Satele îmbătrânite şi pustii din nordul Moldovei EXCLUSIV

default

Dimensiune font:

| 26-05-2017 12:47

 Migraţia în ţările care au oferit locuri de muncă mai bine plătite este principala cauză pentru care multe comune din nordul ţării au rămas cu o mână de locuitori * spre exemplu, un sat din Botoşani are doar 3 locuitori


O analiză statistică arată că în judeţul Suceava 20 la sută dintre comune au sub 2.000 de locuitori, adică mult mai puţin decât muncitorii unei firme mari sau ai unui cartier dintr-un municipiu. Autorităţile cunosc aceste lucruri, însă măsurile încă se lasă aşteptate. „Din Moldova este marele exod la muncă în străinătate faţă de Ardeal de zona de sud a ţării. De ani de zile se ştie acest lucru, iar Guvernul nu a făcut măcar un program prin care să redirecţioneze nişte investiţii către această zonă. În regiunea Moldovei nu este nicio mare investiţie care să mai atenueze din acest şoc”, a spus sociologul sucevean Adrian Botezatu. Situaţia este destul de gravă dacă ţinem cont şi de statisticile oferite de el, care arată că sunt comune care au cu puţin peste 1.000 de locuitori. „Vă daţi seama că acolo un primar iese şi cu 300 de voturi, ca să ofer un exemplu”, a spus Botezatu. Pe listă au fost trecute Bălăceana, Coşna şi Ciocăneşti (care au în jur de 1.200), Panaci, Crucea şi Breaza (în jur de 1.300), Ciprian Porumbescu (1.400), Muşeniţa (1.500), Moldova Suliţa şi Ulma (1.600), Iacobeni, Poiana Stampei (1.800) etc.

Situaţia este cu atât mai gravă cu cât şi natalitatea este în scădere. La Bălăceana, spre exemplu, în 2004 - 2005 erau 2.066 locuitori, iar la ultimul recensământ, din 2011, datele oficiale arătau că erau 1.562. Acum, statisticile arată mult mai puţin. „Au mai murit, dar cei mai mulţi au plecat la muncă peste hotare. Unii s-au stabilit definitiv acolo, alţii mai au locuinţe în sat. Cei mai mulţi şi-au luat şi copiii”, a spus Nichita Babor, primarul comunei Bălăceana, adăugând că majoritatea sătenilor au plecat la muncă în Germania. „Mai nou, văd că şi Belgia face recrutări”, a spus primarul. O altă comună cu populaţie foarte redusă este Ciocăneşti, dar acolo situaţia este salvată cumva de turism, zona fiind foarte căută datorită frumuseţii ei, în comună fiind celebrele case pictate. „Ne-a afectat migraţia şi pe noi. Comuna era oricum mică încă de la înfiinţare. Între timp, oamenii au mai plecat, au mai murit, copii se nasc prea puţin. În schimb, sunt persoane care s-au stabilit aici, fiind atrase de zona turistică”, a explicat primarul Radu Ciocan.

Satul cu 3 locuitori

O situaţie la fel de dificilă este şi în judeţul vecin, la Botoşani, unde sunt multe comune locuite aproape doar de bătrâni. Satul cu cei mai puţini locuitori este Chiriţei, din comuna Truşeşti, unde, potrivit Direcţiei Judeţene de Statistică, sunt doar trei oameni. Petru Grişa Ailenei este primarul comunei Truşeşti, care are cinci sate în componenţă. Cel mai mic dintre ele este Chiriţei, care potrivit recensământului din 2011 are trei locuitori. Primarul din Truşeşti spune că de multe ori satul are doar un singur locuitor. „Pe vremuri erau mai multe case în cătunul Chiriţei, dar acum mai sunt doar două în care locuieşte familia Leonte. Bătrânul Leonte are vreo 80 de ani şi în cealaltă casă stă fiul său şi concubina acestuia. Fiul şi concubina sunt mai mult plecaţi, deci în cătun este un singur locuitor”, a declarat primarul comunei Truşeşti. Un alt sat cu doar câţiva locuitori este Mihai Viteazu, din Gorbăneşti, unde sunt 7 oameni.

