Plângeri penale pentru secretarii de consilii locale la Suceava
Conducerea Prefecturii Suceava le-a transmis secretarilor primăriilor din judeţ că le va face plângeri penale şi îi va da pe mâna comisiilor de disciplină, dacă nu respectă legislaţia. La polul opus, secretarii cu experienţă spun că Prefectura dă dovadă de exces de zel şi îi îngroapă în hârtii, blocând, în unele cazuri, activitatea primăriilor. Discuţiile au fost purtate ieri, într-o şedinţă care a avut loc în sala „Ştefan cel Mare” a Consiliului Judeţean.
Topul primăriilor cu probleme
Printre altele, la întrunire s-au purtat discuţii pe marginea colaborării instituţionale. Prefectul Constantin Harasim a explicat că numărul actelor administrative atacate în instanţă a crescut în primele şase luni ale anului. Harasim susţine că, pe de o parte, unii dintre secretarii primăriilor nu au întocmit corespunzător hotărârile şi, pe de altă parte, nu au răspuns în timp util la solicitările Instituţiei Prefectului. De altfel, el a nominalizat primăriile cu care nu a colaborat bine în prima jumătate a anului. „Cu părere de rău, deşi suntem în familie, suntem familia judeţului Suceava, trebuie să-i arătăm şi pe cei care au probleme. Secretarii care nu au întocmit actele în termenul prevăzut de lege sunt cei din Voitinel, Şaru Dorni, Horodniceni, Mitocu Dragomirnei, Preuteşti, Dolhasca, Volovăţ”, a declarat Harasim.
„Este o mare problemă“
Prefectul le-a transmis secretarilor că dacă nu respectă legislaţia le va face plângeri penale sau îi va da pe mâna comisiilor de disciplină. La polul opus, secretarii cu experienţă spun că Prefectura dă dovadă de exces de zel şi îi îngroapă în hârtii, blocând, în unele cazuri, activitatea primăriilor. Secretarul Primăriei Pătrăuţi, Mihai Călinescu, a declarat că Instituţia Prefectului a început să atace hotărâri ale consiliilor locale pe care, cu alte ocazii, nu le contesta, în contextul în care legislaţia nu a suferit modificări. „Până acum două luni s-a lucrat într-un fel, cu o legislaţie care nu s-a modificat. Dau o hotărâre de Consiliu Local de 16 ori la rând, din trei în trei luni şi a şaptea hotărâre nu a mai fost bună. Este o mare problemă”, a declarat Călinescu. El a mai spus că deliberativul Primăriei Pătrăuţi a aprobat o hotărâre în luna ianuarie, prin care reglementa strângerea şi depozitarea deşeurilor şi comună. Hotărârea a fost contestată de Prefectură, şase luni mai târziu. Câtă vreme procesul va fi pe rol, comuna nu poate să încheie un alt contract de salubritate. Mai mult, secretarul a spus că respectiva hotărâre a fost aprobată în fiecare an din 2010, nefiind atacată până în iulie 2015. „Suntem la jumătatea anului 2015 şi nu mai are cine să strângă gunoiul. Undeva s-a greşit. Eu personal sunt dispus să-mi pun demisia pe masă dacă am greşit, dar dacă se greşeşte pe partea cealaltă şi suferă o întreagă comunitate, cine plăteşte?”, s-a întrebat secretarul. La finalul întrunirii, Constantin Harasim a declarat că în urmă cu două luni Prefectura a fost verificată de Corpul de Control al Ministerului de Interne şi că atunci i s-au trasat mai multe sarcini, privind acordarea avizului de legalitate.
Citeşte şi: Heroină de 40 de milioane de euro scăpată prin Vama Siret
Oana ŞLEMCO
Prefectul Constantin Harasim a prezentat şi un top de bune practici în rândul primăriilor.
Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari stiri, direct pe telefon!
Esti mereu pe fuga? Noi îti trimitem zilnic cele mai importante 3 stiri din Iasi, Moldova si tara – scurt, clar, fara spam.
Plus: alerte locale de urgenta, noutati exclusive si acces rapid la anunturi importante.
Intra pe canalul nostru oficial: WhatsApp Ziarul Evenimentul
⇒ Încearca 3 zile. Daca nu-ti place, poti iesi oricând.
Esti martorul unui eveniment care poate fi o stire de interes pentru comunitate?
Trimite-ne detalii si imagini la numarul de WhatsApp
0752 266 264 si noi le facem cunoscute!