Războiul dintre ApaVital şi Direcţia de Drumuri blochează investiţiile

default

Dimensiune font:

| 16-07-2015 06:01

Din cauza unor avize ce pot ajunge până la câteva milioane de lei vechi, mai multe primării din judeţ nu pot demara lucrări la proiectele de apă şi canalizare, dar şi alte tipuri de construcţii, din zona drumurilor judeţene * în urma unui litigiu mai vechi dintre administraţia drumurilor judeţene şi ApaVital, Prefectura Iaşi a sesizat că s-a făcut o discriminare atunci când ApaVital a efectuat în mod gratuit intervenţii în zona drumurilor judeţene în timp ce primăriile au plătit avize pentru acelaşi tip de lucrări * din acest motiv, consilierii judeţeni ar putea elimina taxa intervenţiilor făcute în baza Legii serviciului de alimentare cu apă


 

Zeci de primării stau cu proiecte de apă şi canalizare blocate din cauza unor avize care costă până la 10% din bugetul unei comune. Asta se întâmplă, în prezent, în Cucuteni, Mogoşeşti, Ciohorăni şi Mirceşti, primării care aşteaptă avizul de lucrări şi o hotărâre a Consiliului Judeţean Iaşi care să stabilească noile taxe speciale şi tarife pentru anul 2015. De altfel, în plenul CJ Iaşi, care se va întruni la finele acestei săptămâni, se află, pe ordinea de zi, un asemenea proiect, existând posibilitatea eliminării anumitor taxe de intervenţii pe drumurile judeţene.

Situaţia este mai veche, încă din 2012, când a avut loc un proces între Direcţia Judeţeană de Administrare a Drumurilor şi Podurilor (DJADP) Iaşi şi ApaVital Iaşi. Acest proces s-a născut în urma intervenţiilor furnizorului de apă pe drumurile judeţene, ce a stârnit un val de nemulţumiri în cadrul DJADP Iaşi, acţionând ApaVital în instanţă şi somând furnizorul de apă la plata unor taxe. Întreaga poveste a ajuns la urechile prefectului Dan Cârlan, care a înţeles că în cazul ApaVital s-ar fi făcut o discriminare în emiterea gratuită a avizelor, însă pentru alte entităţi au fost solicitate taxe. Recent, Prefectura Iaşi a remis o înştiinţare către CJ Iaşi în care precizează următoarele: „constituie o discriminare evidentă acordarea exceptării numai pentru investiţiile realizate de ApaVital SA şi numai pentru acelea realizate din fonduri provenite din POS Mediu, atât timp cât investiţii absolut similare urmează a fi realizate de către ApaVital SA şi din alte surse de finanţare, precum şi de către oricare din cele 98 de primării din judeţ, cu finanţare fie tot din POS Mediu fie din orice altă sursă legală”. Reprezentanţii prefecturii mai spun că exceptarea acordată de legiuitor are în vedere natura investiţiei şi nu calitatea investitorului sau sursa de finanţare. În plus, orice investiţie realizată de către ApaVital, cu finanţare din POS Mediu, după recepţionare urmează să fie transferată în domeniul public al primăriilor şi păstrată doar în concesiune pentru operare de către ApaVital, iar orice investiţie realizată din diverse fonduri de către o primărie urmează să fie predată în operare către ApaVital SA, în baza aderării la ARASACIS.

Ce au avut de împărţit DJADP Iaşi şi ApaVital

Administraţia DJADP Iaşi, prin directorul Daniel Minciună, explică faptul că instituţia pe care o conduce se finanţează în mod legal prin aceste taxe, motiv pentru care a existat, în 2011, un litigiu la Tribunalul Iaşi între cele două instituţii. La acea vreme, DJADP Iaşi chema în instanţă furnizorul de apă, obligându-l la încheierea unui contract de utilizare a zonei drumurilor judeţene pentru amplasarea lucrărilor şi instalaţiilor de distribuţie a apei. Motivul invocat de administraţia drumurilor judeţene a fost că ApaVital era scutită de taxe la plata avizelor de lucrări, în timp ce alte primării care făceau investiţii similare trebuiau să plătească o avere pentru avizele de lucrări pe drumurile judeţene. „Pentru ocuparea amprizei şi zonei de siguranţă a drumurilor publice prin amplasarea supraterană sau subterană a unor construcţii, instalaţii ori panouri publicitare, precum şi executarea de accesuri la drumul naţional, cu amenajările aferente, se aplică tarife pentru ocuparea zonei drumului, care se constituie ca venituri la dispoziţia administratorului. De la începutul anului, sunt primării care aşteaptă aceste avize dar care sunt costisitoare. Este şi cazul primăriilor Cucuteni, Mogoşeşti, Ciohorăni şi Mirceşti. Am vorbit cu primarii şi le-am spus să aştepte întâi decizia CJ”, a explicat Daniel Minciună, directorul DJADP Iaşi.

Vezi şi Asfaltarea unui kilometru de drum comunal costă un milion de lei

Tarifele de utilizare a zonei drumurilor judeţene, impuse la acea dată de către DJADP Iaşi, erau între 30,60 lei pe metru şi 61,30 lei pe metru. În schimb, judecătorii Tribunalului Iaşi au reţinut faptul că, pentru SC ApaVital SA nu se poate impune tariful de utilizare potrivit legii regimului drumurilor, motivând că firma beneficiază de calitate de operator al unui serviciu public de alimentare cu apă, invocând totodată satisfacerea interesului general al comunităţii. „Toate investiţiile de natura celor cuprinse în Masterplanul Judeţean privind infrastructura de apă - canal, precum şi cele din Strategiile locale de dezvoltare a comunităţilor locale din judeţul Iaşi sunt similare şi trebuie să fie supuse unui tratament similar din punct de vedere al exceptării de la plata taxei aflate în discuţie”, a precizat prefectul Dan Cârlan.

Consilierii judeţeni sunt nevoiţi acum să modifice hotărârea CJ referitoare la taxele speciale şi tarifele pentru anul fiscal 2015, şi să elimine taxa aplicată investiţiilor care intră sub incidenţa Legii serviciului de alimentare cu apă, indiferent de sursa investiţiei sau calitatea investitorului, taxă care, în prezent, îi sperie pe primari să facă investiţii în zona drumurilor judeţene. 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

05:43

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Nicolae Balcescu, cu sediul in sat Nicolae Balcescu, comuna Nicolae Balcescu, Str. Eroilor nr. 380, judetul Bacau, telefon 0234.214.071, fax 0234.214.016, e-mail: registratura@primaria-nicolae-balcescu.ro, cod fiscal 4353234. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: -spatiu cu suprafata de 10,95 mp, in vederea desfasurarii activitatii cabinet de oftalmologie si optica medicala, situat in imobilul Dispensar Uman din satul Nicolae Balcescu, Str. Eroilor nr. 8, avand nr. cadastral 61861, CF 61861, apartinand domeniului public al Comunei Nicolae Balcescu, conform caietului de sarcini, H.C.L. Nicolae Balcescu nr. 31/11.03.2024 si temeiului legal O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: La cerere, de la sediul institutiei, Compartiment Relatii cu Publicul si Arhiva. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Relatii cu Publicul si Arhiva din cadrul Comunei Nicolae Balcescu, sat Nicolae Balcescu, comuna Nicolae Balcescu, Str.Eroilor nr.380, judetul Bacau. 3.3.Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G.nr.57/2019 privind Codul administrativ: 30 Lei/exemplar, se achita numerar sau prin OP la Compartimentul Impozite si Taxe din cadrul Comunei Nicolae Balcescu. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 06.06.2024, ora 13.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1.Data-limita de depunere a ofertelor: 14.06.2024, ora 13.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Nicolae Balcescu, sat Nicolae Balcescu, comuna Nicolae Balcescu, Str. Eroilor nr. 380, judetul Bacau, Compartiment Relatii cu Publicul si Arhiva. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Se depun intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 17.06.2024, ora 10.00, Comuna Nicolae Balcescu, sat Nicolae Balcescu, comuna Nicolae Balcescu, Str. Eroilor nr. 380, judetul Bacau. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia a II-a civila si de contencios administrativ si fiscal a Tribunalului Bacau, municipiul Bacau, Str. Stefan cel Mare nr. 4, judetul Bacau, telefon 0234.514.419, fax 0234.525.211, e-mail: tr-bacau-reg2@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 16.05.2024.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Grumazesti, sat Grumazesti, comuna Grumazesti, Str. Principala nr. 1, judetul Neamt, telefon 0233.786.059, fax 0233.786.364, e-mail: primariagrumazestineamt@yahoo.com, cod fiscal 2614198. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Teren identificat cu sola 31, parcela 712 al comunei Grumazesti, in suprafata de 235 mp, teren curti constructii, situat in intravilan sat Topolita, comuna Grumazesti, F.N., judetul Neamt, apartinand domeniului privat al Comunei Grumazesti, conform H.C.L. Grumazesti nr. 63/30.05.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: prin cerere scrisa, transmisa prin mijloace electronice sau depusa in format fizic inregistrata la Comuna Grumazesti -Registratura. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Comuna Grumazesti -Registratura, sat Grumazesti, str. Principala nr. 30, comuna Grumazesti, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: Gratuit. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 19.06.2024, ora 10.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 28.06.2024, ora 14.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Grumazesti -Registratura, sat Grumazesti, comuna Grumazesti, Str. Principala nr. 30, judetul Neamt, cod postal 617235. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: 1 exemplar original, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 01.07.2024, ora 09.00, Comuna Grumazesti, sat Grumazesti, comuna Grumazesti, Str. Principala nr. 30, judetul Neamt, cod postal 617235. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Tribunalul Neamt, Piatra-Neamt, Bd. Decebal nr. 5, judetul Neamt, cod postal 610012, telefon 0233.212.717, fax 0233.232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 06.06.2024.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Grumazesti, sat Grumazesti, comuna Grumazesti, Str. Principala nr. 1, judetul Neamt, telefon 0233.786.059, fax 0233.786.364, e-mail: primariagrumazestineamt@yahoo.com, cod fiscal 2614198. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Teren identificat cu sola 31, parcela 712 al comunei Grumazesti, in suprafata de 152 mp, teren curti constructii, situat in sat Topolita, comuna Grumazesti, F.N., judetul Neamt, apartinand domeniului privat al Comunei Grumazesti, conform H.C.L. Grumazesti nr. 63/30.05.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: prin cerere scrisa, transmisa prin mijloace electronice sau depusa in format fizic inregistrata la Comuna Grumazesti -Registratura. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Comuna Grumazesti -Registratura, sat Grumazesti, comuna Grumazesti, Str. Principala nr. 30, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: Gratuit. 3.4.Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 19.06.2024, ora 10.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 28.06.2024, ora 14.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Grumazesti -Registratura, sat Grumazesti, comuna Grumazesti, Str. Principala nr. 30, judetul Neamt, cod postal 617235. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: 1 exemplar original, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 01.07.2024, ora 11.00, Comuna Grumazesti, sat Grumazesti, comuna Grumazesti, Str. Principala nr. 30, judetul Neamt, cod postal 617235. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Tribunalul Neamt, Piatra-Neamt, Bd. Decebal nr. 5, judetul Neamt, cod postal 610012, telefon 0233.212.717, fax 0233.232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 06.06.2024.
FOTO-VIDEO: Reportaj la
02/08/2022 14:54

Într-un colţ de rai, pe ţinuturile Bucovinei, este situat varful Dadu. Pentru a ajunge la el, am ajuns pană in Iacobeni, iar de acolo am virat la dreapta pană la Carlibaba. Într-o zi de iulie, ...

Liberalii, ținta atacurilor unui deputat PSD
18/12/2019 10:54

    Deputatul social-democrat Răzvan Rotaru are o sumă de reprosuri pentru liberalii din Botosani care in urmă cu un an au votat impotriva bugetului de stat, iar acum se laudă cu alocările fina ...

Marea grijă a şoferului beat: să nu-i agite poliţistul petul cu bere
25/11/2019 18:53

 O nouă culme a impertinenţei manifestată de un conducător auto depistat la volan sub influenţă bahică a fost atinsă cu ocazia turului doi al alegerilor prezidenţiale. I.C., in varstă de 28 de an ...

„ZooMonetar - Fauna lumii pe bancnote şi monede”, la BNR Iaşi
22/11/2019 00:00

  * Sucursala Regională Iaşi şi Muzeul Băncii Naţionale a Romaniei au inaugurat, ieri, expoziţia „ZooMonetar - Fauna lumii pe bancnote şi monede” * proiectul este iniţiat in parteneria ...

Mecanica, marele pariu al învăţământului profesional ieşean
21/11/2019 00:00

  * domeniile cu cele mai mari solicitări din partea operatorilor economici pentru includerea in planul de şcolarizare 2019-2020 au fost cele de mecanică - 910 locuri * totodată, s-au format 5 noi cla ...

Puterea şi opoziţia din CJ se pun la aceeaşi masă, pentru a soluţiona soarta a 46 de proiecte
19/11/2019 00:00

  Consilierii judeţeni se vor intruni din nou maine, avand in dezbatere 46 de proiecte de hotărare. Printre acestea se află şi proiectul privind solicitarea de trecere din administrarea Consiliului Lo ...

Începe Postul Crăciunului
15/11/2019 11:11

      După Lăsatul Secului, petrecut ieri, in seara de Sfantul Filip, astăzi incepe Postul Crăciunului, una dintre cele patru mari perioade de ajunare randuite de Biserica Ortodoxă. Post ...

Un tânăr din Iași, beat și fără permis, nu a oprit la semnalul politistilor. Oamenii legii l-au urmarit 1km
10/11/2019 12:51

În jurul orei 01.00, in timp ce patrulau in zona Horlesti, politistii din Letcani au observat o masină cu un comportament destul de suspect in trafic. Oamenii legii au facut semn de oprire autoturismulu ...

Poliţiştii din Popricani, cei mai iscusiţi vânători de şoferi băuţi
09/11/2019 20:04

Datele statistice arată fără dubiu faptul că poliţiştii din Popricani sunt foarte dibaci in depistarea şi prinderea şoferilor ce conduc sub influenţa alcoolului. Numai in primele 10 luni din 2019, pe r ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei