Victimele incendiului din Ciurea, la un pas să rămână pe drumuri
Dimensiune font:
Patru ieşeni, victime ale incendiului din Lunca Cetăţuii, riscă să rămână pe drumuri dacă instituţiile judeţene nu găsesc o soluţie imediată. În cadrul unei întâlniri între prefectul Dan Cârlan şi directorii deconcentratelor din judeţ, problema familiilor afectate de incendiul devastator din luna martie a fost repusă în discuţie. Cu toate că, la începutul acestei luni, victimele au primit despăgubiri consistente din rezerva statului, o familie şi o persoană singură se află în riscul de a locui în stradă până în toamnă. Prefectura Iaşi a cerut emiterea, în cel mai scurt timp, a avizelor necesare construirii unui nou spaţiu de locuit. „În prezent avem o familie din trei membri şi o persoană singură ce riscă să nu mai aibă unde locui. Trebuie să venim cu propuneri şi să găsim o cale, un spaţiu adecvat unde să locuiască aceşti oameni până când vom finaliza construcţia de apartamente din Lunca Cetăţuii. În urma expertizei, s-a venit cu două propuneri, una fiind reabilitarea clădirii curente, variantă mai puţin probabilă din cauza rezistenţei afectate de incendiu şi cea de-a doua propunere, construcţia unei clădiri noi pe terenul din spatele clădirii afectate de incendiu. Cel mai probabil vom recurge la construcţia unui nou complex de apartamente”, le-a transmis prefectul Dan Cârlan directorilor instituţiilor deconcentrate din Iaşi. Reamintim că, la începutul lunii, pentru cele şapte familii afectate de incendiul din Lunca Cetăţuii au fost alocate ajutoare de urgenţă în sumă de 33.000 lei.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau