Şocant Şi-a îmbălsămat sora cu spirt şi conservant
Caz incredibil într-o comună băcăuană, unde o femeie şi-au îmbălsămat singură sora defunctă ca să nu mai plătească la morgă. Filmul întregii poveşti a început marţi seara, când Maria Ciubotaru, de 66 de ani, se afla în vizită la o nepoată. În timp ce mâncau, femeii i s-a făcut rău, după care a căzut fără suflare. Imediat, nepoata a intrat în panică şi a cerut ajutorul unei vecine. Aceasta a sunat la 112, iar medicii de la Ambulanţă sosiţi la faţa locului nu au putut decât să constate decesul.
Scene desprinse din filme horror
Problemele au început să apară însă în momentul în care rudele au avut nevoie de certificat, pentru ca preotul să o poată înmormânta creştineşte. Deoarece femeia nu figura în evidenţe cu afecţiuni, medicul de familie a refuzat eliberarea certificatului de deces şi a anunţat poliţia. Până la sosirea echipei de criminalişti, sora femeii decedate a decis să mai facă economie şi ca să nu mai achite îmbălsămarea la morgă a luat o sticlă de spirt, o seringă şi câteva pliculeţe de conservant şi a făcut ceea ce a văzut ea la televizor că fac autopsierii. Când au sosit, poliţiştii şi-au dat seama că decedata prezenta urme suspecte pe corp, iar când au început să pună întrebări sora femeii le-a povestit totul. „În acest caz am întocmit un dosar penal pentru ucidere din culpă, conform noului Cod Penal, nu de moarte suspectă, şi se aşteaptă rezultatul necropsiei pentru încadrarea juridică a faptei”, ne-a declarat agentul principal de poliţie Cătălina Creţu, purtătorul de cuvânt al IJP Bacău.
Vecinii mai hâtri spun că sora probabil a văzut că pe plicul de conservant scria „Dr.”, ceea ce ar putea fi prescurtarea de la „doctor”, şi că a citit în prospect că „Dr. Oetker se foloseşte de mai bine de 75 ani pe pieţele occidentale, fiind un ajutor de nădejde pentru o conservare garantată. Totodată, conservantul împiedică mucegăirea sau fermentaţia nedorită”.
Femeia decedată, la fel ca şi rudele sale, îşi duceau traiul aproape la limita sărăciei. „Maria Ciubotaru locuia în satul Beneşti, singură, într-o casă cu singură cameră, fără niciun ajutor. Avea o pensie de 520 de lei care abia îi ajungea pentru pâine şi câteva lemne de foc”, ne-a declarat Bogdan Teodor Popa, primarul comunei Stănişeşti.
Florin CRĂCIUN
„Maria Ciubotaru locuia în satul Beneşti, singură, într-o casă cu singură cameră, fără niciun ajutor” -- Bogdan Teodor Popa, primarul comunei Stănişeşti
302 lei
Atât costă o autopsie medico-legală, fără cheltuieli de transport.
Subiecte asemanatoare
Acuzații devastatoare pe A8. La autostrada spre Pașcani se va lucra și în 2027!
Consumatorii de droguri din Iași, între pedeapsă și tratament
Primăria vrea să „reeduce” agresorii într-un centru fără precedent
Iașul își mai aduce un frate – Soroca!
Se schimbă totul în jurul Iașului! Trenul Metropolitan trece de ultimul mare obstacol
Motocicliștii din Iași, din nou la drum pentru copiii cu dizabilități
14 giganți se luptă pentru contractul care va aduce A8 la Prut
Campionatul Național de Kendama ajunge la Iași
Final de stagiune la Filarmonica Iași, cu Brahms și Enescu
GALERIE FOTO -- De Sânziene, ia a fost purtată prin inima Iașului
Centenarul aviației comerciale românești, sărbătorit pe Aeroportul Iași
Somn răcoros în nopțile calde: ce lenjerii de pat alegi vara
Ce face un operator CNC și cum poți începe o carieră în producție
Ia românească - cerere tot mai mare, prețuri de mii de euro!
Oraşul Târgu Frumos, județul Iasi, finalizează proiectul „ Rebilitare şi modernizare Cantină – Liceul Teoretic Ion Neculce, orașul Târgu Frumos, județul Iași”
„Zonă de agrement - Parc Șipote” cod SMIS 331765 Iunie 2026 Beneficiar: UAT Municipiul Suceava
Anunț privind lansarea proiectului ,,CAPITAL DE LUCRU” – PANDORA IMPEX S.R.L.
Acuzații devastatoare pe A8. La autostrada spre Pașcani se va lucra și în 2027!
Consumatorii de droguri din Iași, între pedeapsă și tratament
Primăria vrea să „reeduce” agresorii într-un centru fără precedent
Iașul își mai aduce un frate – Soroca!
Se schimbă totul în jurul Iașului! Trenul Metropolitan trece de ultimul mare obstacol
Motocicliștii din Iași, din nou la drum pentru copiii cu dizabilități
Nicușor Dan pune presiune pe partide: „Vineri aștept concluziile”
14 giganți se luptă pentru contractul care va aduce A8 la Prut
Campionatul Național de Kendama ajunge la Iași
Final de stagiune la Filarmonica Iași, cu Brahms și Enescu
GALERIE FOTO -- De Sânziene, ia a fost purtată prin inima Iașului
Horoscopul zilei de joi, 25 iunie 2026
Bancul Zilei
Centenarul aviației comerciale românești, sărbătorit pe Aeroportul Iași
„Metroul de suprafață” al Iașului intră în linie dreaptă spre finanțare europeană!
Iașul pregătește piloți de drone pentru firme și administrație
Un nou centru pentru vârstnici, la Miroslava
IRO Iași elimină programările telefonice pentru mamografii
Dealul Cetățuia ar putea deveni unul dintre cele mai atractive puncte de recreere din Iași
Revoluție la Politehnica ieșeană! Iașul intră în era aerospațială
Pietonalul se transformă într-un uriaș observator astronomic
CSM Pașcani visează la Liga a III-a! Invazie de suporteri la Bicaz
Banii de pe autostrada Bacău - Pașcani, mutați pe calea ferată Cluj-Oradea!
Weekend plin la Iași: ce poți face pe 20 și 21 iunie
Noua rovinietă - CNAIR pregătește un sistem revoluționar de calcul!
GALERIE FOTO -- Copiii au schimbat serbarea de final cu o șezătoare, la Școala Elite
Iașul îmbracă ia de Sânziene. Paradă în centrul orașului
Diamantul de la Poli Iași, pe radarul Superligii!
Vești neașteptate despre vaccinul anti-COVID: ar putea reduce riscul de moarte cardiovasculară
Laboratoarele din Iași unde se testează medicina viitorului
Negocieri la Bruxelles pentru Autostrada Bacău – Pașcani! România vrea să schimbe regulile PNRR
Momentum Fitness deschide primul fitness boutique studio exclusiv pentru femei din Iași, cu loc de joacă dedicat copiilor
Pedepse de până la 12 ani de închisoare pentru abuzatorii de minori
Lovitură în PNRR: Autostrada Moldovei A7 pierde sute de milioane de euro
„Metroul de suprafață” al Iașului intră în linie dreaptă spre finanțare europeană!
Iașul pregătește piloți de drone pentru firme și administrație
Un nou centru pentru vârstnici, la Miroslava
IRO Iași elimină programările telefonice pentru mamografii
Dealul Cetățuia ar putea deveni unul dintre cele mai atractive puncte de recreere din Iași
Revoluție la Politehnica ieșeană! Iașul intră în era aerospațială
Weekend plin la Iași: ce poți face pe 13 și 14 iunie
Pietonalul se transformă într-un uriaș observator astronomic
Zeci de mii de români originari de peste Prut, prinși în plasa verificărilor MAI!
Președintele Israelului, Isaac Herzog, vine la Iași, la Marșul Vieții
Moldova
Ia românească - cerere tot mai mare, prețuri de mii de euro!
Acuzații devastatoare pe A8. La autostrada spre Pașcani se va lucra și în 2027!