INCHIDE

Mortul este vinovat

Ancheta în cazul bătrânului de 83 de ani care a murit pe o stradă din municipiul Bârlad, la jumătate de oră după ce a părăsit spitalul pe motiv că „nu reprezenta o urgenţă medicală”, nu a scos în evidenţă vreo culpă medicală. Potrivit reprezentanţilor Colegiului Medicilor, cadrele sanitare medicale ale Spitalului de Urgenţă Bârlad i-ar fi oferit bătrânului posibilitatea să rămână internat până a doua zi, atunci când ar fi urmat să fie preluat de rude.
Amenzi
Medicul şef al Compartimentului de Primiri Urgenţe şi alţi doi medici ai aceleiaşi structuri din cadrul Spitalului Bârlad au fost găsiţi vinovaţi de către Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Vaslui în cazul morţii bătrânului de 83 de ani, fiecare fiind amendat cu câte 1.000 de lei. Sancţiunile au fost aplicate celor trei medici după ce autorităţile sanitare au constatat, în urma controlului desfăşurat la unitatea medicală bârlădeană, că nu s-a respectat procedura de evaluare a pacientului în CPU. Practic, bătrânul a plecat de la CPU fără a fi consultat de către personalul medical, potrivit reprezentanţilor DSP, el fiind lăsat nesupravegheat. „Pacientul a fost adus la CPU cu ambulanţa, unde a fost evaluat medical şi diagnosticat cu pneumonie interstiţială acută. Ulterior, medicii l-au direcţionat către Secţia de Pneumologie, unde i s-a dat o recomandare de tratament şi apoi a fost retrimis către CPU, unde a fost lăsat într-un salon de supraveghere pentru o nouă evaluare medicală. Aici, nu l-a mai văzut niciun medic, deşi exista această obligativitate, motiv pentru care bătrânul, nefiind supravegheat, a plecat din spital. Astfel, nu s-au respectat circuitul pacientului în unitatea medicală şi procedura de evaluare”, susţine Mihaela Vlada, directorul DSP Vaslui. Corpul de control al DSP Vaslui nu a găsit nici dovada că medicii de la CPU ar fi eliberat o reţetă pe numele bătrânului, aşa cum afirmase după incident conducerea Spitalului de Urgenţă Bârlad. Pe lângă amendarea celor trei medici, DSP Vaslui a sancţionat, tot cu 1.000 de lei, şi Spitalul de Urgenţă Bârlad.

Fostul director de la Huşi a scăpat de amendă

Simona POP

Bătrânul de 83 de ani a murit pe 9 martie, pe o stradă din Bârlad, la jumătate de oră de la plecarea sa din spital. Medicii au refuzat să-l interneze pe motiv că nu ar reprezenta o urgenţă.

Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari stiri, direct pe telefon!

Esti mereu pe fuga? Noi îti trimitem zilnic cele mai importante 3 stiri din Iasi, Moldova si tara – scurt, clar, fara spam.

Plus: alerte locale de urgenta, noutati exclusive si acces rapid la anunturi importante.

Intra pe canalul nostru oficial: WhatsApp Ziarul Evenimentul

⇒ Încearca 3 zile. Daca nu-ti place, poti iesi oricând.

Esti martorul unui eveniment care poate fi o stire de interes pentru comunitate?

Trimite-ne detalii si imagini la numarul de WhatsApp    0752 266 264  si noi le facem cunoscute!