Proiecte de anvergură, la început de drum
Dimensiune font:
Au fost înaintate scrisorile de intenţie pentru accesarea fondurilor europene destinate dezvoltării regionale
Consiliul Judeţean Bacău a fost gazda unei întâlniri de lucru la care au participat reprezentanţi ai Camerei de Comerţ şi Industrie Bacău, ai Consiliului Judeţean, ai Primăriei Oneşti şi ai Universităţii „V. Alecsandri” din Bacău. S-a discutat punctual despre un număr de patru propuneri de proiecte, finanţate prin fonduri europene pentru care Camera de Comerţ Bacău a înaintat deja scrisorile de intenţie către Agenţia de Dezvoltare Regională Nord-Est.
Care sunt proiectele
Propunerile de proiecte ce ar putea fi finanţate prin Programul Operaţional Regional (POR), axa prioritară 1 – „Promovarea transferului tehnologic”, se referă la înfiinţarea Parcului Ştiinţific şi Tehnologic „Tehnocity” Oneşti, la Centrul de Transfer Tehnologic pentru Certificarea şi Controlul Calităţii Produselor Agroalimentare – AGROCERT şi la Dezvoltarea activităţilor de transfer tehnologic în cadrul Centrului de Informare Tehnologic „CIT IND-TECH NORD-EST Bacău”.
Ghid de investiţii pentru judeţul Bacău
De un interes deosebit s-a bucurat şi propunerea pentru găsirea surselor de finanţare pentru zona industrială a oraşului Oneşti, dar şi elaborarea ghidului de investiţii a judeţului Bacău. Ca rezultat imediat al acestei întâlniri va fi creat un grup de lucru, cu reprezentanţi ai tuturor instituţiilor prezente la masa rotundă, grup care se va ocupa exclusiv de creionarea şi ducerea la bun sfârşit a acestor proiecte. „Vorbim despre proiecte foarte importante pentru judeţul nostru. Va trebui să analizăm foarte bine posibilităţile noastre de cofinanţare, pentru că este vorba despre sume consistente. De pildă cofinanţarea pentru înfiinţarea Tehnocity Oneşti se ridică la suma de 6 milioane de Euro, 50% din valoarea totală a proiectului. Vom realiza o prioritizare a propunerilor şi, în funcţie de ceea ce putem face, vom înainta proiectele. Subliniez însă faptul că vom încerca să găsim soluţii pentru toate aceste propuneri pentru că vorbim despre investiţii nu numai utile, dar mai ales necesare. Unele sunt chiar vitale pentru economia unei întregi zone, cum sunt cele de la Oneşti”, a precizat Sorin Braşoveanu, preşedintele Consiliului Judeţean Bacău. Florin CRĂCIUN
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau