INCHIDE

La volan fără permis

Un tânăr de doar 18 ani din comuna Valea Seacă s-a ales cu dosar penal după ce s-a aventurat într-o plimbare cu maşina prin zona centrală a Bacăului, deşi nu avea permis de conducere. La data de 3 mai a.c., în jurul orei 01.30, polițiștii din cadrul Secției 2 Poliție Bacău aflați în patrulare pe strada Ana Ipătescu, din Bacău, au observat un autoturism care intenţiona să vireze de pe strada Nufărului pe strada Ana Ipătescu. La vederea autospecialei de poliţie, conducătorul auto a oprit motorul vehiculului şi a stins farurile. Polițiștii au procedat la verificarea autoturismului în cauză, la volanul căruia a fost identificat un tânăr de 18 ani, din comuna Valea Seacă. „Din verificările efectuate de polițiști cu privire la tânărul în cauză a rezultat că acesta nu poseda permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere fără permis”, a precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Bacău, inspector principal de poliție Narcisa Butnaru.

Sonia PAVELESCU

Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari stiri, direct pe telefon!

Esti mereu pe fuga? Noi îti trimitem zilnic cele mai importante 3 stiri din Iasi, Moldova si tara – scurt, clar, fara spam.

Plus: alerte locale de urgenta, noutati exclusive si acces rapid la anunturi importante.

Intra pe canalul nostru oficial: WhatsApp Ziarul Evenimentul

⇒ Încearca 3 zile. Daca nu-ti place, poti iesi oricând.

Esti martorul unui eveniment care poate fi o stire de interes pentru comunitate?

Trimite-ne detalii si imagini la numarul de WhatsApp    0752 266 264  si noi le facem cunoscute!