INCHIDE

Petiţie pentru condamnarea celor şapte violatori din Vaslui

Cazul celor şapte tineri vasluieni care au violat o adolescentă anul trecut şi sunt cercetaţi, acum, sub control judiciar a stârnit în ultimele zile reacţii dure atât din partea unor persoane publice, cât şi a unor asociaţii neguvernamentale.
În timp ce pe reţelele de socializare s-a încercat discreditarea victimei, iar în localitatea de domiciliu a violatorilor tânăra este considerată vinovată, susţinătorii fetei îi trimit mesaje de încurajare. Multe persoane fizice, dar şi reprezentanţii unor asociaţii şi-au anunţat prezenţa la Vaslui, pe data de 14 august, când va avea loc un nou termen în proces. În urma reacţiilor din partea societăţii civile, a politicienilor şi a simplilor cetăţeni, care au transmis mesaje de susţinere pentru fata abuzată, Consiliul Superior al Magistraturii şi şi Parchetul General au dispus verificări privind legalitatea procedurilor şi a deciziei pronunţate în acest caz.
Deputatul de Vaslui, Tudor Ciuhodaru, solicită ca violatorii să fie trataţi şi condamnaţi ca şi cei care comit crime. „E incredibil şi revoltător! În România secolului XXI au loc anual 2.500 de violuri. Unul la patru ore. Pentru ca astfel de lucruri să nu se mai repete, solicit sprijin pentru un pachet legislativ ce prevede eliminarea violului din legea medierii precum şi decenii de puşcărie grea pentru abuzurile sexuale”, a afirmat deputatul Tudor Ciuhodaru.
Violată de 7 băieţi
În ziua de 10 noiembrie 2014, în jurul orei 19.00, tânăra s-a întâlnit în municipiul Vaslui cu doi dintre tineri, care s-au oferit să o conducă acasă cu maşina. Cei doi tineri au mers cu autoturismul pe un câmp din apropierea localităţii Văleni, unde şi-au mai chemat alţi patru prieteni care au întreţinut raporturi sexuale cu victima împotriva voinţei acesteia. Ulterior, tinerii s-au deplasat pe un alt câmp, din apropierea localităţii Moara Domnească, unde a mai fost chemat un tânăr care a forţat victima să întreţină raporturi sexuale. Băieţii au condus fata acasă şi i-au cerut să nu povestească nimic părinţilor, însă fata a relatat cele întâmplate şi a fost anunţată poliţia.

Citeşte şi: Conducte făcute în bătaie de joc

Tudor IFRIM

Magistraţii judecătoriei Vaslui au dispus pe 19 iunie înlocuirea măsurii arestului la domiciliu cu cea a controlului judiciar, în cazul celor şapte tineri din localitatea vasluiană Văleni, care au violat ore în şir o elevă navetistă, până când aceasta şi-a pierdut cunoştinţa.

Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari stiri, direct pe telefon!

Esti mereu pe fuga? Noi îti trimitem zilnic cele mai importante 3 stiri din Iasi, Moldova si tara – scurt, clar, fara spam.

Plus: alerte locale de urgenta, noutati exclusive si acces rapid la anunturi importante.

Intra pe canalul nostru oficial: WhatsApp Ziarul Evenimentul

⇒ Încearca 3 zile. Daca nu-ti place, poti iesi oricând.

Esti martorul unui eveniment care poate fi o stire de interes pentru comunitate?

Trimite-ne detalii si imagini la numarul de WhatsApp    0752 266 264  si noi le facem cunoscute!