şi: Avere uriaşă pusă sub sechestru
Oana ŞLEMCO
Cetatea domnitorului Ştefan cel Mare are utilităţi moderne. Pe partea dreaptă, cum se intră pe singura cale de acces în fortăreaţă, există grupuri sanitare dotare chiar şi cu duşuri. Monumentul are curent electric şi 18 videoproiectoare care pot realiza un spectacol de imagini, lumini şi sunet.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau