Averile senatorilor ieşeni
Senatorii ieşeni trăiesc pe picior mare. Media veniturilor salariale ajunge la aproape 2.700 euro/lună pentru fiecare senator, în condiţiile în care recordul îl deţine liberalul Marin Burlea (5.300 euro), iar la polul opus se află ppdd-istul Ionel Agrigoroaiei (1.100 euro). Şase dintre cei şapte aleşi şi-au actualizat declaraţiile de avere şi de interese, excepţia fiind Florin Constantinescu (PSD).
Burlea a vândut maşini şi a cumpărat ceasuri şi bijuterii
Cele mai semnificative modificări în averea senatorilor apar la fostul director al Spitalului de Copii „Sf. Maria”. Marin Burlea a vândut anul trecut două maşini (162.000 lei), şi-a cumpărat ceasuri şi bijuterii (30.000 lei), şi-a rotunjit conturile din bancă (281.662 lei) şi a obţinut venituri totale de 287.654 lei (activitate didactică, indemnizaţie parlamentară, drepturi autor, manifestări ştiinţifice). În plus, în declaraţia de interese, Burlea informează că soţia sa a finalizat trei proiecte europene în 2013 în valoare totală de 6,73 milioane lei. Burlea deţine în proprietate, alături de soţie, două terenuri, trei locuinţe (obţine venituri inclusiv din chirii), un spaţiu comercial şi o maşină.
Agrigoroaiei vinde nuci şi miere
Cel mai datornic senator este Ionel Agrigoroaiei (PPDD). Acesta are de returnat nici mai mult, nici mai puţin de 2,63 milioane lei la bănci şi persoane fizice. În declaraţia de avere, senatorul afirmă că a reuşit anul trecut să-i ramburseze 10.000 euro social-democratului Marius Ostaficiuc din cei 55.000 euro împrumutaţi în 2012. La capitolul venituri, Agrigoroaiei a încasat 59.416 lei din indemnizaţia parlamentară, dar obţine bani şi din vânzarea de nuci şi miere (95.000 lei). Agrigoroaiei are calitatea de asociat în patru firme, unde deţine părţi sociale de 13.800 lei. „Toate societăţile sunt în procedură de lichidare sau dizolvare”, notează senatorul în declaraţia de interese. Agrigoroaiei are în proprietate cinci terenuri şi o locuinţă şi declară că nu are active financiare.
Oprea şi-a extins vila
Unul dintre cei mai înstăriţi senatori este democrat-liberalul Dumitru Oprea. În cursul anului trecut, parlamentarul a încasat, în total, 188.286 lei (activitate didactică, indemnizaţie). Mai mult, senatorul a declarat active financiare de peste 1,2 milioane lei. Sumele încasate din funcţiile pe care le ocupă i-au permis lui Oprea să-şi finalizeze lucrările de extindere a vilei pe care o are în proprietate alături de soţie. În prezent, locuinţa are o suprafaţă de 107 mp faţă de 42 mp cât avea în trecut. Senatorul democrat-liberal nu are datorii de achitat la bănci.
Un credit al lui Vosganian s-a evaporat
În 2013, liberalul Varujan Vosganian informa că are de achitat un credit la o instituţie bancară în valoare de 130.000 euro. Împrumutul fusese contractat în 2007 cu termen scadent 2032. Creditul nu mai figurează în actuala declaraţie de avere a senatorului ieşean, semn că ori l-a achitat anticipat, ori a omis să-l treacă. Vosganian nu a putut fi contactat în cursul zilei de ieri pentru a oferi explicaţii. Situaţia este cu atât mai ciudată dacă ţinem cont şi de faptul că activele sale financiare au scăzut doar cu aproape 4.000 lei în 2013 faţă de 2012. În prezent, Vosganian a declarat că are în bănci o sumă totală de 188.952 lei, iar, la nivel de venituri, a încasat 166.017 lei (activitate didactică, indemnizaţie, drepturi de autor). Faţă de ceilalţi parlamentari de Iaşi, liberalul nu deţine nicio proprietate la Iaşi, el având un teren şi trei case în zona Bucureştiului.
Lazăr s-a împrumutat în 2013
Singura schimbare notabilă în declaraţia de avere a social-democratului este contractarea unui credit de peste 23.000 lei la o instituţie bancară. Demn de remarcat este că senatorul a fost nevoit să depună două declaraţii de avere, în contextul în care în prima dintre acestea şi-a greşit în minus salariul. Proprietar al şapte terenuri şi a unei locuinţe, Lazăr a încasat 73.649 lei pe parcursul anului trecut. Pe lângă indemnizaţia parlamentară, el a încasat venituri şi din terenuri date în arendă sau subvenţii agricole. Nici în cazul Mihaelei Popa (PNL) nu există modificări importante în declaraţia de avere. Însă, este de remarcat o scădere cu 13% a activelor financiare până la concurenţa sumei de aproape 115.000 lei, La capitolul venituri, Popa a încasat aproape 87.000 lei. Singurul care nu şi-a înaintat încă declaraţia de avere şi declaraţia de interese este Florin Constantinescu. Social-democratul se numără printre cei mai bogaţi parlamentari ieşeni şi este recunoscut pentru afacerile sale în sectorul energiile neconvenţionale.
1.000 de euro
Atât au încasat în plus senatorii ieşeni în 2013 faţă de 2012
585.000 euro
Aceasta este valoarea totală a creditelor contractate de senatorul ieşean Ionel Agrigoroaiei. Anul trecut, el a încasat venituri de circa 35.000 euro, iar peste 60% din această sumă provine din vânzarea de nuci şi miere, potrivit senatorului
Subiecte asemanatoare
Grindeanu îl somează pe Bolojan să intre la guvernare!
Luca Niculescu preferă un guvern politic, dar nu exclude varianta tehnocrată
Premierul desemnat vrea un acord politic pentru șase luni
PSD insistă pentru guvernare cu PNL. Bolojan spune „nu” repetării vechii formule
Sorin Grindeanu pune condiții pentru intrarea PSD la guvernare
Noul premier, întâmpinat cu un zid politic! PSD nu dă voturi în alb, AUR și SOS resping Cabinetul
Consultări la Cotroceni. Grindeanu cere mandatul de premier
Nicușor Dan respinge anticipatele: „Nu ne jucăm cu soarta țării”
Premierul desemnat sare la gâtul social-democraților: „PSD nu trebuie să decidă viitorul țării”
Dacă Mureșan pică, PNL merge la CCR: liberalii cer declanșarea anticipatelor
Guvernul Mureșan, fără voturi. De joi începe adevărata criză
APIA începe plata avansurilor către fermieri. Ajutoarele pentru secetă și crescătorii de animale vin până la finalul anului
UAIC intră în prim-planul Europei, cu un proiect care poate influența viitorul extinderii UE
Șapte persoane reținute, cinci mașini de lux, de peste 500.000 de euro, confiscate la Iași
Richard Clayderman, Gheorghe Zamfir și Direcția 5 închid Sărbătorile Iașului. Străzi închise și restricții de trafic
Puerto Plata, Republica Dominicană: plaje, climă și ce poți vizita – ghid pentru o primă vacanță
Direcția Silvică Iași: „Afirmațiile ministrului Mediului Apelor și Pădurilor sunt nereale şi dovedesc rea-credinţă”
iPhone Duo pentru gaming: ce aduce camera de vapori și ce jocuri profită de ecranul lat
Chitanțele care pot schimba modul în care plătești la bloc
Primele benzinării de pe A7 au fost concesionate, iar carburanții ar putea apărea în containere provizorii
Risipa alimentară în România ascunde povești care schimbă vieți
Iașul primește peste 700 de locuri la Rezidențiat. Medicina de familie domină
Rețeta zilei: Pui cu gutui caramelizate și sos de vin alb
XPENG ARIDGE Portavion Terestru aduce o inovație neașteptată la Paris și promite să schimbe drumul dintre șosea și cer
Programul complet al Concertului Sărbătorilor Iașului. La ce ore vor cânta artiștii
Inteligența artificială intră în școlile din Iași. Cursuri gratuite în 15 școli
Peste 200.000 de pelerini, la Sfânta Parascheva! Racla a fost retrasă de la baldachin și readusă în Catedrală
Se caută cei mai buni medici din Iași! Nominalizările au început
Contribuția pentru asigurările sociale de sănătate și schimbările care pot schimba viața multor familii
Opera Iași împlinește 70 de ani. Spectacole aniversare și o premieră
Weekend la Iași, 16–18 octombrie: concerte, târguri și spectacole
Ce pustiu ar fi Iașul...
