INCHIDE

EXCLUSIV! Guvernul are o urgenţă la trei zile!

România poate fi considerată o ţară a neprevăzutului, dacă stăm şi analizăm numărul halucinant al ordonanţelor de urgenţă care sunt date anual de Guvern. Practica aplicată în ultimii ani de Executiv arată clar că prevederile constituţionale care reglementează situaţiile în care poate fi emisă o ordonanţă de urgenţă a guvernului sunt folosite abuziv. Fie că vorbim despre Guvernul Boc sau Guvernul Ponta, media anuală a ordonanţelor de urgenţă emise a fost de 100 de astfel de acte normative, ceea ce denotă că reprezentanţii Executivului depistează câte o urgenţă în ţară o dată la trei zile.

Citeşte şi Reţeaua familiilor din Camera Deputaţilor


447 de ordonanţe de urgenţă, din 2011 până azi
În 2011 şi 2012, sub conducerea lui Emil Boc, au fost emise 220 de ordonanţe de urgenţă. Nici actualul premier, Victor Ponta nu s-a lăsat mai prejos, Guvernul condus de acesta dând în 2013 nici mai mult nici mai puţin de 115 ordonanţe. În anul 2014 a bifat 95. O mică schimbare de optică asupra „urgenţelor” din România pare să se fi produs anul acesta, dat fiind că în prima jumătate a anului Guvernul Ponta a dat doar 18 ordonanţe de Urgenţă.

Citeşte şi Fuziune aşteptată pe scena politică


„Guvernul obturează puterea Parlamentului!”
Numărul foarte mare de ordonanţe emise de Guvern nu a scăpat nesancţionat de parlamentari, o parte din aceştia fiind de păre că Executivul abuzează de legea mult prea permisivă. „De-a lungul timpului s-a demonstrat că acele iniţiative legislative care nu au fost susţinute de parlamentari au făcut obiectul unor ordonanţei de urgenţă, obturând astfel puterea Parlamentului de a legifera”, a declarat senatoarea Mihaela Popa (PNL). Un alt aspect punctat de aceasta ţine de aplicarea imediată a unui astfel de act normativ. „Ordonanţa de urgenţă are aplicare imediată din ziua în care apare în Monitorul Oficial. Degeaba parlamentarii încearcă să amendeze acest act când ajung în cele două Camere, urmările ordonanţei deja s-au produs”, e explicat senatoarea.

Citeşte şi Băsescu, despre preşedinte: „O glugă de coceni care doarme la Cotroceni”


Unde-i lege... e şi tocmeală
Dacă ar fi ca reprezentanţii Guvernului să aplice cu seriozitate cuvântul legii, abuzurile de această formă nu şi-ar avea locul. „În atribuţiile Guvernului se prevede că, în situaţii de urgenţă, acesta trebuie să adopte ordonanţe de urgenţă. Cu toate acestea, orice ordonanţă trebuie motivată obligatoriu. Dat fiind că în Constituţie nu se precizează numărul maxim de ordonanţe de urgenţă ce pot fi emise într-o sesiune parlamentară, aceasta practică poate fi tentantă uneori pentru guvern”, a explicat Toader Tudorel, judecător la Curtea Constituţională a României şi reprezentatul ţării noastre în Comisia de la Veneţia. Astfel, deşi art. 115 din Constituţie defineşte clar ce înseamnă „situaţie de urgenţă”, există şi abateri de la lege, atunci când guvernul apelează la tot felul de tertipuri pentru a-şi atinge scopul. Cel mai recent exemplu a fost OUG 55/2014, când reprezentanţii Guvernului Ponta au considerat că este „o urgenţă” să creeze aleşilor locali toate mijloacele legale de a migra de la un partid la altul.


Doar Constituţia poate stopa abuzurile
Deşi la modul general ordonanţele de urgenţă ale Guvernului sunt o necesitate, datorită caracterului excepţional al acestora, pentru ca Executivul să nu mai fie tentat să abuzeze de această „unealtă legislativă”, odată cu revizuirea Constituţiei, s-ar putea introduce nişte criterii mai stricte şi mai clare pe această speţă. În momentul de faţă, în Franţa, de exemplu, Guvernul este limitat să emită o singură ordonanţă de urgenţă în pe întreaga perioadă a unei sesiuni parlamentare. Modelul francez pare că nu este însă pe placul tuturor demnitarilor, care sunt de părere că o astfel de restricţie nu poate fi aplicată. „Nu ar fi corect să limităm numărul de ordonanţe pentru că pot apărea situaţii grave, precum inundaţii, cutremure, sau necesitatea de a fi deblocarea unele mecanisme ale statului, unde Guvernul trebuie să intervină cu promptitudine”, a declarat deputatul Gheorghe Emacu (UNPR). Cu toate acestea, uneperistul este de părere că trebuie găsită o soluţie pentru a se reduce numărul actelor normative emise de Guvern. „În acelaşi timp, văzând practica Executivului, consider că ar putea fi inclusă în Constituţie o detaliere limitativă a situaţiilor în care pot fi date astfel de hotărâri de Guvern”, a conchis Emacu, membru al Comisiei de revizuire a Constituţiei.

* * *
Conform art. 115 din Constituţie „Guvernul poate adopta ordonanţe de urgenţă numai în situaţii extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată, având obligaţia de a motiva urgenţa în cuprinsul acestora”. Ordonanţa dată astfel va intra în vigoare imediat ce va fi publicată în Monitorul Oficial.


* * *
125 OUG în anul 2011
95 OUG în anul 2012
115 OUG în anul 2013
95 OUG în anul 2014
18 OUG în prima jumătate a lui 2015

Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari stiri, direct pe telefon!

Esti mereu pe fuga? Noi îti trimitem zilnic cele mai importante 3 stiri din Iasi, Moldova si tara – scurt, clar, fara spam.

Plus: alerte locale de urgenta, noutati exclusive si acces rapid la anunturi importante.

Intra pe canalul nostru oficial: WhatsApp Ziarul Evenimentul

⇒ Încearca 3 zile. Daca nu-ti place, poti iesi oricând.

Esti martorul unui eveniment care poate fi o stire de interes pentru comunitate?

Trimite-ne detalii si imagini la numarul de WhatsApp    0752 266 264  si noi le facem cunoscute!