Liberalii lasă Bacăul fără centru cultural
Dimensiune font:
Interesele PNL îi fac pe membrii partidului să calce totul în picioare, inclusiv patrimoniul judeţului * zestrea judeţului a pierdut Casa „Cancicov“, în care liberalii stau cu chirie * imobilul, care ar fi putut găzdui un centru cultural, a fost scos la vânzare de către proprietar
Cu ochii doar la potenţialul câştig al PNL şi cu gândul la cei 1.600 de metri pătraţi din centrul Bacăului, consilierii judeţeni liberali nu au vrut nici în ruptul capului să renunţe la contractul de închiriere, pe care îl deţin contra a doar 250 de euro lunar, în Casa „Cancicov“. Ei nu au fost sensibilizaţi de avertismentului directorul executiv al Direcţiei Judeţeană pentru Cultură Bacău privind numărul foarte mic al monumentelor culturale, de patrimoniu, pe care le mai deţine judeţul şi starea de paragină în care au ajuns cele care nu au fost cumpărate de către autorităţi. „Acolo poate funcţiona un centru cultural. Un proprietar particular, prin diverse metode cunoscute, ar putea dărâma Casa «Cancicov» şi să ne trezim în locul ei cu un bloc sau eu ştiu ce altceva, pentru că terenul de 1.600 metri pătraţi este mult mai valoros din punct de vedere financiar. Trebuie să cumpăraţi acest obiectiv. Judeţul Bacău are puţine monumente istorice şi culturale”, a atras atenţia Petru Cimpoeşu, director executiv Direcţia Judeţeană pentru Cultură Bacău.
Clădirea a fost scoasă la vânzare de proprietari în schimbul a 400.000 de euro. Ministerul Culturii nu şi-a exercitat dreptul de preempţiune, următoarea entitate care avea întâietate la cumpărare fiind CJ Bacău.
Iniţial, proiectul, promovat de preşedintele Dragoş Benea, propunea neexercitarea dreptului de preempţiune, motivul fiind lipsa banilor. Nu a fost aprobat fiindcă liberalii s-au abţinut de la vot.
Interesul PNL înaintea interesului comunităţii
Consilierii liberali au motivat că s-ar afla în conflict de interese dacă ar vota proiectul prin care se propunea renunţarea la dreptul de prioritate al CJ la cumpărarea clădirii. „Noi nu putem vota pentru că suntem în conflict de interese. Legea prevede că dacă se anticipează un avantaj personal pentru consilieri prin votarea proiectului, consilierul este în conflict de interese”, au precizat liberalii, iar şeful de la Cultură le-a spus cum pot ieşi din impas – rezilierea contractului de închiriere. Cu aceeaşi rugăminte a venit şi preşedintele CJ Bacău. „Reziliaţi contractul, creaţi condiţiile – adică 2/3 – ca CJ Bacău să cumpere clădirea, o dăm Direcţiei Judeţene de Cultură, facem un centru cultural şi nu mai avem nici conflicte de ordin personal, nu mai vine nici privatul, nu mai vine nimeni”, a oferit Dragoş Benea o soluţie.
De ce nu reziliază liberalii contractul?
Răspunsul este unul pe cât de meschin, pe atât de aflat în conflict cu interesul general. În calitate de chiriaş, PNL Bacău poate cumpăra sediul cu prioritatea înaintea altor cumpărători, având un drept de preempţiune (de întâietate) la vânzarea obiectivului de patrimoniu Casa «Cancicov». Astfel, ei îşi pot exercita în termen de 90 de zile acest drept, dacă vor să cumpere imobilul şi terenul de 1.600 metri pătraţi. Deocamdată, la nivel local se vehiculează informaţia conform căreia administratorul unui hotel din Bacău, recunoscut pentru organizarea de nunţi şi botezuri, este interesat cumpărarea clădirii de patrimoniu. Niciun zvon măcar nu confirmă ipoteza conform căreia PNL ar intenţiona să-şi exercite dreptul de preempţiune pentru care au ţinut cu dinţii de contractul de închiriere şi pentru care au exclus practic din patrimoniul judeţului obiectivul cultural, lăsându-i pe băcăuani fără un centru cultural.
Citeşte şi: Columbienii vor face afaceri în casa lui Vîntu
Sonia PAVELESCU
Următorul pas este votarea în Consiliu Local a exercitării sau neexercitării dreptului de preempţiune cu privire la cumpărarea Casei „Cancicov“. Liberalii, având o majoritate covârşitoare în forul local, şi ţinând în continuare cu dinţii de interesul lor şi nu de cel a cetăţenilor, nu vor vota cumpărarea Casei „Cancicov“.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau