Şcoli fără acoperiş şi fără apă curentă

default

Dimensiune font:

| 29-08-2015 06:00

Radiografia infrastructurii şcolilor ieşene, cu doar două săptămâni înainte a începerii anului şcolar, scoate la suprafaţă condiţiile vitrege în care sunt aşteptaţi elevii, mai ales în unele zone rurale * cea mai gravă situaţie se află în comuna Rediu, acolo unde acoperişul unei şcoli a fost distrus în totalitate de grindină, iar primăria nu are bani să-l repare * în judeţul Iaşi, peste o sută de şcoli nu au avizul sanitar de funcţionare, din lipsa apei curente şi a grupurilor sanitare infecte * alte câteva zeci de unităţi de învăţământ sunt într-o stare avansată de degradare


Peste 200 de copii din comuna Rediu riscă să înceapă anul şcolar sub cerul liber, după ce nici autorităţile locale şi nici cele judeţene nu au găsit soluţii pentru reparaţia acoperişului şcolii, distrus recent de grindină. Primăria Rediu nu are bani, iar Prefectura Iaşi a făcut demersuri la Guvern, dar care au fost ignorate până în prezent, deşi anul şcolar începe în două săptămâni. Este cea mai gravă situaţie din judeţul Iaşi, pentru care autorităţile nu au nicio soluţie. Edilul comunei Rediu, Vasile Haidău, spune că a încercat prin eforturi proprii, din bugetul local, să repare acoperişul, dar că îi mai trebuie cel puţin 130.000 de lei. Peste 200 de copii învaţă în această şcoală, iar dacă acoperişul nu va fi reparat, aceştia vor fi îngrămădiţi în alte unităţi de învăţământ. „Este o situaţie de-a dreptul umilitoare pentru noi. Sunt extrem de dezamăgit de acest Guvern, pentru că Prefectura a înaintat solicitarea noastră şi nu a fost inclusă pe ordinea şedinţei. Şcoala începe acuşi, iar eu nu am bani la bugetul comunei să repar acoperişul. Numai studiul de fezabilitate m-a costat 220.000 de lei. Nu pot să-i las pe copii să înveţe acolo. Cum plouă afară, aşa plouă şi în şcoală. O să trebuiască să-i îngrămădesc în alte unităţi de învăţământ din comună, printre care şi o grădiniţă, care şi-aşa e deteriorată”, a declarat Vasile Haidău, primarul comunei Rediu, pentru „Evenimentul Regional al Moldovei”. Reprezentanţii Prefecturii Iaşi şi ISJ Iaşi cunosc bine situaţia din Rediu, fiind surprinşi că o solicitare atât de urgentă a fost ignorată în ultima şedinţă a Guvernului. „Un caz aparte îl reprezintă şcoala generală din Rediu. În urma furtunii şi a căderii de grindină din luna august, acoperişul a fost degradat în totalitate. În acest moment, unitatea se află în imposibilitatea începerii în bune condiţii a noului şcolar, fiind necesară mutarea cursurilor la alte unităţi şcolare, una din ele fiind şcoala primară din Breazu”, a precizat Camelia Gavrilă, şefa Inspectoratului Şcolar Judeţean Iaşi. La rândul său, subprefectul Bogdan Abalaşi a promis că instituţia pe care o reprezintă va face demersuri pentru ca solicitarea cu privire la şcoala din Rediu să ajungă pe masa următoarei şedinţe de Guvern.

Iată găurile din acoperișul școlii Rediu, avariat de grindina căzută în luna august

Şcoli fără apă şi cu toalete infecte

Ultimul raport al stării unităţilor de învăţământ înaintea începerii anului şcolar arată o realitate sumbră a învăţământului din mediul rural, unde zeci de şcoli se află într-o stare de degradare accentuată şi nu au beneficiat în ultimii ani de lucrări de reabilitare. Printre acestea se numără unele şcoli primare şi generale din comunele Hărmăneşti, Dagâţa, Şipote, Costeşti, Moşna, Mirceşti, Şcheia, Ciorteşti, Costuleni, Deleni, Vlădeni, dar şi unităţi din municipiul Iaşi, precum Şcoala Gimnazială „Ion Simionescu”, Liceul Teoretic „Vasile Alecsandri”, ambele având terenurile şi sălile de sport degradate. „Foarte multe unităţi de învăţământ au beneficiat de proiecte investiţionale, începând cu 2006. La un anumit moment, firmele de construcţii au sistat lucrările, deoarece şi finanţările au fost oprite, existând pericol de degradare a lucrărilor deja efectuate şi aflate în conservare. În acest moment sunt peste 80 de unităţi şcolare care au contracte de construcţie, reparaţii sau reabilitare în derulare”, a spus şefa ISJ, Camelia Gavrilă. O altă problemă este la Şcoala gimnazială Andrieşeni, prinsă în programele de investiţii ale Ministerului Educaţiei, dar care nu a primit ordin de începere a lucrărilor. Pentru această unitate va trebui întocmită o altă expertiză tehnică, dar şi un studiu de fezabilitate. La acest moment, în judeţul Iaşi sunt 117 unităţi de învăţământ fără aviz sanitar de funcţionare, dintr-un total de 874 clădiri, iar 67 sunt în curs de obţinere a acestui aviz. Printre unităţile cu personalitate juridică care nu au avizul sanitar pentru corpul principal al instituţiei se numără Şcoala Heci (comuna Lespezi), Şcoala Poieni (comuna Schitu-Duca), Şcoala Dolheşti, Şcoala Sireţel, Şcoala Horleşti, Şcoala nr. 1 Costeşti, Şcoala „Axinte Uricariul” din Scînteia, şcolile Liteni şi Satul Nou, din comuna Belceşti. În mare parte, motivele lipsei avizului sanitar sunt lipsa apei curente, grupurile sanitare infecte, spaţiile înguste şi prost iluminate, dar şi nefinalizarea lucrărilor de reabilitare. 

* * *

În 31 de şcoli din mediul rural, încălzirea încă se mai face la sobă

* * *

În comuna Sireţel, nicio unitate şcolară nu are apă curentă, iar elevii comunei Moşna folosesc toaleta căminului cultural, pentru că şcoala nu grup sanitar

Citește și Bătaia de joc pe domeniul public: Vulcanizare pe trotuar, pietoni pe carosabil

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

10:43

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
FOTO-VIDEO: Reportaj la
02/08/2022 14:54

Într-un colţ de rai, pe ţinuturile Bucovinei, este situat varful Dadu. Pentru a ajunge la el, am ajuns pană in Iacobeni, iar de acolo am virat la dreapta pană la Carlibaba. Într-o zi de iulie, ...

Liberalii, ținta atacurilor unui deputat PSD
18/12/2019 10:54

    Deputatul social-democrat Răzvan Rotaru are o sumă de reprosuri pentru liberalii din Botosani care in urmă cu un an au votat impotriva bugetului de stat, iar acum se laudă cu alocările fina ...

Marea grijă a şoferului beat: să nu-i agite poliţistul petul cu bere
25/11/2019 18:53

 O nouă culme a impertinenţei manifestată de un conducător auto depistat la volan sub influenţă bahică a fost atinsă cu ocazia turului doi al alegerilor prezidenţiale. I.C., in varstă de 28 de an ...

„ZooMonetar - Fauna lumii pe bancnote şi monede”, la BNR Iaşi
22/11/2019 00:00

  * Sucursala Regională Iaşi şi Muzeul Băncii Naţionale a Romaniei au inaugurat, ieri, expoziţia „ZooMonetar - Fauna lumii pe bancnote şi monede” * proiectul este iniţiat in parteneria ...

Mecanica, marele pariu al învăţământului profesional ieşean
21/11/2019 00:00

  * domeniile cu cele mai mari solicitări din partea operatorilor economici pentru includerea in planul de şcolarizare 2019-2020 au fost cele de mecanică - 910 locuri * totodată, s-au format 5 noi cla ...

Puterea şi opoziţia din CJ se pun la aceeaşi masă, pentru a soluţiona soarta a 46 de proiecte
19/11/2019 00:00

  Consilierii judeţeni se vor intruni din nou maine, avand in dezbatere 46 de proiecte de hotărare. Printre acestea se află şi proiectul privind solicitarea de trecere din administrarea Consiliului Lo ...

Începe Postul Crăciunului
15/11/2019 11:11

      După Lăsatul Secului, petrecut ieri, in seara de Sfantul Filip, astăzi incepe Postul Crăciunului, una dintre cele patru mari perioade de ajunare randuite de Biserica Ortodoxă. Post ...

Un tânăr din Iași, beat și fără permis, nu a oprit la semnalul politistilor. Oamenii legii l-au urmarit 1km
10/11/2019 12:51

În jurul orei 01.00, in timp ce patrulau in zona Horlesti, politistii din Letcani au observat o masină cu un comportament destul de suspect in trafic. Oamenii legii au facut semn de oprire autoturismulu ...

Poliţiştii din Popricani, cei mai iscusiţi vânători de şoferi băuţi
09/11/2019 20:04

Datele statistice arată fără dubiu faptul că poliţiştii din Popricani sunt foarte dibaci in depistarea şi prinderea şoferilor ce conduc sub influenţa alcoolului. Numai in primele 10 luni din 2019, pe r ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei