Cum ne vom alege primarul?
Legea pentru desemnarea aleşilor locali este prima care intră în atenţia Comisiei parlamentare de Cod electoral. Astfel, în procesul de modificare a legii alegerilor locale, PNL a decis că va susţine în Parlament alegerea primarilor şi preşedinţilor de Consilii Judeţene din două tururi de scrutin. Ideile cu privire la acest proiect legislativ sunt împărţite, însă toţi candidaţii ajung la un punct comun atunci când trebuie să recunoască faptul că cel de-al doilea tur reprezintă o cheltuială în plus.
Primul tur aduce „primari aleşi pe simpatii”
Alegerea autorităţilor locale într-un singur tur nu este o idee acceptată de toată lumea, deoarece ar avantaja desemnarea primarilor „pe criterii de simpatie”. „Consider că trebuie organizate două tururi, pentru că e mai democratic. Primul tur îl avantajează clar pe primarul în funcţie, abia la al doilea tur se văd rezultatele adevărate ale competiţiei”, declară convins Constantin Cernescu, primarul oraşului Hârlău, precizând că pe el îl avantajează mai mult cel de-al doilea tur.
De aceeaşi părere este şi reprezentantul Guvernului în teritoriu, prefectul Dan Cârlan, care admite că rezultatele primului tur desemnează în funcţia de primar pe „cel mai iubit” candidat de electorat. Acesta lămureşte însă faptul că cea mai mare diferenţă dintre cele două tururi de scrutin este dată de gradul de implicare a partidelor politice în campania electorală. „Primul tur presupune că acel candidat care primeşte cele mai multe sufragii este declarat primar. Asta înseamnă că se merge pe sistemul unei competiţii uninominale pure, din care cel mai bun dintre toţi cei care s-au aliniat la start este declarat primar”, a declarat prefectul Iaşului, Dan Cârlan. Potrivit acestuia, cel de-al doilea tur, pe lângă faptul că stabileşte cine sunt primii doi clasaţi în preferinţele electoratului, dă posibilitatea alegătorilor care nu şi-au manifestat susţinerea pentru nici unul dintre aceştia să revină asupra deciziei şi să-i analizeze mai amănunţit pe candidaţii rămaşi în cursă.
Turul doi „activează maşinăria de vot” a partidului
Dacă în primul tur campania electorală pentru un candidat se face mai discret, cel de-al doilea tur aduce o campanie mai agresivă, deoarece pe scena politică lupta devine mai strânsă. „La cel de-al doilea tur se face politică, lupta se simte mai tare în rândul formaţiunilor politice, ies în evidenţă alianţele politice. Oamenii ascultă opinia candidatului preferat despre cei doi finalişti şi astfel se duce către unui dintre aceştia. Se lucrează mai mult pe formarea de opinii”, explică Dan Cârlan.
Turul doi e „o risipă de bani”
Dacă pentru unii aleşi locali organizarea celui de-al doilea tur înseamnă un act de democraţie, pentru alţii însă acesta este o modalitate de a cheltui mai mulţi bani din bugetul statului. „Un singur tur este suficient, iar cheltuiala este mult mai mică. Dacă eşti bun, te alege lumea din prima”, este de părere primarul comunei Erbiceni, Ionel Lungu (PSD).
De aceeaşi părere este şi primarul comunei Lespezi, Lazăr Ion (PNL), care susţine că ideea de a avea două tururi la locale este o „găselniţă” a membrilor vechiului PDL. „Este o idee născută din frustrările celor veniţi din vechiul PDL, care nu reuşeau să scoată primari din primul tur”, a declarat Ion Lazăr, precizând că autorităţile centrale ar trebui să investească banii în altceva. „Avem şcoli fără căldură şi fără grupuri sanitare, drumurile sunt în ultimul hal, iar noi facem risipă de bani pentru alegeri. Altele ar trebui să fie priorităţile Guvernului”, a conchis primarul ieşean.
PSD şi PNL au fost de acord ca mandatul acestei Comisii să fie prelungit astfel încât să fie discutate şi modificate şi legea partidelor politice şi modul de finanţare a acestora.
Autoritatea Electorală Permanentă, Ministerul Afacerilor Interne, Institutul Naţional de Statistică şi Serviciul de Telecomunicaţii Speciale urmează să depună propuneri concrete în zona tehnică de modificare a legii alegerilor pentru administraţiile publice locale până la sfârşitul acestei săptămâni. De asemenea, organizaţiile neguvernamentale, care doresc să aibă un punct de vedere pe această temă, pot trimite propunerile la Comisie până la începutul săptămânii viitoare.
* * *
30 iunie
acesta este termenul fixat pentru finalizarea noii legi electorale, decis de plenul comun al Parlamentului
Subiecte asemanatoare
Bolojan, avertisment dur pentru noul guvern: „Dacă se ratează și 2027, tabloul nu va fi bun!”
PSD aruncă bomba cifrelor și acuză austeritatea lui Bolojan
Avem Guvern!
Muraru anunță ce va face PNL de marți: partidul promite să urmărească fiecare decizie, numire și contract
Bolojan aruncă PNL în opoziție. Liberalii votează Guvernul, apoi își retrag oamenii din funcții
Adrian Veștea avertizează asupra unui dezastru politic în PNL și invocă spectrul dispariției PNȚCD
Guvernul Niculescu – PSD intră marți în Parlament. Criza politică ar putea înceta
Grindeanu îl somează pe Bolojan să intre la guvernare!
Luca Niculescu preferă un guvern politic, dar nu exclude varianta tehnocrată
Premierul desemnat vrea un acord politic pentru șase luni
PSD insistă pentru guvernare cu PNL. Bolojan spune „nu” repetării vechii formule
Horoscopul zilei de duminică, 1 noiembrie 2026
„Anatomia unei femei”. O lecție despre curajul de a fi imperfect
Alertă aeriană! O nouă dronă a intrat dinspre Republica Moldova. Au decolat avioane F-16
Iașul interzice păcănelele, dar adolescenții joacă online
Muzica lui Eugen Doga răsună din nou la Iași, într-un concert-eveniment
Război pe asfaltul Iașului. Bolt, Uber și taxi, la cuțite pentru bani
Rețeta zilei. Platou de aperitive spectaculoase, pentru o masă de sărbătoare
Ce înseamnă osmoza inversă și ce problemă rezolvă pentru apa de la robinet
Halloween a cucerit Iașul. Sărbătoarea străină care a prins rădăcini
Schimbări neașteptate la factura de electricitate în România și ce ascund cifrele europene
RomâniaFilm ajunge într-un moment decisiv care schimbă soarta cinematografelor
Date noi despre șomaj dezvăluie o schimbare neașteptată în piața muncii
Cum ajung banii din cont la familie după un deces și ce detaliu face diferența
Reforma administrativă aduce beneficii neașteptate pentru unele localități
Luni sună din nou clopoțelul pentru 140.000 de copii din Iași
Iașul trimite cărți la sate. Un tramvai pentru bibliotecile uitate
Pensii și calculele nevăzute care pot schimba totul
Calendar Ortodox 31 octombrie și povestea unor vieți care au schimbat credința
Horoscopul zilei de sâmbătă, 31 octombrie 2026
Cum alegi mai ușor cina
A apărut primul candidat respins la interviurile pentru funcțiile de director de școli!
Note uriașe la concursul pentru directorii școlilor din Iași!
Halloween cu mistere și legende în Iași! Tramvaiul Cafenea se transformă într-o atracție înfricoșătoare
Un liceu din Iași își schimbă programa după cerințele angajatorilor
43 de școli din Iași, mobilizate pentru integrarea elevilor ucraineni
ISU Iași caută un service unde să-și repare cele 162 de vehicule și este dispus se ofere peste 1 milion de euro!
PSD aruncă bomba cifrelor și acuză austeritatea lui Bolojan
Rezultate finale la evaluarea planului managerial – concurs director școli. Vezi cele 227 de note!
Scoruri de coșmar în județeană!
Ora de iarnă, o schimbare care ar putea dispărea în toată Europa
Bolojan, avertisment dur pentru noul guvern: „Dacă se ratează și 2027, tabloul nu va fi bun!”
Împrumut de aproape 149 milioane de lei, la CJ! Centura ușoară înghite grosul banilor
Spitalul „Sf.Maria” primește trei etaje de la o școală specială
Două echipe, zero milă! Valea Lupului și Siretul Hălăucești domină Liga a V-a ieșeană
Cortizolul, hormonul pe care toată lumea vrea să-l scadă. Ce trebuie să știm
Iașul de după blocuri, la aproape 7 milioane de euro. Șase cartiere se schimbă
IKEA cotește spre Cluj. Iașul rămâne cu așteptarea!
SC DOMIGHIAN’S PARK SRL anunta demararea implementarii proiectului cu titlul: “ HALĂ RECICLARE ȘI PRODUCȚIE PRODUSE DIN PLASTIC”
Pelerinajul Sfintei Parascheva 2026: cum se descurcă Iașul cu peste 168.000 de oameni într-o singură săptămână