Studenţii de la Cuza fac practică la Consiliul Judeţean
Dimensiune font:
Începând de ieri, 14 martie, mai mulţi studenţi din cadrul Universităţii „Al. I. Cuza” vor urma un stagiu de practică în cadrul Consiliului Judeţean (CJ) Iaşi. Prima serie este formată din două grupe a câte cinci studenţi de la filosofie şi ştiinţe politice, care vor cunoaşte activitatea administrativă de la CJ Iaşi pe parcursul a două săptămâni. Tinerii au avut o întâlnire, ieri, cu preşedintele interimar al CJ Iaşi, Victorel Lupu. „Studenţii vor lua parte activă la o serie de evenimente pe care noi le organizăm în perioada următoare. Stagiul se va finaliza cu un proiect în echipă. Aceasta este prima serie, în total zece studenţi, dar vor mai urma şi alte serii. Anual, avem în jur de 50 de studenţi care fac practică la noi, în baza unui acord de colaborare cu Universitatea Al. I. Cuza”, a precizat Sebastian Tătaru, purtătorul de cuvânt al CJ Iaşi.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau