Avocatul lui Adomniţei se aşteaptă la suspendarea acestuia

default

Dimensiune font:

| 19-05-2015 11:00

Cristian Adomniţei aşteaptă decizia prefectului în privinţa suspendării sale din funcţia de şef al judeţului. Prefectul Iaşului, Dan Cârlan, a informat că în maximum 48 de ore urmează ca un grup de funcţionari din cadrul Serviciului Juridic să se pronunţe cu privire la măsurile adecvate care trebuie luate în acestă privinţă. Deşi reprezentanţii Prefecturii nu au dorit să facă declaraţii pe acestă temă, avocatul lui Cristian Adomniţei se aşteaptă la o suspendare din funcţie a actualului preşedinte

Momentele lui Cristian Adomniţei în fruntea judeţului sunt numărate. După ce liberalul a fost plasat de justiţie în arest la domiciliu în dosarul „Albumul”, a venit momentul ca şi Instituţia Prefectului să ia act de hotărârea instanţei şi să-l lase pe fostul şef al PNL Iaşi fără puterea de a cârmui întreg Iaşul. Astfel, prefectul judeţului, Dan Cârlan, a anunţat ieri, 18 mai, că la Prefectură a fost înregistrată comunicarea Curţii de Apel Iaşi prin care „se face cunoscută Încheierea nr. 84/14 mai 2015, pronunţată de către judecătorul de drepturi şi libertăţi în dosarul cu nr. 3195/99/2015, privind dispunerea măsurii preventive a arestului la domiciliu în privinţa domnului Cristian Mihai Adomniţei, preşedinte al Consiliului Judeţean (CJ) Iaşi”. În aceeaşi comunicare, Cârlan relatează şi faptul că la nivelul instituţiei aflate în subordinea sa a fost constituit „de îndată” un grup de lucru format din cinci funcţionari ai Serviciului Juridic, „cu misiunea de a analiza conţinutul documentelor comunicate de către instanţă şi de a propune măsurile adecvate” în ceea ce-l priveşte pe Adomniţei.

Citeşte şi Nebuloasă totală în vechiul PNL


„Preşedintele va fi sigur suspendat”
Deşi reprezentanţii Prefecturii au refuzat să mai facă şi alte declaraţii cu privire la măsurile ce vor fi luate în cazul lui Cristian Adomniţei, cel care a vorbit despre viitoarele sancţiuni a fost chiar Eduard Boz, consilierul judeţean liberal şi avocatul care-l reprezintă pe şeful judeţului în faţa instanţei. „Ca avocat al domnului Adomniţei vă pot spune că lucrurile sunt destul de clare. Acesta va fi sigur suspendat din funcţia de conducere a CJ Iaşi pe toată perioada arestului la domiciliu, în baza Legii 215 din 2001”, a declarat avocatul Eduard Boz, punctând că în viitorul apropiat cei doi liberali pregătesc apărarea în dosarul „Albumul”. „Trebuie, prin martori şi prin înregistrările care sunt la CJ, să dovedim că domnul Adomniţei nu a acţionat niciodată în vederea intimidării corpului de control al consiliului judeţean”, a conchis Boz.

Citeşte şi Adomniţei renunţă la şefia PNL Iaşi


Suspendarea lui Adomniţei nu stă în pixul lui Cârlan
Chiar dacă în rândul opiniei publice s-a creat ideea că suspendarea de drept a mandatului actualului preşedinte de consiliu judeţean stă în pixul prefectului Cârlan, Claudiu Pupăzan, asistent universitar doctor în cadrul Facultăţii de Drept de la Iaşi, explică cum stau lucrurile. „În noul Cod de Procedură Penală s-au făcut precizări şi cu privire la măsura arestului la domiciliu, care produce aceleaşi efecte ca şi arestul preventiv, în sensul că unui ales local i se suspendă de drept mandatul în momentul în care instanţa decide plasarea acestuia în una din formele de arest precizate”, a declarat Claudiu Pupăzan, evidenţiind faptul că atunci când o instanţă judecătorească se pronunţă, ca în cazul lui Adomniţei, nu mai este nevoie să se aştepte şi voinţa unei alte autorităţi. „Practic, pe lege, suspendarea s-a făcut din momentul în care instanţa s-a pronunţat. Este nevoie însă de o constatare. Nu prefectul impune măsura, el doar rămâne să anunţe consiliul de încetarea de drept a mandatului, pentru ca acesta să îşi desemneze un înlocuitor din cei doi vicepreşedinţi”, a conchis Pupăzan.


Judeţul funcţionează pe avarie
Până la noi ordine, cu preşedintele consiliului judeţean aflat în arest la domiciliu şi „aproape” suspendat, judeţul funcţionează în regim de avarie, sub îndrumarea celor doi vicepreşedinţi. Potrivit reprezentanţilor instituţiei, cele mai multe dintre responsabilităţile lui Adomniţei au fost preluate de social-democratul Victorel Lupu. „Nu va exista nicio tulburare în bunul mers al CJ Iaşi pentru că preşedintele Adomniţei avea deja atribuţiile delegate către cei doi vicepreşedinţi. Sub nicio formă nu veţi vedea ca în cealaltă situaţie (la Primăria municipiului Iaşi, unde şi edilul Gheorghe Nichita este în arest la domiciliu-n.r.) să meargă angajaţi ai consiliului acasă la Cristian Adomniţei pentru a semna acte”, a conchis consilierul judeţean Eduard Boz.
 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
Bancul Zilei

04:09

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
Unde sunt banii Securitatii si cum scapa marii vinovati. Nu exista mare privatizare in Romania fara un securist in poveste
29/12/2019 05:53

 Dupa un scurt moment de recul in 1990, Securitatea s-a repliat si s-a salvat pe toate caile posibile: nu exista mare privatizare in Romania care sa nu aiba undeva in povestea ei o figura importanta din Se ...

VIDEO Au apărut imaginile cu momentul în care Klaus Iohannis e apostrofat, când depune o coroană, la Arcul de Triumf, de Ziua Națională: Nu vă mai bateți joc
03/12/2019 12:10

 Klaus Iohannis a fost tinta unor atacuri verbale, de Ziua Natională, la parada militară de la Arcul de Triumf din Bucuresti! În timp ce depunea o coroană in memoria eroilor, un bărbat a pro ...

Rezultate finale la alegerile prezidentiale: Iohannis - 66,09 %, Dancila - 33,91%
28/11/2019 14:32

 Purtatorul de cuvant al Biroului Electoral Central (BEC), Mircea Preotescu, a anuntat, joi la amiaza, rezultatul final al alegerilor prezidentiale. Astfel, Klaus Iohannis a obtinut 66,09 % din numarul ...

Peste 770.000 de ieşeni, aşteptaţi la vot
23/11/2019 00:00

  * peste 18 milioane de romani cu drept de vot sunt aşteptaţi, maine, la vot, la turul al doilea al alegerilor prezidenţiale * romanii au de ales intre Klaus Iohanis, actualul preşedinte al Romaniei, ...

Dan Lungu: „Voi vota împotriva reciclării analfabetei de tristă amintire”
09/11/2019 00:00

  Alianţa 2020 USR-PLUS locală a semnalat, printr-un eveniment electoral desfăşurat la Iaşi, importanţa participării comunităţii la vot, duminică. Membrii celor două filiale ieşene menţioneaz ...

Hai la vot!
09/11/2019 00:00

  * romanii merg duminică la vot, la alegeri prezidenţiale * in cazul in care niciunul dintre candidaţi nu adună jumătate plus 1 din voturi, raportat la totalul listelor, pe 24 noiembrie 2019 se va o ...

Şi deţinuţii se înghesuie să voteze
09/11/2019 00:00

  * 621 de deţinuţi din Penitenciarul Iaşi şi-au exprimat intenţia de a participa la vot, maine Astfel, duminică, in ziua votării, incepand cu ora 8, cate o echipă formată din cel puţin 2 membr ...

Păcatele candidaţilor la Preşedinţie
08/11/2019 00:00

  * după ce a fost analizată integritatea candidaţilor propuşi de principalele partide pentru alegerile prezidenţiale, s-a constatat că 7 dintre aceştia sunt in zona roşie * sunt prezentate inform ...

  Campania „candidaţilor laşi” /  Iohannis – Dăncilă, finala aşteptată de toată lumea!
07/11/2019 00:00

  * şeful statului se bucură de 38,9% din intenţiile de vot, fiind urmat de Viorica Dăncilă (PSD) - 22,6%, şi de candidatul USR-PLUS, Dan Barna, cu 19,1% Peste 18 milioane de romani sunt aşteptaţ ...

Maricel Popa: „Parlamentarii au trădat voinţa poporului”
06/11/2019 00:00

  * liderul social-democraţilor ieşeni consideră că, „pentru liberali, depesedizarea Romaniei inseamnă concedieri masive in intreg sistemul bugetar, in urma cărora sute de mii de romani şi-ar ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei