INCHIDE

Verificări la drumurile reparate din judeţ

Reprezentanţii Direcţiei Judeţene de Administrare a Drumurilor şi Podurilor (DJADP) Iaşi au intrat în săptămâna recepţiilor. Dat fiind că abia acum au fost finalizate plombările de primăvară, reprezentanţii direcţiei trebuie să verifice fiecare porţiune de drum pe care s-a intervenit, pentru a face recepţia lucrărilor şi ultimele retuşuri. „În acest moment suntem, practic, la stadiul de inspectare a lucrărilor”, a declarat Daniel Minciună, directorul executiv al DJADP Iaşi. Pentru realizarea acestor lucrări, CJ a alocat 6 milioane de lei.