INCHIDE

Nevăzători umiliţi de angajaţii de la Ambulanţă EXCLUSIV

 O familie de nevăzători din Iaşi a fost umilită în cel mai cumplit mod de către angajaţii Serviciului Judeţean de Ambulanţă (SAJ) Iaşi. În cursul după-amiezii de ieri, Viorica Pitaru, persoană cu deficienţe de vedere, a acuzat unele probleme medicale, fapt pentru care a solicitat, prin numărul unic de urgenţe 112, prezenţa unui echipaj al SAJ Iaşi. „La ora 12.14 am sunat la Ambulanţă pentru că soţiei mele i s-a făcut rău. Dintr-o dată, şi-a pierdut echilibrul şi a acuzat o stare de ameţeală foarte puternică. Mai mult, şi-a pierdut cunostinta, o dată înainte de a suna la Salvarea şi apoi după ce am sunat. Nu ştiu de la ce s-a întâmplat, pentru că soţia mea nu a mai acuzat astfel de stări”, a spus Bogdan Pitaru, soţul femeii, nevăzător la rândul său. În urma primului apel făcut la Ambulanţă, operatoarea de la acest serviciu i-a spus soţului să iasă afară din casă şi să aştepte sosirea ambulanţei la podul Metalurgie, în apropiere de locuinţele ANL din zonă, acolo unde locuieşte familia Pitaru, pentru a o… ghida.


Nevăzător chemat să dirijeze ambulanţa
Chiar dacă Bogdan Pitaru i-a explicat operatoarei că este nevăzător, angajata SJI Iaşi nu a ţinut cont de acest fapt, aşa că soţul femeii s-a conformat şi a ieşit la baza podului, pentru a aştepta ambulanţa. „Am stat la baza podului până la 12.55, timp în care am mai sunat încă o dată la Ambulanţă şi am întrebat când mai ajunge o maşină. Mi s-a spus foarte degajat că sunt foarte multe solicitări din alte judeţe şi că nu ne poate onora solicitarea în timp util, drept pentru care, cel mai indicat ar fi să luăm noi un taxi şi să ne ducem la Sf. Spiridon, pentru că acesta este spitalul de gardă. Soţia mea este nevăzătoare în totalitate, eu sunt nevăzător, dar mai am câteva resturi de vedere şi este destul de jenant să plimbi doi nevăzători cu taxiul prin Iaşi, în căutarea unui spital, unde să ţi se poată acorda un ajutor medical”, a spus Bogdan Pitaru.

Citeste si UPU Spiridon, anticamera mortii 


Responsabilii unui sistem criminal
Cu chiu cu vai, omul şi-a scos soţia din casă, în starea în care se afla, şi a reuşit să o ducă la un taxi, acolo unde au beneficiat de ajutorul şoferului, care a reuşit să o bage pe femeie înăuntru şi să ajungă la Spitalul „Sf. Spiridon”. La momentul convorbirii pe care reporterii ziarului „Evenimentul Regional al Moldovei” au avut-o cu soţul Vioricăi Pitaru, aceştia ajunseseră de 30 de minute în UPU Spiridon şi se aflau încă pe băncile de la triaj, în aşteptare.

„Eu, personal, am avut multe incidente cu sistemul medical în calitatea pe care o am (n.r. - preşedinte al Asociaţiei Persoanelor cu Handicap din România), şi la dialize şi la alte urgenţe, dar acum le-am explicat de la început că doamna a leşinat, că e nevăzătoare, şi cu toate astea, să îmi spui că ai urgenţe din alte judeţe şi că eu nu sunt prioritate pentru că pot să mă duc cu taxiul la spital, asta este peste aşteptările oricărui bolnav”, a spus Bogdan Pitaru. Contactat telefonic, Radu Calistru, directorul medical al SAJ Iaşi, nu a oferit niciun punct de vedere cu privire la acest nefericit incident, care spune multe despre profesionalismul şi calitatea umană a angajaţilor acestei instituţii. Nelu PĂUNESCU

Este destul de jenant să plimbi doi nevăzători cu taxiul prin Iaşi,. în căutarea unui spital” – Bogdan Pitaru, nevăzător

Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari stiri, direct pe telefon!

Esti mereu pe fuga? Noi îti trimitem zilnic cele mai importante 3 stiri din Iasi, Moldova si tara – scurt, clar, fara spam.

Plus: alerte locale de urgenta, noutati exclusive si acces rapid la anunturi importante.

Intra pe canalul nostru oficial: WhatsApp Ziarul Evenimentul

⇒ Încearca 3 zile. Daca nu-ti place, poti iesi oricând.

Esti martorul unui eveniment care poate fi o stire de interes pentru comunitate?

Trimite-ne detalii si imagini la numarul de WhatsApp    0752 266 264  si noi le facem cunoscute!