INCHIDE

Lenea din administraţia locală rămâne nepedepsită

Prefectul judeţului, Dan Cârlan, admite că numărul primarilor „întârziaţi” este prea mare pentru a se aplica sancţiuni şi le-a acordat o prelungire de o săptămână pentru finalizarea documentaţiei pe legea fondului funciar. „Toţi primarii au fost presaţi telefonic săptămâna trecută şi au spus că nu s-a terminat luna încă. Acum am intrat în februarie, iar o bună parte dintre ei lucrează încă la finalizarea dosarelor. Am mai dat termen ca până la finalul acestei săptămâni să completeze dosarele”, a spus prefectul Dan Cârlan. Această întârziere a făcut ca, pe adresa Prefecturii Iaşi, să ajungă sute de petiţii de la ieşenii afectaţi de lentoarea primarilor, nemulţumiţi că nu pot intra în posesia terenurilor. „Oamenii sunt nemulţumiţi şi, sigur, am primit sesizări zilnic din partea lor. În prezent se lucrează la centralizarea dosarelor, primarii nu mai au nicio scuză. Prelungirea termenului limită este asumată de noi, termenul legal fiind depăşit cu mult”, a completat prefectul.
Reamintim că, la Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Iaşi, a fost înfiinţat un ghişeu unic care deserveşte exclusiv reconstituirii dreptului de proprietate. Pentru a evita cozile la birourile Prefecturii, primarii pot apela la acest serviciu pentru întocmirea şi depunerea dosarelor de fond funciar în zilele de marţi şi joi. 

Citeşte şi: Ultimatum pentru primari