Lacul CUG II din Iași va fi transformat complet! S-a semnat contractul de finanțare europeană!
Rezultate – concurs directori școli, la Iași: 102 candidați nu au promovat, șase au luat nota 10
Iașul are sute de farmacii, dar tot mai puțini farmaciști
Culoar unic către Sfânta Parascheva
ASPI zdrobește Știința Miroslava. Schimbare de lider!
Noul premier, întâmpinat cu un zid politic! PSD nu dă voturi în alb, AUR și SOS resping Cabinetul
Spitalul Regional, amânat până în 2029. Din împrumutul de 250 de milioane de euro, s-au folosit doar 50 de milioane!
Moldova face un nou pas spre Uniunea Europeană. Bruxelles-ul pregătește deschiderea a două noi clustere de negociere
Sorin Grindeanu pune condiții pentru intrarea PSD la guvernare
Dezastru la Iași! CSM-USV pierde acasă cu Bradul Putna, iar suporterii cer demisii în lanț
FOTO - A8 va uni cele două maluri ale Prutului în câteva săptămâni
Calorifere din aluminiu sau oțel: diferențe și criterii de alegere
COMUNA LEȚCANI ANUNȚĂ LANSAREA PROIECTULUI CONSTRUIRE GRADINITA CU PROGRAM PRELUNGIT ÎN SATUL LETCANI, COMUNA LETCANI JUD IASI
Helperz, alegerea de încredere pentru babysitting în România
Alertă la Iași! Prutul a ajuns la jumătate, Timișeștiul aproape a secat!
Rețeta zilei. Pastramă de oaie la grătar și must înăsprit, gustul toamnei moldovenești
A murit Ion Cristea, cel care a îngrijit ceasul Palatului Culturii
Blocaj total în programul „Anghel Saligny”. Iașul are zeci de lucrări neplătite
10 semne că hidroizolația terasei trebuie refăcută urgent
Contract semnat! Începe marea reconfigurare din jurul Palatului Culturii
Autostrăzile Iașului, la mâna judecătorilor!
Ce pustiu ar fi Iașul...
Lacul CUG II din Iași va fi transformat complet! S-a semnat contractul de finanțare europeană!
Rezultate – concurs directori școli, la Iași: 102 candidați nu au promovat, șase au luat nota 10
Iașul are sute de farmacii, dar tot mai puțini farmaciști
Ce se întâmplă cu pielea după o vară întreagă de soare
Probleme uriașe pe autostrada către Pașcani. A7, păsuită încă un an!
Iașul dă lovitura: a patra victorie la rând! USV-CSM 2-0 cu Gheorgheni
Nu orice gând merită să devină destin. Cum ne păstrăm mintea curată
Economie
APIA începe plata avansurilor către fermieri. Ajutoarele pentru secetă și crescătorii de animale vin până la finalul anului
Direcția Silvică Iași: „Afirmațiile ministrului Mediului Apelor și Pădurilor sunt nereale şi dovedesc rea-credinţă”
Patru evenimente de business feminin la Iași. Premii de 8.000 de euro
Euro a revenit la cursul de marți
Târgurile din Iași au adus bani în portofelul Primăriei
Se schimbă ROBOR! Lovitură pentru sistemul bancar, cu efecte asupra românilor cu credite
SOCIAL
Chitanțele care pot schimba modul în care plătești la bloc
Risipa alimentară în România ascunde povești care schimbă vieți
XPENG ARIDGE Portavion Terestru aduce o inovație neașteptată la Paris și promite să schimbe drumul dintre șosea și cer
Contribuția pentru asigurările sociale de sănătate și schimbările care pot schimba viața multor familii
Drumul neașteptat al Sf. Mc. Longhin Sutașul de la cruce la credință
Schimbări neașteptate în consumul de energie electrică din 2026 atrag atenția asupra unor noi tendințe
Ultima Ora
APIA începe plata avansurilor către fermieri. Ajutoarele pentru secetă și crescătorii de animale vin până la finalul anului
UAIC intră în prim-planul Europei, cu un proiect care poate influența viitorul extinderii UE
Șapte persoane reținute, cinci mașini de lux, de peste 500.000 de euro, confiscate la Iași
Richard Clayderman, Gheorghe Zamfir și Direcția 5 închid Sărbătorile Iașului. Străzi închise și restricții de trafic