INCHIDE

Şi-a pierdut copilul de 2 ani în lanul de porumb

Poliţiştii au găsit un copil de doi ani, din comuna Popricani care a dispărut de la marginea unui lan de porumb, unde a fost lăsat dormind de părinţi. Azi, în jurul orei 15.25, poliţiştii din cadrul Secţiei Rurale Popricani au fost sesizaţi prin apel unic de urgenţă 112, de către o femeie de 20 de ani, din comuna Popricani, cu privire la faptul că, fiul său, de doi ani, a dispărut de la marginea unui lan de porumb, din extravilanul localităţii Popricani, unde a fost lăsat dormind. Peste 50 de poliţişti şi 90 de cetăţeni, precum şi 4 poliţişti de frontieră şi 10 jandarmi au efectuat căutări în vederea depistării copilului, pornind din proximitatea locului dispariţiei. De precizat este faptul că minorul a dispărut într-un lan de porumb, cu suprafaţa de 200 de ha. La ora 18.20 , minorul a fost găsit în respectivul lan de porumb, de un localnic, care participa voluntar alături de poliţişti la activităţile de căutare fără, a avea semne de violenţă pe corp. Acesta a fost preluat de un echipaj medical, pentru investigaţii. Părinţii au fost atenţionaţi de poliţişti cu privire la supravegherea minorului.