Unii primari au făcut proiecte ca să reîntinerească aşezările, aşa cum a fost la Conceşti. Primarul Costel Nazare a lansat anul trecut un program foarte important, prin care a oferit 12 case, cu câte 30-40 ari fiecare, celor care vor veni să se stabilească în zonă. „Am avut 130 de cereri. Familiile stabilite la noi sunt din toată Moldova, trei, spre exemplu, fiind sosite din judeţul Iaşi”, a spus Nazare. Comuna este una îmbătrânită, iar copiii se nasc rar, anul trecut fiind eliberate doar 7 certificate de naştere şi peste 50 de deces. În toate cazurile soluţia este cea economică, fiind nevoie de iniţiative care să dezvolte zonele, altfel nu peste mulţi ani vom vorbi despre pustiul din nordul Moldovei.

Maura ANGHEL

 

Peste 150.000 de suceveni sunt plecaţi la muncă în străinătate. 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
Bancul Zilei

04:09

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
FOTO-VIDEO: Reportaj la
02/08/2022 14:54

Într-un colţ de rai, pe ţinuturile Bucovinei, este situat varful Dadu. Pentru a ajunge la el, am ajuns pană in Iacobeni, iar de acolo am virat la dreapta pană la Carlibaba. Într-o zi de iulie, ...

Liberalii, ținta atacurilor unui deputat PSD
18/12/2019 10:54

    Deputatul social-democrat Răzvan Rotaru are o sumă de reprosuri pentru liberalii din Botosani care in urmă cu un an au votat impotriva bugetului de stat, iar acum se laudă cu alocările fina ...

Marea grijă a şoferului beat: să nu-i agite poliţistul petul cu bere
25/11/2019 18:53

 O nouă culme a impertinenţei manifestată de un conducător auto depistat la volan sub influenţă bahică a fost atinsă cu ocazia turului doi al alegerilor prezidenţiale. I.C., in varstă de 28 de an ...

„ZooMonetar - Fauna lumii pe bancnote şi monede”, la BNR Iaşi
22/11/2019 00:00

  * Sucursala Regională Iaşi şi Muzeul Băncii Naţionale a Romaniei au inaugurat, ieri, expoziţia „ZooMonetar - Fauna lumii pe bancnote şi monede” * proiectul este iniţiat in parteneria ...

Mecanica, marele pariu al învăţământului profesional ieşean
21/11/2019 00:00

  * domeniile cu cele mai mari solicitări din partea operatorilor economici pentru includerea in planul de şcolarizare 2019-2020 au fost cele de mecanică - 910 locuri * totodată, s-au format 5 noi cla ...

Puterea şi opoziţia din CJ se pun la aceeaşi masă, pentru a soluţiona soarta a 46 de proiecte
19/11/2019 00:00

  Consilierii judeţeni se vor intruni din nou maine, avand in dezbatere 46 de proiecte de hotărare. Printre acestea se află şi proiectul privind solicitarea de trecere din administrarea Consiliului Lo ...

Începe Postul Crăciunului
15/11/2019 11:11

      După Lăsatul Secului, petrecut ieri, in seara de Sfantul Filip, astăzi incepe Postul Crăciunului, una dintre cele patru mari perioade de ajunare randuite de Biserica Ortodoxă. Post ...

Un tânăr din Iași, beat și fără permis, nu a oprit la semnalul politistilor. Oamenii legii l-au urmarit 1km
10/11/2019 12:51

În jurul orei 01.00, in timp ce patrulau in zona Horlesti, politistii din Letcani au observat o masină cu un comportament destul de suspect in trafic. Oamenii legii au facut semn de oprire autoturismulu ...

Poliţiştii din Popricani, cei mai iscusiţi vânători de şoferi băuţi
09/11/2019 20:04

Datele statistice arată fără dubiu faptul că poliţiştii din Popricani sunt foarte dibaci in depistarea şi prinderea şoferilor ce conduc sub influenţa alcoolului. Numai in primele 10 luni din 2019, pe r ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei