Un nou record de pasageri pe Aeroportul Iaşi
Dimensiune font:
Aeroportul Internaţional Iaşi a fost tranzitat, în luna ianuarie, de 83.323 de pasageri, o creştere cu 8,27% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, când s-au înregistrat 76.955 pasageri procesaţi. Dintre aceştia, 45.532 au fost îmbarcaţi şi 37.791 debarcaţi. O evolutie s-a înregistrat şi în privinţa numărului de mişcări ale aeronavelor pe Aeroportul Iaşi, respectiv 904 în luna precedentă, avansul fiind de aproximativ 5% comparativ cu intervalul similar din 2017. „Creşterea este bună, în condiţiile în care primele două luni din an sunt, ăn general, mai slabe pentru traficul aerian civil. De asemenea, menţionăm că până la finalul lunii ianuarie au fost raportate doar şapte curse anulate (o cursă anulată din motive tehnice, una din raţiuni comerciale, iar alte cinci din cauza condiţiilor meteorologice nefavorabile), faţă de 24 câte au fost înregistrate în prima lună din 2017. Sperăm ca următoarea perioadă să surprindă o creştere constantă a traficului de călători, astfel încat Aeroportul Iaşi să se menţină în topul aeroporturilor din ţară. În această perioada purtăm discuţii pentru ca rutele directe din Iaşi spre Cluj şi Timisoara, recent suspendate, să poată fi preluate de un alt operator aerian, dat fiind gradul de încărcare bun înregistrat în perioada operării acestora, dar şi necesitatea existenţei unei legături între regiunea Moldovei şi Vestul ţării”, a declarat directorul general provizoriu al Aeroportului, Monica Nichituş. Din luna iulie devin operabile cinci zboruri noi spre Billund, Malmo, Eindhoven, Dortmund şi Salonic, odată cu alocarea unei noi aeronave bazei WizzAir de la Iaşi, fiind anunţate totodată creşteri ale frecvenţei pe anumite curse. Totodată vor reveni cursele charter spre Grecia şi Turcia.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau