Ministrul Dialogului Social vine la Iaşi
Dimensiune font:
Reprezentanţii Prefecturii Iaşi şi ai instituţiilor deconcentrate din judeţ vor avea, la începutul săptămânii viitoare, o întrunire cu ministrul Dialogului Social, Violeta Alexandru. Vizita a fost anunţată pentru data de luni, 28 martie, la sediul Instituţiei Prefectului Iaşi. Tema principală de discuţii va oscila în jurul transparenţei şi deschiderii instituţiilor publice faţă de nevoile ieşenilor. Totodată, conducerea Prefecturii Iaşi, împreună cu inspectorul guvernamental la Iaşi, Ciprian Iftimoaei, au trimis instituţiilor deconcentrate solicitări privind numărul de persoane care au apelat la serviciile acestora, în decursul lunii martie. „Am trimis câteva solicitări către directorii instituţiilor publice şi, până în prezent, am primit un număr de 21 de răspunsuri. Dorim să facem un studiu care să ne ajute să înţelegem nevoile ieşenilor şi numărul tuturor persoanelor care au apelat la serviciile fiecărei instituţii în parte”, a precizat Ciprian Iftimoaei. Studiul este realizat în parteneriat cu departamentul de sociologie al Universităţii „Al.I. Cuza” Iaşi şi vizează calitatea serviciilor publice.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau