INCHIDE

Viceprimarul Bacăului, la un pas de demitere

  Viceprimarul Bacăului, la un pas de demitere

 

Zilele lui Dragoş Ştefan în funcţia de viceprimar al municipiului Bacău sunt numărate după ce zece consilieri locali plus primarul Cosmin Necula au semnat un proiect de hotărâre care vizează încetarea mandatului acestuia.

Oficial, viceprimarului Ştefan i se reproşează, printre altele, că „la dezbaterea din 13 decembrie pe tema stabilirii taxei de salubrizare pentru anul 2019, dumnealui a susţinut menţinerea taxei de salubrizare la nivelul anului 2018, cu toate că prin proiectul de hotărâre se propunea actualizarea acesteia în acord cu obligaţiile asumate de către Consiliul Local al Municipiului Bacău prin HCL nr. 426 din 2010”.

Alte motive de demitere invocate de petiţionari se referă la faptul că viceprimarul a adresat interpelări executivului din care face parte cu ocazia dezbaterii proiectului de hotărâre pentru aprobarea atribuirii contractului de delegare prin concesiune a gestiunii serviciilor publice de administrare a drumurilor, străzilor, precum şi a cimitirelor umane din municipiul Bacău şi că acesta s-a abţinut de la vot la un proiect de hotărâre ce avea ca scop contractarea unui împrumut pentru furnizarea energiei termice către populaţia municipiului Bacău.

Un viceprimar prea vorbăreţ

Adevăratul motiv ar fi, spun surse din Primărie, prea desele apariţii în media şi pe reţelele de socializare ale viceprimarului Ştefan şi implicare acestuia peste limitele prerogativelor pe care le avea în perioada în care primarul Necula s-a aflat în concediu de odihnă. Şansele de demitere a viceprimarului Ştefan sunt foarte mari, în condiţiile în care acesta poate fi schimbat cu voturile majorităţii de două treimi a consilierilor locali în funcţie. Adică 14 din numărul total de 20 de voturi. Configuraţia Consiliului Local este următoarea: nouă aleşi PSD, doi ALDE, doi PMP, un PSRo, cinci PNL şi un independent. Alianţa care conduce Primăria Bacău este formată din PSD, ALDE şi PMP, alături de care votează şi singurul consilier de la PSRo.

Teoretic, pentru ca propunerea să treacă, ar mai fi nevoie de un vot din opoziţie, deoarece un vot de la ALDE este chiar al lui Dragoş Ştefan. Propunerea pentru demiterea viceprimarului Dragoş Ştefan va fi supusă la vot în şedinţa de vineri, 29 martie. Florin CRĂCIUN

 

 

 

 

 

Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari stiri, direct pe telefon!

Esti mereu pe fuga? Noi îti trimitem zilnic cele mai importante 3 stiri din Iasi, Moldova si tara – scurt, clar, fara spam.

Plus: alerte locale de urgenta, noutati exclusive si acces rapid la anunturi importante.

Intra pe canalul nostru oficial: WhatsApp Ziarul Evenimentul

⇒ Încearca 3 zile. Daca nu-ti place, poti iesi oricând.

Esti martorul unui eveniment care poate fi o stire de interes pentru comunitate?

Trimite-ne detalii si imagini la numarul de WhatsApp    0752 266 264  si noi le facem cunoscute!